Potrivit unui nou raport publicat de coaliția Children's Environmental Rights Initiative -CERI (Inițiativa pentru drepturile copiilor în materie de mediu înconjurător), Plan International, Salvați Copiii și UNICEF, copiii nu beneficiază pe deplin de angajamentele de finanțare pentru combaterii efectelor schimbărilor climatice, deși sunt cei mai afectați de criza climatică.
Doar 2,4% din fondurile cheie pentru climă la nivel mondial pot fi clasificate ca susținând activități care răspund nevoilor copiilor, arată raportul. Potrivit indexului de risc climatic pentru copii definit de UNICEF, mai mult de un miliard de copii sunt expuși unui risc extrem de ridicat asociat efectelor crizei climatice.
Maria Marshal, susținătoare a drepturilor copiilor alături de UNICEF și activistă în domeniul climei, din Barbados, a declarat: „Copiii sunt viitorul, dar viitorul nostru este modelat de acțiunile celor care iau decizii în prezent, iar vocile noastre nu sunt auzite. Acest raport arată că finanțarea soluțiilor pentru criza climatică este o obligație, dar contează și modul în care sunt cheltuite sumele alocate. Trebuie să se țină cont de nevoile și de punctele de vedere ale copiilor”.
Studiul, intitulat Falling short: addressing the climate finance gap for children (Insuficient: acoperirea deficitului de finanțare a acțiunilor destinate copiilor în domeniul climei), a utilizat un set de trei criterii pentru a evalua dacă finanțarea pentru probleme climatice din fondurile multilaterale cheie pentru climă (FMC) care servesc UNFCCC și Acordul de la Paris: abordează riscurile distincte și sporite pe care le întâmpină copiii din cauza crizei climatice, consolidează reziliența serviciilor sociale esențiale pentru copii și îi capacitează pe copii ca agenți ai schimbării.
„Constatările sunt dure”, a spus Kabita Bose, director de țară la Plan International Bangladesh. „Investițiile urgente și eficiente sunt esențiale pentru adaptarea la schimbările climatice și sunt importante mai ales în cazul copiilor și în special al fetelor, care sunt foarte vulnerabile la efectele pe termen scurt și lung. Cu toate acestea, alocarea din prezent a fondurilor ignoră aproape complet copiii, iar această situație trebuie să se schimbe”.
În raport s-a constatat că, din toate sumele alocate din FMC pentru proiecte în domeniul climatic pe o perioadă de 17 ani, până în martie 2023, doar o mică parte (2,4%), adică 1,2 miliarde de dolari, au răspuns tuturor celor trei criterii. Totodată, în raport se afirmă că această valoare este, probabil, supraestimată, însemnând că este posibil ca și mai puțini bani să fi îndeplinit toate criteriile.
„Copiii, în special cei deja supuși inegalităților și discriminării, au cea mai mică contribuție la schimbările climatice, dar sunt cei mai afectați de acestea. Finanțarea acțiunilor în domeniul climei oferă ocazia de a aborda aceste nedreptăți, luând în considerare nevoile și punctele de vedere ale copiilor”, a spus Kelley Toole, director global pentru schimbări climatice la Salvați Copiii. „Aceste măsuri au fost covârșitor de inadecvate, dar situația poate și trebuie să se schimbe. Pentru a răspunde eficient crizei climatice, trebuie să punem drepturile copiilor în centrul acțiunilor noastre și să avem grijă ca vocile lor să fie auzite”.
Deși alocările din FMC au o pondere relativ mică în totalul fondurilor alocate combaterii crizei climatice, este foarte important gradul în care aceste fonduri răspund nevoilor copiilor. FMC au un rol vital în stabilirea agendei, precum și în catalizarea și coordonarea investițiilor din partea altor instituții financiare publice și private, inclusiv la nivel național, care sunt necesare pentru a determina o schimbare mai amplă.
