Kaufland România, în calitate de partener fondator, alături de The CSR Agency, inițiator, anunță inaugurarea Ambasadei Sustenabilității în România, spațiul care aduce la un loc liderii care luptă pentru un mediu economic și o societate responsabilă în România.
 
Ambasada, situată într-o clădire monument istoric pe strada Speranței nr. 42, București, își propune să coaguleze și să dezvolte comunitatea tuturor actorilor care vor să aibă o activitate responsabilă pentru România, adresându-se astfel mediului de afaceri, asociațiilor profesionale, mediului guvernamental, societății civile, mediului academic și celui diplomatic. 
 
Cu ocazia inaugurării, Kaufland lansează o invitație către toate companiile din România pentru a se implica în programul Ambasada Sustenabilității, de a intra în comunitatea liderilor responsabili și de a-și aduce astfel contribuția la dezvoltarea unei societăți și economii sustenabile. 
 
Ambasada cuprinde șase săli: galeria multimedia, prima bibliotecă cu cărți de specialitate, pe teme de sustenabilitate din România, sala de conferințe, sala de cursuri, studioul de interviuri și spațiul de festivități sau evenimente informale.  
 
De-a lungul anului, Ambasada va organiza evenimente tematice, cursuri și training-uri pentru companii care vor să adopte un stil de management responsabil, cursuri pentru studenții care vor să lucreze în domeniu, workshop-uri și întâlniri de schimb de experiență, vizionări de filme educaționale etc. De asemenea, în fiecare an, în cadrul unui eveniment dedicat, Ambasada va oferi recunoaștere companiilor responsabile sau oamenilor care aduc o contribuție semnificativă pentru o Românie mai bună. 
 
Prin intermediul activității sale, Ambasada își propune să încurajeze, să inspire și să motiveze companiile să dezvolte zona de investiții în sustenabilitate pentru România, dar și să ofere mai multe produse sau servicii responsabile - inclusiv stimulând cererea din partea consumatorilor finali pentru sustenabilitate. 
 
Ca partener fondator și ca susținător a peste 200 de proiecte de CSR anual, Kaufland România asigură existența acestui spațiu în care comunitatea interesată de CSR să se reunească, din dorința de a încuraja astfel demersurile companiilor, ONG-urilor sau actorilor din mediul guvernamental de a se implica pentru viitorul unei Românii sustenabile.
 
„Kaufland România s-a implicat în fondarea Ambasadei Sustenabilității pentru că este nevoie de un reper, un spațiu care să adune la un loc toți oamenii buni care își propun să ajute și care, prin resursele, prin puterea lor sau prin exemplul personal, pot schimba lumea. Suntem printre cele mai implicate companii în CSR și am venit aici ca să ne unim forțele, să găsim soluții, să facem schimb de cunoștințe și de aceea invităm alături de noi toate firmele responsabile care vor să își arate susținerea”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs,  Kaufland România.
 
„Misiunea Ambasadei este răspândirea culturii sustenabilității în România, după modelul în care ambasadele străine își propagă spiritul și cultura în teritoriile străine. Sustenabilitatea este caracteristica activităților populației și organizațiilor pentru a nu epuiza resursele disponibile și pentru a proteja mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Redusă la absurd, reprezintă lupta pentru supraviețuire a speciei umane. Este deocamdată o cultură nouă, în afara preocupărilor populației din România, iar Ambasada are misiunea de a o promova la nivel politic, social și al valorilor economice, pentru a dezvolta competențe, programe și parteneriate în România”, declară Dragoș Tuță, inițiatorul programului. 
 
În toate proiectele și activitățile sale, Ambasada va urmări să contribuie la îndeplinirea celor 17 obiective de Dezvoltare Sustenabilă ale Organizației Națiunilor Unite. În acest an, evenimentele derulate de Ambasada Sustenabilității vor sta sub conceptul România sustenabilă a următorilor 100 de ani. Mai multe informații sunt disponibile pe www.ambasadasustenabilitatii.ro 

***
Despre Kaufland 
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări și 117 în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.