IKEA România a lansat în anul 2017 prima ediție a Fondului IKEA pentru Mediul Urban, pentru a susține financiar timp de trei ani, șase proiecte din București și Ilfov. Valoarea totală a fondului este 275.000 de euro.

Anul acesta, IKEA România mai susține financiar un proiect ce are ca arie de interes calitatea aerului din București și Ilfov, cu o valoare totală de 50.000 EUR. Acesta vine în completarea celor șase proiecte deja selectate în Fondul IKEA pentru Mediul Urban. 

În România, mai mult de 50% din populație locuiește în zone urbane. 10% din întreaga populație trăiește în capitală, adică circa 1,8 milioane de locuitori. Estimările arată că aproximativ 3 milioane de persoane lucrează în București, iar numărul este în creștere. 

Pentru moment, numărul surselor independente de informare a publicului larg despre situația calității aerului sunt extrem de limitate. Într-un oraș aglomerat cum este Bucureștiul, locuitorii au nevoie să afle, în timp real, din varii surse la ce riscuri se expun, care sunt valorile înregistrate privind substanțele poluante din aer și ce anume pot face, cu susținerea autorităților, pentru a transforma Bucureștiul într-un oraș mai sigur și mai sănătos.

Pentru a putea proteja mediul natural, IKEA România oferă o nouă finanțare pe o perioada de un an și jumătate, în valoare de 50.000 EUR, unui proiect care propune soluții pe termen mediu și lung; are un plan de implementare bine definit; iar rezultatele pot fi demonstrabile și măsurabile.
Proiectele se pot depune până la data de 4 octombrie 2018 AICI.

Detaliile despre procesul de selecție și aplicare le puteți găsi în Ghidul aplicantului disponibil AICI

Primesc puncte în plus la jurizare proiectele care:
 produc impact, sunt ușor transferabile și repetabile ca model;
 au experiență anterioară în derularea de activități și/sau proiecte similare ce vizează calitatea aerului;
 pot obține măsurători corecte, omologate și în timp real despre calitatea aerului în București și Ilfov. Datele astfel obținute să fie făcute publice într-un mod transparent și ușor de înțeles pentru publicul larg și cetățenii interesați; 
 pot organiza campanii de informare, conștientizare și implicare a cetățenilor pentru a găsi și a propune soluții pentru îmbunătățirea situației calității aerului; 
 pot organiza activități de implicare directă în lucrul cu autoritățile publice pentru găsirea de soluții viabile cu privire la îmbunătățirea calității aerului.

Cine poate depune un proiect?
Organizații non-guvernamentale, neafiliate politic sau echipe compuse din minimum 3 persoane constituite ca grupuri de inițiativă, fără personalitate juridică, care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București sau județul Ilfov.

Nu sunt eligibili angajații IKEA România, ai Fundației Comunitare București sau ai organizațiilor afiliate, și nici alți membri de gradul I și II ai familiilor acestora (copii, părinți, frați/surori, soț/soție ai angajaților IKEA România).

Fondul IKEA pentru Mediul acordă suma totală de 50.000 EUR pentru un singur proiect, pentru o perioadă de un an și jumătate. Din juriul acestui apel de proiecte fac parte: Dana Dobrescu – Corporate & Government Affairs Manager, Mondelez România; Diana Culescu –  Președinte al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP; Mălina Stoica  –  Interior Designer,  IKEA România; Mircea Ilie  – Sustainability Leader, IKEA România; Oana Bitan – Ofițer în domeniile Administrativ și Financiar la Ambasada Suediei.

CALENDAR:
# Lansarea apelului de proiecte: 10 septembrie 2018;
# închiderea perioadei de înscriere a proiectelor: 4 octombrie 2018;
# Selecția proiectelor eligibile: 5-6 octombrie 2018;
# Selecție proiecte: până la 23 octombrie 2018;
# Interviuri (dacă este cazul): 24-26 octombrie 2018;
# Anunțarea proiectului câștigător: în jurul datei de 1 noiembrie 2018.

***
Finanțarea Fondului IKEA pentru Mediul Urban este oferită de compania IKEA România
IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din inițialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. În lume există 419 de magazine în 49 de țări și teritorii, unde lucrează aproape 200.000 de angajați.
Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group. Detalii pe http://www.IKEA.ro. 
 
Viziunea IKEA 
Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. 

Misiunea IKEA 
Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru casă - funcționale și cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite.  
 
Fondul este gestionat de Fundația Comunitară București
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 6 ani, a finanțat peste 250 de proiecte, din București și Ilfov, cu aproape 3 milioane de lei.

Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro  

Pentru întrebări legate de aplicație, ne puteți contacta la adresa miruna[at]fundatiacomunitarabucuresti.ro.