BRD – Groupe Société Générale invita ONG-urile sa participe la o selectie de proiecte in cadrul programului de responsabilitate sociala “Schimba un destin. Da valoare unei vieti”. La acest program de responsabilitate sociala participa prin donatii lunare 1.300 de angajati BRD, ale caror sume donate sunt dublate de banca. BRD doreste sa sustina initiativele angajatilor sai de implicare in rezolvarea problemelor comunitatii in care acestia isi desfasoara activitatea.

In 3 ani, programul “Schimba un destin. Da valoare unei vieti” a investit fonduri totale de 220.000 EUR, sprijinind 24 de proiecte anuale si un numar de 1.450 de copii si tineri aflati in dificultate.

Valoarea financiara a sprijinului pe care BRD doreste sa il acorde in 2011 este de maximum 80 000 RON pentru fiecare proiect. Suma totala disponibila in 2011 este de 800 000 RON.

Cele doua axe ale programului sunt:

#    sustinerea/integrarea in scoala a copiilor aflati in situatie de risc
#    sustinerea/integrarea in campul muncii a tinerilor defavorizati

Obiectivele programului sunt:
#    Schimbari pozitive pe termen lung
#    Scaderea gradului de dependenta de sistemul social
#    Imbunatatirea accesului la educatie

Beneficiarii programului sunt copii si tineri cu varste cuprinse intre 3 si 25 de ani, aflati in situatii dificile:

#    fie din punct de vedere social (provenind din centre institutionalizate, familii sarace, zone defavorizate)
#    fie afectati permanent sau temporar de o deficienta fizica sau psihica usoara, dar care nu sunt complet dependenti de alte persoane
Elementul-cheie al programului este intentia clara a grupurilor-tinta de a se dezvolta, de a depasi un context personal nefavorabil pentru a se integra in societate ca actori cu drepturi si capacitati egale cu ale oricarei alte persoane.

Proiectele propuse vor fi jurizate de un Comitet al angajatilor BRD.

Aplicatiile ONG-urilor sunt asteptate pana in data de 15 iulie 2011 pe adresa responsabilitatesociala@brd.ro, de la care se pot obtine si informatii suplimentare. Formularul de aplicatie si ghidul de completare pot fi descarcate de pe site-ul www.brd.ro , sectiunea Comunicare / Responsabilitate sociala.

SERVICIUL PR SI EVENIMENTE
TRAIAN TRAICU
+ 40 (21) 301 61 50
VIOREL ISPAS
+ 40 (21) 301 61 50

www.brd.ro