”Deficienta de fier la copii este o problema nutritionala grava in Romania, insa prea putin constientizata. Tocmai din acest motiv, eforturile Nestlé Romania, prin implemetarea campaniei „Impreuna crestem copii puternici”, au scopul de a informa si de a trage un semnal de alarma in legatura cu riscurile la care sunt expusi copiii care sufera din cauza lipsei de fier. Mai mult de atat, am inceput acest program printr-o schimbare de reteta pentru unele din produsele noastre, dedicate copiilor, carora le-am adaugat fier. Acum vrem sa facem un nou pas inainte, venind de aceasta data in ajutorul unor copii ai caror parinti biologici nu sunt aproape de ei pentru a-i ajuta sa creasca sanatosi si puternici”, a declarat Hérve de Froment, Country Manager Nestlé Romania. 

Copilaria este o perioada extrem de complexa, care necesita grija, atentie si dedicare. Mai mult de atat, alimentatia joaca un rol foarte important in viata copiilor, aceasta fiind in stransa legatura cu capacitatea lor de invatare, dezvoltare si mai ales cu sanatatea lor. Tocmai din acest motiv, Nestlé a decis sa sprijine eforturile organizatiei SOS Satele Copiilor Romania, care ocroteste si sprijina astazi, la peste 20 de ani de la infiintare in Romania, peste 1000 de copii in dificultate, care au pierdut sau risca sa piarda ingrijirea familiei lor biologice.

„Asigurarea unui mic dejun sanatos si a unei alimentatii echilibrate pentru copii este una dintre preocuparile principale si permanente ale SOS Satele Copiilor Romania. Suntem bucurosi sa avem alaturi de noi un partener ca Nestlé Romania care a inteles importanta sustinerii pe termen lung a copiilor aflati in ingrijirea noastra. Doar impreuna le putem oferi copiilor o familie iubitoare si sansa la o copilarie normala, conditii de baza pentru o dezvoltare armonioasa”, a declarat Mirela Carmen Lavric - Director General SOS Satele Copiilor Romania.
 
Sprijinul oferit de Nestlé se va indrepta catre toti copiii din programele SOS Satele Copiilor Romania. Acestia vor primi timp de un an, Nesquik cereale cu FIER pentru mic dejun, precum si Nesquik Plus cacao instant cu calciu si vitamine. In completarea produselor Nestlé, copiii din programul SOS Satul Copiilor Bucuresti, vor primi si alimente pentru un mic dejun echilibrat. Actiunea face parte din campania ”Impreuna crestem copii puternici!”. Aceasta promoveaza un stil de viata sanatos, bazat pe activitate fizica zilnica si o alimentatie echilibrata, care sa includa si aportul adecvat de fier.

***
Despre Nestlé
Nestlé, la nivel global
Nestlé este lider mondial in industria alimentara, fiind prezent in 86 de tari, cu un numar de 447 de fabrici si 333.000 de angajati. Prin misiunea companiei „Good Food, Good Life”, Nestlé se angajeaza sa imbunatateasca calitatea vietii consumatorilor in fiecare zi, in intreaga lume, oferindu-le o varietate de produse, ca parte dintr-un stil de viata echilibrat.  
Nestlé in Romania 

Nestlé a intrat pe piata din Romania in 1995, in momentul de fata avand aproximativ 1000 de angajati in Bucuresti si in Timisoara, unde este localizata fabrica Nestlé. 
Nestlé Romania este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata alimentara, cele mai multe dintre branduri fiind lideri in categorie. 

Portofoliul Nestlé Romania cuprinde o varietate de produse din diverse categorii, pentru a raspunde cererii consumatorilor: cereale pentru micul dejun, batoane de cereale, bauturi, dulciuri, inghetata, produse culinare (Maggi), produse pentru sugari si copii mici si hrana pentru animale. 
Napolitanele JOE si NESQUIK, precum si specialitatile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse in Romania, la fabrica din Timisoara.

Despre SOS Satele Copiilor Romania
Asociatia SOS Satele Copiilor Romania desfasoara activitati in beneficiul copiilor, tinerilor si familiilor aflate in dificultate, precum si a comunitatilor locale, in cadrul a 13 proiecte: trei Sate SOS situate in Bucuresti, Cisnadie (judetul Sibiu) si Hemeius (judetul Bacau); cinci Comunitati de Tineri, in Bucuresti, Bacau si Sibiu; Tabara de Vacanta din Cisnadie si trei Centre de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti in Bucuresti, Cisnadie si Hemeius.