Laboratoarele IT din 10 licee au beneficiat de 150 computere recondiționate, în cea de-a II-a ediție a proiectului „Future Makers”, derulat de Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF), alături de BRD Groupe Société Générale și cu sprijinul Uniunii Profesorilor de Informatică din România (UPIR).

Scopul proiectului Future Makers este de a face posibilă desfășurarea orelor de informatică în școlile în care sunt elevi cu potențial, dar nu există dotări tehnice suficiente.

Sunt deja 10 ani de cand BRD a inceput parteneriatul cu AFF, parteneriat care implica atat colectarea gratuita a echipamentelor electrice uzate/amortizate si finantarea atelierului de insertie, cat si directionarea computerelor complet functionale catre acele zone din tara, unde este mai mare nevoie de ele. In tot acest timp am realizat ca este mare nevoie de aceste echipamente si ca decalajul digital se reduce lent si greu. BRD investește în educație, pentru ca o considera motorul principal pentru o dezvoltare sustenabilă, iar accesul la tehnologie este esențial, in vremurile noastre. Programul Future Makers atinge toate aceste elemente strategice: educatie si inovatie, facilitarea accesului la tehnologie si protectia mediului, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD. 

Instituțiile de învățământ au fost selectate de către UPIR care a identificat nevoia din teren și care cunoaște cadrele didactice specializate  care ocupă catedrele de IT în cadrul liceelor. 

Am considerat că participarea noastră la acest proiect poate da un suflu nou dezvoltării competențelor digitale ale tinerilor noștri școlari. Ne-am orientat către școli active și dornice de utilizare a tehnologiei în scop de suport pentru predare/învățare dar și cu un potențial de inteligență dispus să facă performanță, chiar și să îmbrățișeze cariera IT&C. Dorim de asemenea să construim o comunitate a profesorilor și a tuturor susținătorilor care suțin predarea programării accesibile pentru orice nivel de învățământ, a declarat Emil Onea, vicepreședintele Uniunii Profesorilor de Informatică din România. 

Cele 150 de computere au fost recondiționate în atelierul Reconect al Ateliere Fără Frontiere, locul în care persoane aflate în dificultate oferă o nouă șansă deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Peste 3100 de elevi încadrați în liceele dotate se vor bucura de echipamentele complet funcționale și dotate cu software corespunzător, dezvoltandu-și abilități importante pentru viitor.

Instituțiile de învățământ care au beneficiat de proiect sunt: Colegiul Energetic (Râmnicu Vâlcea), Școala Profesională Agricolă Cornereva, Liceul Tehnologic "Căpitan Nicolae Pleșoianu" Rm. Vâlcea, Colegiul Tehnic Agricol ”Alexandru Borza” (Hunedoara), Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” (Huneodara), Liceul Corneliu Medrea Zlatna, Liceul Teoretic'' Grigore Gheba" (Vrancea), Liceul Tehnologic "Petre Banita" Calarasi, Liceul Reformat Wesselenyi Zalău și Colegiu Național ”Octav Onicescu” (București).
 
***
Despre Ateliere Fără Frontiere 
Ateliere Fără Frontiere este o asociație neguvernanmentală românească înființată în 2008 care vizează  inserția socială și profesională a persoanelor aflate în mare dificultate,  militând împotriva excluziunii sociale  prin grijă față de mediu și prin educație.
Mai multe informații pe www.atelierefarafrontiere.ro
 
Despre BRD - Groupe Société Générale 
BRD - Groupe Société Générale operează o reţea de 745 de unităţi. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii septembrie 2018, de 53 mld RON.
BRD ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de circa 28 000 POS-uri şi aproximativ 1 500 ATM-uri. 
 
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 147 000 de angajaţi în 67 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie:
- Retail banking în Franţa
- Retail banking internaţional, asigurări şi servicii financiare pentru segmentul corporate
- Polul Mari Clienţi şi Soluţii pentru Investitori.
 
Mai multe informații pe https://www.brd.ro/en 
 
Despre Uniunea Profesorilor de Informatică din România
UPIR este o organizație non profit ce ființează din 1999 și are ca scop susținerea Informaticii și tehnologiei informației în școli. Încurajeaza performanța și ideile novative legate de activitatea profesorilor de informatica, sprijina proiecte care vizeaza modernizarea predării prin mijloace IT&C dar și cele care stimulează performanța și orientarea către o carieră în domeniul informaticii. 

Organizatia a inițiatiat și organizat evenimentele nationale InfoEducație și AcadNet, si programul de pregătire al profesorilor Competențe Digitale cu Resurse libere IT&C, recunoscut oficial de Ministerul Educației Naționale. Colaborează în majoritatea proiectelor cu Google, Cisco, Softwin și universități de prestigiu din România. Mai multe informații pe www.upir.ro și www.infogim.ro