Zilele acestea la Braşov are loc deschiderea programului Generaţia Auchan, implementat de Şcoala de Valori în parteneriat cu Fundaţia Auchan şi Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Programul se adresează  elevilor de clasa a 9-a din Colegiului Național Economic Andrei Bârseanu și Colegiului Tehnic Maria Baiulescu, care urmează să participe la un program ce îmbina atelierele de educație nonformală cu atelierele tehnice, de specialitate și practica în magazinele Auchan. 

Generaţia Auchan este un de program complex, ce încurajează parteneriatul pe termen lung între școală și mediul economic, pentru a armoniza astfel, educația cu nevoile identificate pe piața muncii şi pentru a susţine orientarea tinerilor în alegerea unui drum în viaţă. Programul se desfășoară pe durata a 3 ani şi însoţeşte tinerii pe parcursul acestora educaţional din clasa a 9-a până în clasa a 11-a, printr-un program educaţional complementar ce include ateliere de dezvoltare personală, formare profesională și stagii de practică desfăşurate de Şcoală de Valori şi Auchan.

Prin participarea la acest program, tinerii vor beneficia în fiecare semestru din cei 3 ani de implementare, de ateliere de matematică aplicată în care vor învăţa matematică altfel, prin tehnici de predare nonformală ghidaţi de un profesor de matematică, trainer Şcoala de Valori. În plus, elevii vor învăţa cum să îşi identifice valorile, cum să îşi aleagă cariera şi cum să ia decizii de carieră informate și asumate, înţelegând rolul pe care cultura, valorile și dezvoltarea personală îl au în viața acestora. Atelierele de educație nonformală sunt structurate pe baza conceptului “Practică,  Învață, Aplică” - un model eficient de învățare, care permite acumularea cu ușurință a cunoștințelor și abilităților noi.

Nu în ultimul rând, îndrumaţi de profesionişti din cadrul Auchan vor desfăşura o perioadă de practică, chiar în magazinele Auchan, unde vor putea să înveţe de la angajaţii companiei într-un format de tip mentorat, secretele retail-ului.

Mai multe detalii despre proiectul Generaţia Auchan puteţi citi pe pagina proiectului.

***
Auchan România
are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare – al doilea comerciant din ţară, cu circa 11.000 de angajaţi – al cincilea angajator privat din România, cu o cifra de afaceri cu taxe de peste 1 miliard de Euro în 2015  şi propune celor circa 5 milioane de locuitori din 18 oraşe în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea acțiunilor de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor naturale, oferirea la vânzare a unor produse care protejează mediul. www.auchan.ro

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi oferim oportunitatea de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.