BRD – Groupe Société Générale este partener al ediției din acest an a Innovation Labs, cel mai mare program de pre-accelerare pentru startupuri tehnice din România. Astfel, banca își duce mai departe promisiunea de a se implica în dezvoltarea tinerei generații, iar prin acest parteneriat participanții vor putea beneficia de expertiza unor mentori de top din industria ICT și din business, între care și specialiști BRD, care îi vor ghida pe tot parcursul programului.

„Credem foarte mult în tânara generație din România, care reușește să facă tot mai des performanță în domenii competitive, atât în țară, cât și peste hotare. Proiectele care încurajează creativitatea tehnologică și inovația, dar și alte inițiative susținute de BRD, care creează valoare reală în rândul tinerilor, reprezintă un parteneriat pentru dezvoltare pe care îl promitem pe termen lung. Totodată, și susținerea antreprenoriatului face parte din promisiunea BRD, iar formatul Innovation Labs s-a potrivit perfect cu planurile noastre de a oferi tot suportul celor care fac primii pași spre propria lor afacere, investind timp, resurse și pasiune pentru a da viață ideilor lor. Învățăm alături de viitorii antreprenori și ne inspirăm din succesul și greșelile lor”, a adăugat Roxana Miloș, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale. 

Programul Innovation Labs a ajuns deja la a 5-a ediție și este structurat în mai multe etape, prima fiind Hackathonul de 24 de ore, unde tinerii înscriși își pot contura mai clar ideile, le vor susține în fața juriului și a publicului și își pot consolida echipa. Primul hackaton va avea loc la București, pe 4 și 5 martie, urmat de cele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, care se desfășoară concomitent pe 11 și 12 martie. 

Echipele care se califică în următoarea fază vor continua să își dezvolte produsele în cadrul programului de mentorat, din perioada martie – mai 2017. În această etapă le vor sta alături o serie de mentori din partea BRD – Groupe Société Générale: Horia Velicu, Head of Innovation Lab, Mihai Dit, Director Regional – regiunea Cluj, și Marius Pădurean, Head of Sales SME -regiunea Sibiu, care le vor oferi suport pentru a-și definitiva prototipurile, pe care le vor prezenta, pe 24 mai, la Demo Day, în fața potențialilor investitori și parteneri. Specialiștii BRD îi vor consilia cu privire la definirea pieței potențiale, nișe de piață către care să se orienteze, customer development & discovery, strategie de preț, noi tehnologii și pregătirea suștinerii ideii. 

„Inovația poate fi un subiect interpretabil și subiectiv, dar noi credem că înseamnă identificarea de modalități noi, în cazul nostru de a servi clienții, de a trata angajații sau de a lua decizii, care în final să aducă mai multă valoare. În primul rând, companiile inovatoare creează timp. Și exact asta încercăm să facem noi pentru clienții noștri, să venim cu soluții de ultimă generație pentru identificarea produsului potrivit și rezolvarea rapidă a oricăror nevoi financiare, care să se traducă apoi în mai mult timp pentru pasiunile lor. Asta înseamnă de fapt inovație pentru noi, să creezi mai mult spațiu și calitate în viata de zi cu zi. Așteptăm cu nerăbdare să-i cunoaștem pe tinerii înscriși la Innovation Labs și să le oferim ajutorul și expertiza noastră, astfel încăt să-și ducă ideea mai departe și să o transforme într-o afacere de succes”, a declarat Horia Velicu, Head of Innovation Lab, BRD – Groupe Société Générale.  

BRD – Groupe Société Générale a înființat în 2016 propriul Laborator de Inovație, unde o echipă de 4 specialiști ai băncii dezvoltă o serie de proiecte în care experimentează tehnologii inovatoare, precum cele bazate pe inteligența artificială. Acestea au ca scop să răspundă nevoilor bancare ale clienților, precum și să optimizeze comunicarea cu angajații. Echipa colaborează cu specialiști din mai multe departamente ale băncii, mai ales pentru filtrarea ideilor brute și creionarea de alternative viabile. Laboratorul de Inovație al BRD – Groupe Société Générale are un parteneriat cu Universitatea de Matematică și Informatică, prin care oferă suport studenților care își pregătesc lucrarea de licență despre învățarea automată (ramură a inteligenței artificiale) cu aplicare în domeniul bancar, o zonă de tehnologie și inovație foarte dinamică. 

În același timp, banca este partener al BRD FIRST Tech Challenge România, cel mai mare concurs de robotică din ţară, organizat sub conceptul First Tech Challenge, care reuneşte peste 800 de elevi, 53 de echipe de liceu din 33 de oraşe. Evenimentul (24 şi 26 martie) îi încurajează pe liceeni să dezvolte roboți potrivit temei globale stabilite de FIRST International, aceasta fiind #velocityvortex. Echipa câștigătoare a BRD FIRST Tech Challenge România va participa în primavăra acestui an, în aprilie, la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, din SUA. 

De asemenea, cu ajutorul BRD a fost inaugurat laboratorul de robotică BRD FIRST Tech HUB, la Universitatea Politehnică din București, în care elevi și mentori au la dispoziție spațiu de lucru, echipamente și toate cele necesare pentru programarea și construirea roboților. Printre cei care se pregătesc aici se află AutoVortex, o echipă de liceeni creatori de robotică, campioană în nenumărate competiții internaționale de profil. Printre cele mai recente victorii se numără cele înregistrate la FIRST Tech Challenge BC Championship din Canada și FIRST Tech Challenge Russia Open 2017, la care au obținut chiar și un punctaj-record de 295 de puncte. AutoVortex beneficiază de sprijinul BRD – Groupe Société Générale pentru a participa la competițiile internaționale. De asemenea, la începutul acestui an, banca a fost alături şi de echipa heRObotics, formată din patru elevi din Timișoara, pasionaţi de robotică, pentru ca aceasta să poată participa în finala concursului Zero Robotics, organizat de NASA și Agenția Spațială Europeană.

###
Despre  BRD – Groupe Société Générale
BRD Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. Este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. 
Ca actor în societate, BRD investește în proiecte din domeniul culturii, educației și sportului privilegiind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Cultura reprezintă un pilon esențial de dezvoltare a societății, BRD încurajând în această direcție proiecte culturale inovative, care să fie recunoscute și apreciate de tineri. Sub această viziune, a fost creată www.scena9.ro, o platformă tânără de jurnalism cultural care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, și sunt susținute în mod constant inițiative de teatru, film, artă vizuală contemporană sau muzică clasică, conturând astfel universul implicării companiei la nivel cultural.