Ewald Raben, CEO-ul Grupului Raben, este pentru al doilea an unul dintre patronii proiectului non-profit organizat de Round Table and Ladies’ Circle din Germania. Convoiul de pachete de Crăciun a pornit pe 1 decembrie din Hanau spre Europa de Est pentru a aduce bucurie copiilor aflați în dificultate. Ca și în anul precedent, grupul Raben a pus la dispoziția programului depozitul central, convoiul fiind compus în 2018 din mai mult de 156.000 de pachete și 250 de ajutoare.
Convoiul de pachete de Crăciun va merge în Bulgaria, Moldova și România între 1 și 8 decembrie. Inițiativa, lansată în 2001, oferă cadouri de Crăciun copiilor nevoiași din orfelinate și spitale, centre pentru persoanele cu handicap, grădinițe și școli din cele mai sărace și îndepărtate regiuni rurale din Europa de Est. Este al șaptelea an în care Grupul Raben este implicat în această campanie, în 2018 compania fiind prezentă cu propriul camion.
Pachetele provin de la copiii din școlile primare și grădinițele din Germania, care, pornind de la motto-ul "Copiii îi ajută pe copii", au donat propriile jucării, dulciuri și materiale școlare. Aceste surprize de Crăciun sunt colectate mai întâi la nivel central și apoi aduse în Europa de Est de voluntari, cu sprijinul a numeroși donatori.
„Angajamentul arătat de copiii și voluntarii care participă la convoi este impresionant. Datorită ajutorului lor, convoiul va aduce în acest an cadoul cu numărul un milion în Europa de Est. Grupul Raben face parte din această poveste de succes, aflându-se la a 18-a participare în acest proiect de Crăciun. De asemenea, considerăm că aceasta este responsabilitatea noastră socială, care este profund înrădăcinată în valorile noastre corporative”, a declarat Ewald Raben, CEO-ul Raben Group. Acesta este patronul convoiului împreună cu vicepreședintele CDU, Hermann Gröhe, și cântărețul Peter Maffay.
Mulți dintre angajații Grupului Raben s-au oferit voluntari pentru a participa la convoiul de pachete de Crăciun. Aceștia au adus colete, au ajutat la împachetarea lor în cutii sau au mers cu convoiul pentru a distribui cadourile. Printre aceștia se numără și Marco Raben, fratele lui Ewald Raben și directorul executiv al Raben Trucking & Rental GmbH, care călătorește în România în camionul Raben Group. „Pentru Grupul Raben, acesta este un gest natural de a susține organizațiile implicate in societate, și sunt foarte fericit să îmi pot aduce propria contribuție", a spus Marco Raben înainte de a intra în camion și de a porni la drum.
***
Despre Raben Group
Raben Group este un operator de logistică ce oferă servicii pentru companii de dimensiuni mici, medii și mari. Cu 85 de ani de experiență și recunoaștere în industrie, compania construiește și menține relații de lungă du-rată cu clienții ei, urmând motto-ul „Partenerul tău în logistică”.
Raben Group oferă servicii de logistică extinse – contract logistics, transport domestic și internațional, Fresh Logistics, FTL & intermodal, transport maritim și aerian. Grupul are 12 sucursale în 12 țări din Europa, total-izând 9.500 de angajați și o capacitate de depozitare de aprox. 1.150.000 m2. Compania operează într-o ma-nieră responsabilă din punct de vedere social, concentrându-se pe educație, siguranță și ecologie. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.raben-group.com.