Grupul Digi | RCS & RDS, alături de organizația Salvați Copiii, continuă și anul acesta, începând cu 10 decembrie, campania Mov Crăciun dăruiește un viitor, cu scopul conștientizării impactului plecării părinților la muncă în străinătate asupra copiilor. Campania se va derula până la Crăciun, pe Digi 24. În fiecare zi va fi prezentat un caz al unui copil cu părinții plecați în afară și piedicile pe care acesta le întâlnește la tot pasul. Situațiile prezentate sunt ale unor copii din București, Pitești, Brașov, Lupeni care beneficiază de susținerea personalului și voluntarilor din Centrele Salvați Copiii create în unitățile școlare unde învață acești micuți. Pasionați de fotbal, dans sau lectură, copiii prezentați în campania Mov Crăciun dăruiește un viitor i-au scris deja Moșului ce cadouri își doresc, de la echipamente de sport la articole școlare și cărți, telefoane sau tablete. Digi | RCS & RDS s-a angajat să trimită Moșului scrisorile copiilor și să le ofere cadourile mult dorite, în prag de sărbători.
Potrivit ultimelor date colectate de Ministerul Educației de la Inspectoratele Școlare Județene, aproape 160.000 de copii cresc fără părinți, însă numărul lor este mai mare, deoarece la această cifră se adaugă și cei care nu au ajuns la vârsta integrării în sistemul de educație sau cei care au abandonat studiile ori nu au fost niciodată la școală sau grădiniță.
”Acest fenomen este unul social, fără doar și poate, dar cu consecințe complexe, care se reflectă în neintegrarea în școală a acestor copii, apariția unor dezechilibre emoționale, cu impact negativ în formarea lor pentru viața de adult și, prin asta, pentru întreaga societate. Salvați Copiii, în colaborare cu mai multe școli din țară, lucrează cu acești copii oferind suport educațional, social și emoțional, pentru că ne aflăm în fața unei generații crescute cu un sentiment cronic al abandonului. Chiar dacă este dificil, serviciile de suport și consiliere contribuie semnificativ la menținerea bunăstării emoționale și la buna integrare educațională a copiilor, educația fiind cheia succesului în orice intervenție de acest gen. Campania de Crăciun organizată împreună cu DIGI 24 este importantă, pentru a-i ajuta pe acești copii să nu se simtă excluși o dată în plus, într-o perioadă când emoțiile sunt trăite mai puternic ca de obicei”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Salvați Copiii România.
„Solidaritatea, voluntariatul și îmbunătățirea calității vieții prin creșterea accesului la tehnologie se numără printre punctele importante ale strategiei de responsabilitate socială ale companiei noastre. Am convingerea că prin implicarea în proiectul Copii singuri acasă putem ajuta la reducerea riscului de abandon școlar și la consilierea celor mici de către specialiști bine pregătiți. Cu toții ne pregătim acum pentru sărbătorile de sfârșit de an și este un bun moment să ne gândim cât de mult contează în viața unui copil aceste evenimente petrecute alături de cei dragi, alături de părinți și bunici, în deplină siguranță și fără griji. Prin intermediul acestei campanii ne dorim să scoatem în evidență eforturile de integrare socială făcute de Salvați Copiii și să sensibilizăm autoritățile să ia măsuri concrete de sprijinire a generației care crește, azi, în România, fără îndrumarea propriilor părinți”, a spus Serghei Bulgac, CEO Digi | RCS & RDS.
Digi | RCS & RDS este partener în cadrul proiectului Copii singuri acasă încă din 2015 și oferă organizației servicii de telefonie mobilă și fixă, printre care o linie telefonică de suport pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Serviciul de consiliere, Help Line-ul 0800.070.040 și platforma www.copiisinguriacasa.ro oferă consiliere psiho-socială și juridică, în mod gratuit, pentru părinți, persoanele în grija cărora rămân copiii și copii, dar și pentru alte persoane sau instituții interesate sau implicate direct în protecția acestei categorii vulnerabile de copii.
De la înființarea programului, peste 7.200 de copii și 5.000 de persoane în grija cărora au rămas (rude, părinți) au beneficiat de ajutor și îndrumare specializată. Mai mult, demersurile susținute de lobby și advocacy ale organizației au dus la modificarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prin introducerea unei secțiuni separate pentru protecția copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate.
***
Despre Grupul Digi| RCS & RDS
Despre Grupul Digi| RCS & RDS
Digi|RCS & RDS este liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia și figurează în top 3 operatori tradiționali de cablu în Europa. Compania deține aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 7 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului.
Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
În România, Grupul Digi este, în prezent, cel mai mare angajator privat din mediul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 de angajați, și contribuie la bugetul de stat și al asigurărilor sociale și de sănătate din principala sa piață cu mai mult de 120 milioane EUR anual.
În oferta de conținuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunea de știri Digi 24, televiziunile sportive DigiSport 1, 2, 3, 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile de documentare Digi World, Digi Animal World, Digi Life, televiziunile de muzică UTV, Hit Music și Music Channel, primul post 4K din România, Digi 4K, radiourile ProFM, Digi FM și Dance FM, platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.
Despre Salvați Copiii România
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.750.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.