Kaufland România, împreună cu voluntarii Clubului GTC Motorsport și Asociația Reality Check, au derulat în acest weekend campania Umanitara Off-Road de Paște, prin intermediul căreia au fost distribuite cadouri de sărbători, în cantitate totală de peste 11 tone de produse. Acestea au ajuns la familiile sărace din zona Nehoiu – Brăiești, Jud. Buzău
 
În această acțiune au fost implicați nu mai puțin de 120 de voluntari, care au format un convoi off-road impresionant de 52 de mașini 4x4 și astfel au ajuns la peste 400 de persoane – bătrâni singuri, copii sau familii nevoiașe din sate izolate. Evenimentul s-a desfășurat pe 20 și 21 aprilie 2019, sâmbătă și duminică, pachetele fiind împărțite la familii de pe ruta Nehoiu – Brăiești – Bozioru. 
 
Cadourile oferite de Paște au constat în produse alimentare, produse de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte sau jucării, dar și produse utile pentru gospodărie cum ar fi cele de curățenie. Familiile care au avut nevoie de mai mult ajutor au primit electrocasnice mari, materiale de construcție sau chiar sprijin punctual în funcție de nevoi. 
 
În această situația se află o familie a cărei locuință nu era racordată la rețeaua de electricitate, iar voluntarii au făcut lumină prin instalarea unui panou solar și echipament special de iluminare. Sprijin specific au primit și două grădinițe și o școală din această zonă.  
 
”Așa cum facem deja de câțiva ani, în preajma sărbătorilor ne gândim la cei care au cea mai mare nevoie de noi: familiile defavorizate din locuri greu accesibile ale României. Suntem bucuroși că putem fi din nou alături de acești oameni și, împreună cu partenerii noștri de la GTC Motorsport, le aducem speranță în suflet. Am format din nou o echipă mare de voluntari, oameni inimoși și am pornit la drum către satele izolate de la munte, încărcați de cadouri. Am livrat fericire, iar zâmbetul de pe chipul copiilor, sprijinul oferit familiilor aflate în nevoie și a bătrânilor singuri este cea mai mare bucurie a noastră”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.
 
Acesta este cel de-al 13-lea eveniment din seria inițiativelor sociale, devenit deja tradiție pentru Clubul GTC Motorsport și al cincilea parteneriat cu Kaufland România. Proiectul are scopul de a oferi sprijin familiilor sărace, în mod special copiilor și bătrânilor din zone defavorizate. Cazurile sunt identificate cu ajutorul serviciilor de asistență socială din județ sau prin intermediul asociațiilor de profil din zonă.
 
„A devenit deja tradiție pentru noi ca în preajma sărbătorilor mari de peste an să strângem voluntarii și să ne pregătim pentru a face unul din traseele cele mai speciale pentru noi. Acțiunea noastră este una dintre cele mai mari inițiative umanitare de off-road din România și ne bucurăm că putem astfel să venim în ajutorul familiilor defavorizate din zonele de munte, greu accesibile, de la noi din țară. Fericirea este și mai mare de fiecare dată când vedem zâmbetele cu care ne întâmpină copiii cărora le oferim cadouri, bucuria cu care primesc acești oameni sprijinul pe care noi îl oferim. Împreună cu partenerul nostru, Kaufland România, am reușit livrări impresionante de tone de produse și cadouri”, a spus Răzvan Cirap, Președinte al GTC Motorsport.
 
Umanitara Off-Road este o acțiune cu recurență pentru aceste comunități, oamenii fiind vizitați frecvent, astfel că primesc ajutor material în mod constant. Mai mult, prin amploare, acțiunea poate să devină un reper de implicare socială. 
 
***
Despre Clubul GTC Motorsport
GTC Motorsport este unul dintre cele mai importante cluburi de off-road din România, peste jumătate din membrii săi fiind sportivi licențiați FRAS și participând la competiții în țară și în străinătate. GTC Motorsport organizează anual GTC Trophy, o etapă etalon din Campionatul Național de Off-Road; competiția se desfășoară în zona deluroasă adiacentă orașului Buzău și adună la Start un număr remarcabil de participanți. Clubul este implicat activ în acțiuni umanitare și de ajutor în caz de calamități, cât și de protecția mediului. Sunt de tradiție campaniile umanitare GTC de Paște și de Crăciun, desfășurate în județul Buzău. Pentru mai multe informații, vizitați www.facebook.com/GTCMotorSport.
 
Despre Kaufland România 
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 122 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro