Johnson&Johnson desfășoară programul Health is for Everyone, în colaborare cu organizația neguvernamentală SOS Satele Copiilor, o inițiativă ce are ca scop promovarea bunelor practici în domeniul prevenției în sănătate și al îngrijirii personale, în cadrul comunităților din medii dezavantajate. Programul a debutat la începutul acestui an și este implementat în cinci țări balcanice, România, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația și Serbia.

Programul Health is for Everyone a fost lansat ca urmare a nevoilor identificate în rândul comunităților defavorizate, de a avea o igienă corectă și de a înțelege importanța măsurilor pentru menținerea unui stil de viață sănătos, pe termen lung. Astfel, Johnson&Johnson, expert în dezvoltarea de produse cosmetice pentru igienă și îngrijire, a lansat un parteneriat strategic cu organizația neguvernamentală SOS Satele Copiilor România, prin derularea de acțiuni de formare și informare, aliniate aceluiași obiectiv, de a pregăti și susține familiile vulnerabile, pe termen lung. Totodată, o contribuție semnificativă în program a avut-o și organizația non-profit Johnson&Johnson Corporate Citizenship Trust, care a asigurat furnizarea resurselor necesare pentru punerea în aplicare a programului Health is for Everyone.

Planificat pe o durată de doi ani de zile, programul include o serie de cursuri de pregătire Train the trainer, susținute de experți în domeniul sănătății, pe baza materialelor furnizate de Johnson&Johnson, pentru mamele sociale și îngrijitorii sociali din cadrul SOS Satele Copiilor. Îngrijitorii SOS au oportunitatea de a discuta exemple concrete și de a solicita sprijin din partea formatorilor în rezolvarea unor situații cu care se confruntă în mod curent, urmând ca, pe baza cunoștințelor acumulate în cadrul cursurilor de formare, să transmită informațiile către grupurile de care se ocupă, pentru formarea și deprinderea de bune practici privind igiena și îngrijirea personală. 

Cursurile Train the Trainer din 2017 se vor concentra asupra unor teme care vizează sănătatea fizică și importanța îngrijirii pentru menținerea sănătății, iar în 2018 programul prevede reluarea cursurilor, în cadrul cărora reprezentanții SOS vor împărtăși experiențe și bune practici. Mai mult decât atât, ei vor primi o instruire suplimentară, urmând să fie pregătiți pe teme referitoare la sănătatea emoțională.
 
Totodată programul include și acordarea de suport financiar din partea Johnson&Johnson pentru participarea beneficiarilor la o serie de examinări medicale, cu contribuții egale pentru toate cele cinci țări. 

Programul Health is for Everyone reprezintă o inițiativă ancorată în valorile și principiile Johnson&Johnson, de a fi responsabili în comunitățile în care trăim și muncim și de a încuraja dezvoltarea și evoluția în domeniul sănătății și al educației. Credem cu tărie că este foarte important să împărtășim experiența noastră și să oferim sprijinul comunităților dezavantajate, dar și celor implicați în servicii de sănătate. Prin acțiunile planificate pentru cei doi ani în programul Health is for Everyone ne-am propus să informăm și să sprijinim comunitățile vulnerabile cu ajutorul îngrijitorilor sociali SOS, ambasadorii proiectului nostru. Până acum, 405 reprezentanți din România au trecut prin cursurile de pregătire, urmând ca până la finalul anului să ajungem la un număr de 944 persoane instruite în cadrul acestui program., declară George Ciprian Pachitanu, Project Leader Health is for Everyone.

O bună parte a muncii noastre este dedicată susţinerii familiilor vulnerabile din comunitățile dezavantajate. În cele trei Centre de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți, din București, Sibiu și Bacău, lucrăm unu la unu cu familii aflate în situații dificile, cu scopul de a-i ajuta și responsabiliza pe părinți față de creșterea și îngrijirea copiilor. Pâna în prezent, 90% dintre aceste familii și-au îndeplinit obiectivele și fac pași importanţi pentru a depăși situaţiile de risc., explică Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România, cu privire la activitatea realizată de organizația neguvernamentală.

Health is for Everyone are ca obiectiv pregătirea unui număr total de 11.730 beneficiari din programele Family Strengthening Programmes și Family Based Care, din cele 5 țări care implementează programul. De la începutul acestui an, în țara noastră au avut loc 154 de sesiuni de consiliere individuală și 13 sesiuni de consiliere în grup, acestea fiind susținute în toate cele trei centre SOS din București, Sibiu și Bacău.

***
Johnson & Johnson este producătorul cel mai complet și cu cea mai amplă extindere geografică din lume la nivel de produse de îngrijire, precum și la nivel de furnizare de servicii conexe pe piața de consum, a produselor farmaceutice și a aparaturii medicale și de diagnoză. Cele peste 200 de filiale Johnson&Johnson din 57 de țări au un număr de aproximativ 122.000 de angajați.

De la înființarea sa în anul 1886, compania Johnson&Johnson este recunoscută pentru grija și încrederea manifestate, dezvoltând constant relația dintre părinte și copil. Obiectivul fundamental al companiei Johnson&Johnson este acela de a oferi produse și servicii inovatoare și sigure, de înaltă calitate, pentru a ajuta la tratarea și vindecarea bolilor și pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Printre brandurile aflate în portofoliul Johnson&Johnson se mai numără: JOHNSON’S Baby®, Compeed®, Neutrogena®, Listerine®, o.b.®, Carefree® si Clean & Clear® Le Petit Marseillais®.
 
SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău. 

Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în Satele SOS România.

Totodată, un număr de 30.000 de persoane au participat la programele de asistență și îndrumare, derulate împreună cu partenerii de proiecte.
SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.