• Peste 3000 de femei sunt așteptate în țară la ecografii mamare gratuite în 2019, în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei #CancelCancer. • 3151 ecografii au fost realizate la primele două ediții ale campaniei. 

Pe 7 iunie, Avon și Kaufland spun din nou Cancel Cancer și dau startul celei de-a treia ediții a campaniei nationale de consultații gratuite pentru depistarea cancerului la sân. Un cabinet medical mobil dotat cu ecograf de ultimă-oră, construit de AVON, va ajunge și anul acesta în 20 de orașe din România și va oferi consultații senologice gratuite femeilor. Unitatea mobilă va fi amplasată în parcările supermarketurilor Kaufland din fiecare localitate, unde va staționa timp de 3 zile.
 
În lume, la fiecare minut, o femeie moare din cauza cancerului de sân. În România, 25 de femei află  zilnic că suferă de această formă de cancer. România este țara cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul la sân, din cauză că femeile amână controalele periodice și ajung la medic în stadii deja târzii ale bolii. Campania #CancelCancer, inițiată de AVON cu sprijinul Kaufland în 2017, este un demers care încurajează femeile să afle că sunt bine, să discute despre depistarea precoce a cancerului de sân și să beneficieze de ecografii gratuite.
 
Anul acesta, proiectul se desfășoară  în 3 etape, începând cu 7 iunie, și sunt așteptate în jur de 3000 de femei care să beneficieze de anamneză, învățare autoexaminare, ecografie și, în cazul în care este nevoie, de voucher pentru mamografie la una dintre clinicile partenere din fiecare oraș.
 
Edițiile precedente
Ediția pilot #CancelCancer din 2017 a oferit consultații unui număr de aproximativ 1000 de femei din  8 orașe (Oradea, Braşov, Târgu Mureș, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Craiova şi Constanţa), în parcările supermarketurilor Kaufland din fiecare localitate.
 
În 2018, cabinetul mobil AVON a străbătut 16 orașe participante în 3 etape, dublu față de 2017 (Alexandria, Slatina, Petroșani, Reșița, Lugoj, Arad, Satu-Mare, Slobozia, Tulcea, Vaslui, Piatra Neamț, Botoșani, Codlea, Câmpina, Bistrița, Sighișoara). 
De-a lungul celor 3.700 km străbătuți prin țară, medicii au efectuat 2151 de  ecografii mamare gratuite, au fost oferit 630 de vouchere pentru mamografie, iar cel puțin 2 cazuri de cancer de sân au fost depistate pe loc, fiind urmate de sprijin în investigațiile medicale ulterioare.
 
#CancelCancer în 2019
Și în acest an, AVON continuă campania. Peste 3000 de femei sunt așteptate să beneficieze de consultații gratuite în parcările magazinelor Kaufland din 20 de orașe din țară.
 
Timp de peste două decenii, AVON a investit constant în campaniile sociale pe care le susţine, Campania Respectului şi Campania pentru Sănătatea Sânilor, ce combat violența domestică și cancerul la sân, donând peste 3 milioane de euro pentru a sprijini proiecte dedicate acestor cauze sociale. 
 
Programul consultațiilor pe etape este următorul:
 
Prima etapă // 7 iunie-30 iunie
Hunedoara: 7-9 iunie 
Reghin: 10-12 iunie 
Turda: 13-15 iunie
Miercurea Ciuc: 16-18 iunie
Făgăraș: 19-21 iunie
Sfântu-Gheorghe: 22-24 iunie
Giurgiu: 28-30 iunie
 
Etapa 2 // 5 septembrie- 2 octombrie
Călarași: 5-7 septembrie 
Medgidia: 8-10 septembrie
Brăila: 12-14 septembrie
Râmnicu Sărat: 15-17 septembrie
Focsani: 18-20 septembrie
Onești: 21-23 septembrie
Bacău: 24-26 septembrie
Roman: 27-29 septembrie 
Fălticeni: 30 septmebrie-2 octombrie 
 
Etapa 3 // 11-22 octombrie  
Târgu Jiu: 11-13 octombrie
Râmnicu Vâlcea: 14-16 octombrie
Curtea de Argeș: 17-19 octombrie
Târgoviște: 20-22 octombrie
 
Consultațiile se desfășoară conform următorului orar, în limita timpului disponibil (fiecare ecografie înseamnă 20 de minute): 
Ziua 1/oraș: 12:00-20:00
Ziua 2/oraș: 10:00-19:00
Ziua 3/oraș: 10:00-19:00
Detaliile campaniei și adresele exacte ale magazinelor pot fi accesate pe siteul stopcancerlasan.ro și pe pagina de Facebook Stop Cancer la San.
 
***
Despre AVON
AVON este prezent de peste 21 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei. Compania este preocupată nu numai să aducă frumusețe și independenţă femeilor, dar și să le îmbunătățească viața, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială și militând continuu pentru sănătatea și standardul lor de viață.