Medicii de familie din 3 comunitati au fost sprijiniti sa deruleze controale medicale regulate in sate izolate. Proiectul se desfasoara pe o perioada de 3 ani, iar finantarea oferita de GSK Romania se ridica la 150.000 de euro.
Asociatia OvidiuRo, cu sprijinul GSK Romania, a ajuns la jumatatea perioadei de implementare a programului Impreuna pentru o sanatate mai buna - componenta de sanatate a programului Fiecare copil in gradinita, un proiect ce se desfasoara pe o perioada de trei ani. In baza finantarii de 150.000 de euro a fost posibila dezvoltarea unor proiecte locale ce au vizat controale medicale periodice, realizarea vaccinarilor obligatorii, sprijinirea parintilor pentru a cumpara medicamente pentru copii, facilitarea activitatii mediatorilor sanitari si programe de educatie pentru sanatate si igiena cu copiii si parintii lor.
Astfel, dupa prima jumatate a programului, 17 comunitati din judetele Alba, Brasov, Bacau, Cluj, Covasna, Dolj, Dambovita, Mures, Sibiu si Vaslui au implementat proiecte de sanatate derulate in sprijinul copiilor. 850 de copii au beneficiat de analize medicale de baza gratuite la inceputul anului scolar trecut. In urma acestor investigatii s-a constatat ca 15% dintre copii aveau paraziti intestinali, iar 8% infectii streptococice, fiind luati in evidenta de medicul de familie. Anul acesta analizele se repeta, extinzandu-se la aproape 1.000 de copii.
Imunitatea scazuta a copiilor, lipsa unei alimentatii adecvate si conditiile de trai improprii sunt numai cateva dintre grijile zilnice cu care se lupta parintii saraci. O cauza importanta pentru care copiii saraci lipsesc de la gradinita sunt problemele de sanatate. Datorita programului Impreuna pentru o sanatate mai buna, peste 1.000 de copii au primit medicamente, vitamine si au beneficiat de transport gratuit la medic, iar 80 de copii din doua sate din Covasna, care fusesera vaccinati numai la nastere, au reusit sa recupereze din decalaj.
„A trecut un an si jumatate de la lansarea componentei de sanatate a programului Fiecare Copil in Gradinita initiat de OvidiuRo – un proiect cu multe provocari, dar si cu rezultate si satisfactii pe masura. Am convingerea ca implicarea membrilor comunitatii locale inca de la inceputul proiectului a contribuit semnificativ la implementarea cu succes a acestuia, pentru ca au inteles ca educatia copiilor este in directa legatura cu starea de sanatate a acestora. Proiectul se bucura de implicarea unor oameni inimosi, partenerii nostri de la OvidiuRo, mediatorii sociali si membrii comunitatii locale si, de aceea, sunt convinsa ca impreuna vom reusi in continuare sa facem diferenta in viata comunitatilor in care ne vom implica”, spune Andreia Cucu, Comunication Manager GSK Romania.
"Ne dorim foarte mult ca fiecare copil pe care il aducem la gradinita sa fie un copil sanatos. Acest proiect vine in sprijinul multor parinti saraci care nu reusesc sa faca fata numeroaselor probleme cu care se confrunta. Suntem bucurosi sa avem alaturi de noi parteneri care ne ofera instrumentele cu care putem combate abandonul scolar, cauzat si de starea de sanatate precara a copiilor saraci, din cauza careia lipsesc des si recupereaza greu. Datorita stransei colaborari cu echipele locale, am mai facut cativa pasi importanti catre obiectivul nostru pe termen lung: transformarea programului Fiecare Copil in Gradinita in politica publica.", a declarat Maria Gheorghiu, Cofondator si Director Executiv OvidiuRo.
Mai mult, cu sprijinul OvidiuRo si GSK Romania, in lunile iulie si august anul acesta, 120 de profesori au organizat Ateliere de Vara in 14 judete, pentru 1.500 de copiii, dupa un curriculum dezvoltat de OvidiuRo. Cei mici au invatat despre corpul lor, au descoperit cat de importante sunt igiena si alimentatia sanatoasa si cum sa se fereasca de diferite boli. Copiii au fost incurajati sa puna intrebari si sa gaseasca raspunsuri, sa experimenteze si sa descopere, sa fie creativi si sa lucreze in echipa. Atelierele de Vara s-au incheiat cu o Conferinta de Bune Practici la care au participat 70 de profesori si specialisti in educatie.
In luna iulie, 20 de studenti de la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti si 15 medici specialisti, implicati in programul Impreuna pentru Sanatatea Rurala al Societatii Studentilor in Medicina din Bucuresti, au organizat impreuna cu OviduRo o caravana medicala in comunele Valcele (jud. Covasna) si Tarlungeni (jud. Brasov). 400 de copii si 380 de adulti au beneficiat de investigatii gratuite (recoltare de sange pentru colesterol, trigliceride, glicemie si hemoglobina, electrocardiograma, ecografie abdominala, teste rapide pentru streptococ, rotavirus si adenovirus).
