Campania “Masinutele Bucuriei”, initiata de Autovit.ro alaturi de Carrefour Romania, a reusit sa stranga peste 8000 de jucarii pentru copiii de la SOS Satele Copiilor. Actiunea a avut ca scop oferirea unui cadou de sarbatori pentru copii aflati sub protectia SOS Satele Copiilor din Bucuresti, Bacau si Sibiu, precum si a copiilor care locuiesc impreuna cu famillile biologice, dar beneficiaza de serviciile educationale si de consiliere oferite de asociatie.

Timp de aproape doua luni, sute de bucuresteni au venit in sase hipermarketuri Carrefour din Bucuresti (Carrefour Orhideea, Baneasa, Militari, Berceni, Colentina si Vitantis) pentru a dona jucarii copiilor defavorizati. Jucariile colectate vor fi distribuite in Ajunul Craciunului celor aproximativ 1.000 de copii aflati in grija Asociatiei SOS Satele Copiilor. Asociatia implementeaza proiecte nationale de integrare, educare si consiliere pentru copii care provin din familii defavorizate.

“Suntem bucurosi ca initiativa Autovit.ro a reusit sa sensibilizeze foarte multi oameni care, in preajma sarbatorilor, s-au gandit si la copiii mai putin norocosi. Suntem foarte incantati de numarul impresionant  de jucarii pe care le-am strans. Speram sa putem aduce bucurie in sufletele micutilor de la SOS Satele Copiilor si sa le oferim astfel o sansa pentru o dezvoltare armonioasa. Multumim tuturor partenerilor si donatorilor care ne-au sprijinit in acest demers!” a declarat Mihai Cune, Business Manager Autovit.ro.

“Masinutele Bucuriei este un proiect minunat care va inveseli sarbatorile micutilor aflati sub protectia SOS Satele Copiilor. Doresc sa le multumesc clientilor Carrefour care au raspuns cu atata entuziasm initiativei Autovit.ro si Carrefour!” a declarat Andreea Mihai, Director Marketing al Carrefour Romania. 
 
„Multumim tuturor celor care s-au implicat in aceasta campanie  si suntem convinsi ca  jucariile vor fi o surpriza foarte placuta pentru copii! Speram ca aceasta actiune sa aduca speranta in inimile copiilor din famillii defavorizate, care, fara un astfel de ajutor nu ar sti poate ce inseamna sarbatoarea Craciunului.“ a declarat  Carmen Bruma, Manager Departament Relatii Publice si Atragere de Fonduri.
 
Campania s-a desfasurat in perioada 21 octombrie 15 decembrie si a fost promovata cu ajutorul partenerului media, Kiss FM. Actiunea s-a bucurat si de sprijinul gradintelor “Just4Kids” si Bambi Step by Step.
 
***
Despre Autovit.ro
Autovit.ro este liderul pietei de anunturi auto din Romania. Platforma integreaza anunturi din urmatoarele categorii de vehicule: autoturisme second hand si noi, camioane si utilitare, motociclete, utilaje de constructii si  masini agricole. Autovit.ro este o entitate complet separata de targul Autovit. Autovit.ro face parte din Allegro Group  Romania, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de comert electronic, avand in portofoliul sau platforme de e-commerce si anunturi de top: Mercador.ro si Compari.ro. La nivel international, Allegro Group Romania este parte integranta a Allegro Group care, in 1999, si-a inceput activitatea in comertul electronic in Polonia. Cu o experienta de peste 12 ani si dezvoltand platforme de shopping online in 17 tari pe 3 continente, Allegro Group este parte din grupul media multinational Naspers care a achizitionat recent in Romania si retailerul online eMag.ro. 
 
Despre Carrefour
Cu peste 9.900 de magazine in 33 de tari, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial si numarul 1 in Europa. De peste 50 de ani, Carrefour se afirma ca un partener zilnic pentru peste 25 de milioane de clienti din Europa, Asia si America Latina. Cu peste 3 miliarde de operatiuni la casa, prin intermediul tuturor activitatilor sale, Grupul isi asuma responsabilitati economice, sociale si de mediu si garanteaza pentru calitatea produselor sale si securitatea clientilor sai. 
In Romania, Grupul Carrefour numara 160 magazine dintre care 25 hipermarket-uri „Carrefour”, 78 supermarket-uri „Market”, 56 magazine de proximitate „Express” si un website de comert online:www.carrefour-online.ro.
 
Despre SOS Satele Copiilor
SOS Satele Copiilor Romania a fost infiintata in anul 1990. Asociatia implementeaza 3 programe la nivel national in Bucuresti, Sibiu si Bacau oferind servicii de ingrijire de tip familial (Sate SOS), servicii de consiliere (Programe de Intarire a Familiei) si servicii educationale (Masina cu Jucarii, Proiecte Educationale). In acest moment, peste 1000 de copii beneficiaza direct de sprijinul asociatiei SOS Satele Copiilor Romania si peste 15000 de copii au interactionat cu unul dintre programele SOS.

Contact pentru presa
Mariana Oprea, PR Specialist - Graffiti PR: e-mail: mariana.oprea@graffitipr.ro, tel: 0730 202 354
Alina Tihohod, Marketing Manager – Autovit.ro: e-mail: alina.tihohod@allegrogroup.ro, tel:  0724 054 565
Carrefour Romania: e-mail:PR.carrefour@Carrefour.ro , tel:  (+40) 021.206.74.00