Copiii sunt vulnerabili în mod disproporționat din cauza lipsei apei și a alimentelor, în fața bolilor transmise prin apă și a traumelor fizice și psihologice, toate acestea fiind legate atât de fenomenele meteorologice extreme, cât și de efectele climatice cu debut lent. De asemenea, există dovezi că schimbarea tiparelor meteorologice perturbă accesul copiilor la servicii de bază, cum ar fi educația, asistența medicală și apa potabilă.
„Fiecare copil este expus cel puțin unuia și deseori mai multor riscuri climatice. Finanțările și investițiile extrem de necesare pentru a adapta serviciile sociale esențiale, cum sunt sănătatea și alimentarea cu apă, la pericolele asociate schimbărilor climatice sunt insuficiente și nu țin cont de nevoile urgente și unice ale copiilor. Acest lucru trebuie să se schimbe. Criza climatică este o criză a drepturilor copilului, iar finanțarea acțiunilor în domeniul climei trebuie să reflecte acest lucru”, a declarat Paloma Escudero, consilier special al UNICEF pentru advocacy privind criza climatică.
Raportul evidențiază că, deseori, copiii sunt priviți ca un grup vulnerabil, în loc să fie recunoscuți ca părți interesate active sau agenți ai schimbării. Mai puțin de 4% din proiecte, reprezentând doar 7% (2,58 miliarde de dolari) din investițiile din FMC, au în vedere în mod explicit și pertinent nevoile și participarea fetelor.
La baza raportului stau vocile copiilor din întreaga lume, care au declarat că se confruntă cu riscuri sporite din cauza schimbărilor climatice. O adolescentă din Zimbabwe a spus: „În Chiredzi, am aflat că unele fete nu pot traversa înot râurile care ies din matcă pentru a merge la școală sau acasă, în timp ce băieții pot. Fetele trebuie să meargă pe jos 10-15 km ca să ajungă la școală. Când ajung la cursuri, sunt deja obosite”. Un băiat în vârstă de 13 ani din Bangladesh a adăugat: „Multe dezastre de amploare au lovit districtul nostru, ceea ce a dus la sărăcirea oamenilor, iar copiii ca noi sunt nevoiți să muncească”.
The CERI coalition is urging multilateral climate funds, as well as other climate finance providers providing climate finance at both the international and national levels, to act quickly and address the adaptation gap. They are specifically calling for funding to cover losses and damages caused by climate change. This funding should prioritise the well-being of children and critical social services that support them. The focus should be on reaching and assisting the children who are most vulnerable and at high risk due to climate impacts.
Coaliția CERI îndeamnă fondurile multilaterale pentru climă, precum și alți finanțatori ai acțiunilor în domeniul climei de la nivel internațional și național să acționeze rapid și să soluționeze problema lipsei de adaptare a alocărilor financiare. Coaliția solicită în mod special finanțare pentru a acoperi pierderile și daunele provocate de schimbările climatice. Fondurile trebuie alocate cu prioritate pentru bunăstarea copiilor și serviciile sociale esențiale acestora. Accentul ar trebui pus pe susținerea copiilor care sunt cei mai vulnerabili și cei mai expuși la un risc ridicat din cauza impacturilor climatice.
***
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.
Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.
Despre Plan International
Plan International este o organizație independentă umanitară și din domeniul dezvoltării independentă, care promovează drepturile copiilor și egalitatea între fete și băieți. Credem în puterea și potențialul fiecărui copil. Colaborând cu copiii, adolescenții, susținătorii și partenerii noștri, acționăm pentru o lume dreaptă, abordând cauzele profunde ale provocărilor cu care se confruntă fetele și toți copiii vulnerabili. De peste 80 de ani construim parteneriate puternice în sprijinul copiilor și suntem acum activi în peste 80 de țări.
Despre Salvați Copiii
Organizația Salvați Copiii crede că fiecare copil merită un viitor. De la înființarea noastră, acum mai bine de 100 de ani, am schimbat viețile a peste un miliard de copii. În întreaga lume, oferim copiilor un început sănătos în viață, oportunitatea de a învăța și protecție. Facem pentru copii tot ceea ce este necesar - în fiecare zi și în vremuri de criză - transformându-le viețile și viitorul nostru comun.