În perioada sărbătorilor de iarnă, pentru al 2-lea an consecutiv, kika face casă bună împreună cu CFR și se implică în calitate de partener în susținerea proiectului „T...renul lui Moș Crăciun”, eveniment devenit deja tradiție și ajuns la a 5-a ediție.
150 de copii, atât din partea unui Centru Social, dar și copii ai angajaților CFR, au fost invitații speciali ai evenimentului, mulți dintre ei aflându-se la prima lor călătorie cu trenul. Aceștia au pornit, pe 14 decembrie, într-o frumoasă călătorie cu destinația Sinaia.
kika a vrut ca și anul acesta călătoria să fie una memorabilă și magică pentru copii, ca o aventură de Crăciun cu trenul, de aceea fiecare detaliu a fost important în conturarea poveștii. Astfel, biletele de tren special create pentru acest eveniment, le-au permis copiilor îmbarcarea în T...renul lui Moș Crăciun, în cele 3 vagoane ale trenului de poveste ce au purtat numele faimoșilor reni ai Moșului: Comet, Rudolf și Dancer.
Pe durata călătoriei, cei mici au avut parte de experiențe distractive alături de spiriduși și personaje de poveste, iar la Sinaia aventurile au continuat cu vizita Salonului Regal, spectacole de magie şi percuţie la djembe, dar și cu vizionarea expoziției de Trenuleţe Electrice de la Sinaia. Toate momentele trăite de cei mici au fost surprinse de Oglinda Magică, în care cei mici s-au fotografiat pentru a păstra vii amintirile călătoriei cu T...renul lui Moș Crăciun.
La întoarcerea în București, la bordul trenului s-a îmbarcat călătorul mult așteptat de copii, Moș Crăciun, care le-a adus daruri, a povestit a cântat și a râs împreună cu ei, făcând călătoria lor memorabilă.
Implicarea kika a făcut posibil proiectul CFR, transformând călătoria cu T...renul lui Moș Crăciun într-o experiență unică pentru toți cei 150 de copii. Susținerea acestui proiect întărește încă o dată mesajul kika, Facem casă bună împreună. Astfel, pornind de la căldura și bucuria resimțite în compania celor dragi, kika încercă să transmită aceaste emoții și celor ce sunt nevoiți să lucreze de sărbători, cum este cazul angajaților CFR și nu numai.