Atunci când viața se află la rascruce, fiecare gest de grijă și atenție este un pas înainte către speranța de mai bine. În luna noiembrie HARTMANN este alături de Asociația Dăruiește Viață și spitalele partenere și donează materiale sanitare sub formă de măști și halate de protecție, atât de necesare celor care vizitează pe cineva drag în spital. 
 
Șase spitale din București și din țară primesc măști și halate pentru 10.000 de vizite, elemente atât de importante pentru protejarea pacienților, în special în terapia intensivă, secții pentru carantină, pediatrie sau în unitățile pentru îngrijirea pacienților în vârstă.
 
În 2012, două doamne care credeau cu tărie în puterea faptelor ce schimbă destine au înființat Asociația Dăruiește Viață. De atunci și până în prezent Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu își dedică viața profesională misiunii de a dărui ajutor celor care se află în momente de răscruce și luptă pentru fiecare zi, pentru un nou început. Asociația Dăruiește Viață a adus România cu 25 de ani în față în domeniul hemato-oncologiei, prin proiectele realizate, investind peste 10 milioane de euro în spitalele din România, modernizând și dotând în special secții de oncologie, astfel încât, un număr cât mai mare de pacienți să poată beneficia de tratament la standarde europene, pentru ca șansele lor de vindecare să crească. În momentul de față, asociația construiește Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului de Copii Marie Curie din București. Cei care doresc să sprijine cel mai ambițios proiect de responsabilitate socială al momentului și să devină fondatori pot dona online pe Bursa de Fericire – platforma online de strângere de fonduri a Asociației Dăruiește Viață sau prin SMS la 8864 cu mesajul SPITAL (4 euro/lună). Peste 200.000 de donatori persoane fizice și peste 1.500 de companii sunt parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.
 
“Misiunea comună a făcut ca drumurile nostre să se întâlnească acolo unde grija pentru oameni și dorința de a face bine sunt cele două direcții ce ne ghidează în viața de zi cu zi. Am creat acest parteneriat cu bucurie, convinși de faptul că gesturile noastre mici vor aduce un pic de alinare celor care au pe cineva drag in spital.”, a declarat Oana Chele, Marketing Manager, HARTMANN România. 
 
Când viața te ia prin surprindere și te pune față în față cu situații dificile, cum ar fi îngrijirea unui om drag aflat în spital, ai nevoie la rândul tău de sprijin și susținere din partea celor apropiați pentru a trece cu bine de momentele de cumpănă. O serie de gesturi mici dar importante în astfel de cazuri au fost reunite pe https://www.faptemici.ro/sondaj/ ca o sursă de inspirație pentru cei ce vor să ajute. 
 
Cu o istorie de 200 de ani, HARTMANN, companie ce activează în domeniul produselor de asistență medicală și igienă, se ghidează după principiul lucrurilor făcute pas cu pas, cu profesionalism, pasiune și perseverență. Pentru că schimbarea se face prin fapte mici și bune, care construiesc binele cu adevărat mare.
 
Descoperă mai multe povești ale binelui pe www.faptemici.ro.