• BCR își extinde programul de educație financiară către publicul online
• Emisiunea „Școala de Bani” devine primul proiect asumat de educație financiară din România susținut de o casă de producție video online 
• Emisiunea este produsă de Mikey Hash, fondator Viral Studios
• Gazda emisiunii este Zaiafet, unul dintre cei mai apreciați vloggeri de pe Youtube-ul românesc 
• BCR este cea mai activă instituție financiară în educație financiară din România, pentru al treilea consecutiv
 
Banca Comercială Română își continuă rolul de educator financiar al României și duce proiectul Școala de Bani la următorul nivel: curiozitățile financiare întâlnesc formatul video în prima emisiune de alfabetizare financiară din vlogosfera românească. Emisiunea „Școala de Bani” este realizată de Viral Studios și prezentată de unul dintre cei mai cool creatori de conținut ai momentului, Horia Sârghi, cunoscut ca “Zaiafet”.
 
Studiile BCR arată că banii devin un mijloc de a susține o viziune despre viață, iar în comportamentul românilor se remarcă o orientare puternică spre planificare și stabilitate financiară. Deși importante, aceste nevoi nu sunt acoperite suficient. Românii învață să își administreze bugetul din intuiție sau din experiența altora, nu știu cui să ceară sfaturi financiare și în cine să aibă încredere. Planificarea unui buget este o necunoscută pentru 78% din populație.

În plus, conform unei cercetări despre Noile Tendințe în Educație , realizată de Ctrl-D, românii și-ar dori o curriculă școlară mai complexă. Tinerii adulți plasează educația financiară în topul intereselor lor, alături de dezvoltare personală, educație socială și educație sexuală. Resursa preferată autodidactă a populației tinere este Internetul, cu o proporție covârșitoare a canalului Youtube (65%). Vlog-urile sunt instrumentul lor preferat de învățare, 82.6% dintre adolescenții intervievați declarând că urmăresc clipuri cu scopul de a-și însuși sau aprofunda cunoștințele.
 
În acest context, BCR și fondatorul Viral Studios, Mikey Hash, au luat hotărârea de a extinde proiectul propriu de educație financiară al băncii pe platforma Youtube. Emisiunea „Școala de Bani“ este alternativă accesibilă pentru un număr nelimitat de persoane interesate să învețe noțiuni financiare de bază, să își înțeleagă și planifice mai bine viața financiară. 
 
“Suntem conştienți de puterea pe care internetul o are în România şi de uriaşa responsabilitate pe care noi, Viral Studios, si afiliații noştri o avem faţă de publicul care ne urmăreşte. Acest lucru ne înspăimântă şi ne responsabilizează, în acelaş timp. Simţim că munca pe care o facem ne pune în privilegiata poziție de a forma mințile noii generații şi de a contribui activ la educația şi cultura generală a românilor. Şi, după cum ştim cu toţii, avem mare nevoie de educaţie în România, in special financiară. Aşa că, împreună cu BCR, am pus bazele unei emisiuni online care atinge exact acest subiect. De la gestionarea banilor, până la credite, economii sau investiții, vrem să le dezbatem pe toate și să le oferim tinerilor uneltele necesare pentru a lua cele mai bune decizii în viață.”, Mikey Hash, Viral Studios.
 
Emisiunea “Școala de Bani“ este prezentată de Zaiafet și publicată pe cel mai proaspăt canal Viral Studios - Gândăceii de Internet. Formatul episoadelor este informativ educațional, cu frecvență săptămânală, iar durata unui episod nu depășește 6 minute. Emisiunile ating subiecte pragmatice precum credite, carduri și asigurări, dar și teme de dezvoltare personală și sfaturi pentru o viață mai bogată. 
 
“De aproape 2 ani de când derulăm Școala de Bani, am observat cât de ușor este să le schimbi oamenilor percepțiile legate de comportamentul financiar, atunci când le oferi instrumente simple și interactive. 
Din întâlnirile cu tinerii, ne-am dat seama că ei învață pentru Bacalaureat din vlog-uri, își iau informații despre vacanțe și gadget-uri urmărind vloggeri, așa că cea mai directă cale de a ajunge la ei a fost de a muta educația din sala din curs în online. Peste 70% dintre tinerii activi digital de astăzi urmăresc cel puțin un vlogger român. Suntem încrezători că prin parteneriatul cu Mikey Hash și Zaiafet îi ajutăm pe tineri să descifreze lumea complexă a banking-ului și ne propunem să îmbunătățim împreună nivelul de alfabetizare financiară din România”, declară Nicoleta Deliu, coordonatorul programului național „Școala de Bani”.
 
Primul episod „Școala de Bani” a debutat săptămâna aceasta și explică modul de acordare a creditelor, cu ancore în istoria băncilor și exemple din viața de zi cu zi. Episodul poate fi vizualizat aici: https://youtu.be/t9SqcHm5TYY   
 
Școala de Bani este cel mai amplu proiect de educație financiară din România. Lansat de Banca Comercială Română în anul 2016, programul este bazat pe învățare non-formală și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cu componente special dezvoltate pentru fiecare categorie. Peste 30.000 de copii din grădinițe, 20.000 de adolescenți și tineri și 20.000 de adulți au fost inițiați în lumea banilor, în ultimii doi ani, în cadrul programului Școala de Bani.
 
***
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking. 

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 510 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.  
 
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.