Noutatea aceste editii este ca proiectele legate de comunitati geografice (blocuri, strazi, cartiere) vor fi favorizate in procesul de selectie. Fondul Mega Image pentru Comunitate este finantat de Mega Image, cel mai mare lant de supermarketuri din Romania, de Delhaize Group, compania-mama a retailerului, si este gestionat de Fundatia Comunitara Bucuresti.
Editia a treia a fondului favorizeaza comunitatile geografice, definite ca ”un grup social ai carui membri traiesc in acelasi loc, si care pot (dar nu este obligatoriu) sa aiba norme de viata similare si/sau interese comune.” De asemenea, deoarece eforturile de sustenabilitate ale Mega Image se indreapta spre gasirea de solutii eficiente si inovative in domenii ca reducerea deseurilor si a emisiilor de dioxid de carbon, reciclare, alimentatie sanatoasa si bunastare, proiectele care vor viza aceste domenii pot primi punctaj extra in procesul de selectie. Totodata, la aceasta editie vor fi favorizate proiectele propuse de grupuri de initiativa, adica grupuri formate din minimum trei indivizi, neorganizati juridic, care au interese comune intr-un anumit domeniu. Insa, proiectele din alte domenii, care se adreseaza comunitatilor din Bucuresti sau Ilfov si au un rezultat concret, sunt de asemenea eligibile pentru finantare.
Un juriu independent va evalua aplicatiile si va decide proiectele castigatoare. Juriul este format din persoane cu experienta in domenii legate de implicare sociala, comunitate si CSR, precum: Oana Preda, Director Executiv Centrul de resurse pentru participare publica CeRe, Alina Cristea, Manager Dezvoltare DurabilaHolcim, Ileana Alexandru, Director de Resurse UmaneMega Image si Adrian Nicolaescu, Director de Marketing Mega Image
Organizatiile non-profit sau persoanele fizice isi vor putea inscrie aplicatiile pana la data de 30 octombrie 2015 pe site-ul programului. Selectia are loc pana la sfarsitul lunii decembrie 2015, iar proiectele castigatoare vor fi facute publice pana la 15 ianuarie 2016. Proiectele castigatoare vor fi puse in practica pana la 15 iulie 2016.
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, selectie, precum si formularele de aplicatie sunt disponibile pe site-ul oficial al fondului: www.mega-image.fundatiacomunitarabucuresti.ro.
“Fondul Mega Image pentru Comunitate este un proiect deosebit de important pentru Mega Image, prin care ne propunem sa trezim constiinta comunitara a locuitorilor Bucurestiului. Vrem sa le oferim acestora oportunitatea de a naste idei si de a implementa proiecte care sa le imbunatateasca considerabil viata in comunitate, sa ii mobilizam si sa le oferim ocazia de a fi proprii lor creatori de bine. Bucurestenii sunt oameni activi, cu nevoi in permanenta schimbare si dezvoltare, iar Mega Image si Fundatia Comunitara Bucuresti isi propun sa fie catalizatorii dezvoltarii comunitare”, Raluca Istrate, Sustainability Manager, Mega Image.
Fondul Mega Image pentru Comunitate este atent la impactul in comunitatile finantate si urmareste ca acestea sa continue dupa terminarea perioadei de implementare. La un an de la finalizarea primei editii, echipa fundatiei a vizitat proiectele castigatoare si a gasit premise de crestere sanatoasa:
• Doua proiecte noi au aparut dupa intalnirea dintre trei organizatii finantate prin fond, care au gasit sinergii si le-au exploatat (cursuri de parenting la Scoala mamelor, o colaborare intre Policy Center for Roma and Minorities si Asociatia Corporeanima, cursuri de mecanica de biciclete, o colaborare intre Policy Center for Roma and Minorities si Bita Color).
• Doua proiecte au primit alte finantari, dupa ce si-au pilotat ideile cu ajutorul Fondului (HomeFest, festival de arta contemporana care are loc in locuinte particulare din oras – finantare AFCN, Asociatia SoliDar, din Otopeni – finantare Erasmus Plus);
• Doua organizatii au aplicat din nou la editia a doua si au fost declarate castigatoare (Policy Center for Roma and Minorities);
• In total, 7 din 10 proiecte continua, la un an dupa finalizarea implementarii finantate.
###
2 ani, 15 comunitati, peste 2500 oameni implicati in proiecteBita Color, Scoala de mecanici de biciclete – Timp de 8 weekend-uri, proiectul a deschis prima scoala de mecanici de biciclete si a adus impreuna tineri din cartierul Mosilor-Carol, cazuri sociale si fani ai bicicletelor. Comunitatea biciclistilor a fost chemata sa se implice cu predarea de ore, mentorat, idei de afaceri si propuneri de locuri de munca. Scoala a fost primul proiect non-profit Bita Color; ea a fost urmata de o campanie de strangere de fonduri la Swimathon si un curs de mecanica, organizat pentru tinerii din Ferentari. Acest proiect a fost votat de angajatii Mega Image ca cel mai reprezentativ pentru Fond, la prima editie.
Policy Center for Roma and Minorities, Schimbarea incepe cu noi – Locuitorii de pe Aleea Livezilor si Strada Iacob Andrei, doua strazi din Ferentari, s-au intalnit si au stabilit impreuna cele mai presante probleme din comunitate pe care le puteau rezolva singuri. Ei au primit sprijin sa poarte discutiile in mod constructiv si resurse sa puna in practica cateva dintre solutiile gasite. Pana la finalul proiectului, peste 20 de voluntari de pe cele doua strazi au renovat scara unuia dintre blocuri si au amenajat gradina scolii unde invatau copiii lor.
“Intr-o comunitate ca Ferentari, in care cuvantul cheie este supravietuirea, implicarea civica este departe de realitatea imediata, marcata de lipsa resurselor si excludere. Dar odata ce acest proces este pornit, vocea comunitatii creste cu fiecare mica victorie si ofera incredere cetatenilor ca pot schimba lucruri care inainte pareau de neschimbat.” (Raluca Negulescu, director executiv, Policy Center for Roma and Minorities, proiect finantat in prima editie)
Asociatia Corporeanima, Jocurile cartierului – Aflat la editia a cincea, evenimentul aduce impreuna vecinii din cartierul Costeasca, intr-o competitie sportiva si o sarbatoare a bunei vecinatati. Proiectul a castigat aprecierea juriului in ambele editii ale fondului pentru naturaletea cu care comunitatea se intalneste in evenimentul cartierului. Aplicatia explica simplu: ”intr-o zi de sambata, inchidem strada pentru masini si o deschidem pentru copiii din cartier, intr-un eveniment sportiv si muzical organizat benevol de noi toti. Un vecin aduce scena. Un alt vecin asigura sonorizarea. Zeci de vecine vin sa fie voluntare la inscrieri si premiere.”
HomeFest, Festivalul de teatru de apartament – Primul festival cultural din Romania care a avut loc in apartamentele bucurestenilor a dus cultura in cartierele-dormitor din Bucuresti, prin spectacole organizate de oameni obisnuiti in propriile lor case. Acestia si-au invitat vecinii si prietenii la piese de teatru sau de dans contemporan, seri de lectura sau concerte. Festivalul a fost deschis de un spectacol de lectura al lui Victor Rebengiuc, intr-un apartament aflat chiar in blocul unde locuieste artistul. Festivalul continua, cu sustinere financiara din partea Administratiei Fondului Cultural National (AFCN), la finalul anului 2015.
Asociatia SoliDar, E timp pentru noi – Proiectul a ajutat la nasterea primului centru comunitar din Otopeni, mai ales intr-o zona unde vecinii nu se cunosteau si nu interactionau intre ei. Proiectul a oferit locuitorilor motive sa se intalneasca in mod regulat, pentru diverse activitati - ateliere de gatit sanatos, degustari de vin, jocuri si un targ de vechituri.
„Dupa proiect, beneficiile sunt mari: ne salutam, ne zambim, ne putem aborda pentru mici servicii, copii au ajuns sa se cunoasca intre ei, ne putem mobiliza mai usor pentru actiuni viitoare. S-a deschis o cale noua, nebatuta, in Otopeni, orasul nostru.” (Eliana Popa, presedinte, Asociatia SoliDar, proiect finantat in prima editie)
Asociatia D’Avent, Intrarea Violoncelului - pavilionul de reciclare creativa, deschis pe perioada verii pe o strada din cartierul Mihai Bravu, a devenit un punct de intalnire pentru creativii de toate varstele din zona. Proiectul a adus la pavilion copii de la gradinitele si scolile din cartier, a organizat competitii de gradini verticale si a dus locuitorii la vanatori de comori prin cartier.
“Proiectul Intrarea Violoncelului a prins avant datorita suportului oferit de Fondul Mega Image pentru Comunitate. Astfel, am putut sa organizam constant, timp de trei luni, evenimente care au mobilizat si educat comunitatea din cartier in spiritul reciclarii creative. Pe baza experientei, s-au nascut noi idei pentru dezvoltarea spatiului. Credem ca Intrarea Violoncelului va fi un catalizator pentru comunitate.” (Alina Blaga, vice-presedinte Asociatia D'Avent, proiect finantat in a doua editie)
***
Despre Fundatia Comunitara Bucuresti
Despre Mega Image
Fondata in 1995, Mega Image este cel mai mare lant de supermarketuri din Romania, cu o retea ce cuprinde 343 de supermarketuri in Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Pitesti, Brasov, Targoviste si alte orase, sub marcile Mega Image (174) , Shop&Go (167), AB Cool Food (1) si Mega Drive (1). Parte din Delhaize Group, Mega Image isi propune sa ofere, in fiecare zi, servicii de calitate si o sortimentatie de produse hranitoare, sanatoase, sigure accesibile si sustenabile.
Despre Fundatia Comunitara Bucuresti
Fundatia Comunitara Bucuresti investeste timpul, banii si energia bucurestenilor pentru a crea comunitati in care sa ne simtim ca acasa. Organizatia colecteaza fonduri de la afaceri locale si persoane particulare, pentru a finanta proiecte care stimuleaza initiativa si aduc oamenii impreuna in comunitati. In patru ani de activitate, organizatia a lucrat cu peste 3000 de donatori si a finantat mai mult de 130 de proiecte cu peste un milion de lei. Fundatia Comunitara Bucuresti s-a infiintat in 2011 si este parte dintr-o miscare nationala, alaturi de alte 12 fundatii comunitare din tara.
Contact:
Delia Grigoroiu, Coordonator Comunicare
E-mail: delia.grigoroiu@fundatiacomunitarabucuresti.ro
Mobil: 0749951753