Majoritatea copiilor au fost diagnosticati cu afectiuni respiratorii, paraziti intestinali, anemie si rahitism. In comuna Valcele, din 20 de copii consultati, numai cinci erau sanatosi. Hrana acestor copii este saraca in vitamine si nutrienti – majoritatea mananca cartofi prajiti sau paine cu parizer, foarte putine fructe sau legume proaspete si beau foarte putina apa. In cadrul activitatilor de educatie pentru sanatate din gradinita, copiii au beneficiat de o gustare sanatoasa (fructe, iaurt, cereale), iar in lunile reci multi dintre ei au primit vitamine.
Proiectul a sprijinit medicii de familie din patru comunitati ce fac parte din proiectul Fiecare Copil in Gradinita sa deruleze controale medicale saptamanale in satele izolate in care, in mod normal, ajung foarte greu.
In comuna Borosneu, din judetul Covasna, directorul scolii a anuntat ca 60 de copii si adulti din zona consuma apa dintr-o fantana poluata. Cu sprijinul GSK Romania, lumea s-a mobilizat imediat si s-a construit, in timp record, o aductiune noua, localnicii avand acum la dispozitie apa proaspata si curata.
In cadrul proiectului au fost identificate sase persoane pentru postul de mediator sanitar; formarea a fost oferita de Centrul pentru Politici de Sanatate SASTIPEN, iar Impreuna pentru o sanatate mai buna a sprijinit comunitatile sa angajeze mediatorii temporar, pana la preluarea acestora de catre primarii.
***
Despre Fiecare Copil in Gradinita
Despre Fiecare Copil in Gradinita
Prin programul Fiecare Copil in Gradinita, lansat de Asociatia OvidiuRo si Ministerul Educatiei in iulie 2010, 1.300 de copii dezavantajati merg la gradinita in fiecare zi in 40 de gradinite din 19 de comunitati sarace, din 10 judete. Succesul proiectului se datoreaza unui instrument inovativ – tichetele sociale de 50 de lei pe luna pe care le primesc parintii copiilor din program si care sunt conditionate de prezenta zilnica a copiilor la gradinita. Tichetele sociale asigura familiilor un venit suplimentar restrictionat pentru alimente. OvidiuRo aloca si o suma anuala de 60 de lei de copil pentru rechizite si alte materiale educationale. De asemenea, Consiliile Locale sustin costurile pentru imbracaminte si incaltaminte.
Inainte de program, copiii saraci mergeau la gradinita sporadic si nu reuseau sa acumuleze cunostintele necesare pentru a face fata primilor ani de scoala. Odata cu lansarea proiectului Fiecare Copil in Gradinita, prezenta zilnica a tuturor copiilor din program a crescut spectaculos. In comunitati precum Araci, Covasna, peste 150 de copii vin la gradinita zi de zi.
Asociatia OvidiuRo – a fost fondata in anul 2004, de catre Leslie Hawke si Maria Gheorghiu care, inca din 2001, au dezvoltat programe de sprijinire a copiilor dezavantajati in scopul prevenirii abandonului scolar. Pe termen lung, asociatia isi propune sa faca din educatia timpurie o politica publica pentru ca existenta unei forte de munca educate este esentiala pentru viitorul economic al tarii. Altfel, cei care detin un loc de munca vor sustine in viitor si generatiile de pensionari, dar si pe cei care sunt sau vor fi someri. Mai multe detalii pe www.ovid.ro.
Impreuna pentru o sanatate mai buna – Proiectul lansat in 2012 in Romania face parte dintr-un program mai amplu, finantat prin European Community Partnerships - un program european al GSK ce ofera suport pentru initiative locale de sanatate si infrastructura in sanatate. Romania, Bulgaria, Ungaria si Slovacia – aflate printre tarile din Europa cu cele mai numeroase populatii de etnie roma - au inceput, prin acest proiect, un angajament de 3 ani cu scopul de a imbunatati starea de sanatate a copiilor si parintilor acestora si de a asigura si pentru viitor infrastrucura necesara pentru mentinerea acesteia. Granturile oferite la nivel regional de compania farmaceutica GSK se ridica la peste 500.000 de euro, din care mai mult de 150.000 de euro au fost acordate Romaniei, prin Asociatia OvidiuRo.
GSK – una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la baza o substantiala activitate de cercetare si dezvoltare. GSK se dedica imbunatatirii calitatii vietii oamenilor, ajutandu-i sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult.
Pentru mai multe informatii:
Simona Ilas, Asociatia OvidiuRo, 0728 77 88 21, simona@ovid.ro