KMG International publică cel de-al patrulea raport de sustenabilitate, elaborat în conformitate cu standardele internaționale (Global Reporting Initiative G4), anunțând în acest mod performanțele economice, sociale, de piață și de mediu în zonele strategice de dezvoltare ale Grupului în anul 2017.
 
"În 2017, Grupul nostru a atins cel mai mare nivel al indicatorilor operaționali și financiari de la înființarea Rompetrol și a Rafinăriei Petromidia, după 10 ani de la preluarea de către KazMunayGas. Aceste rezultate sunt susținute de progrese deosebite în zona sustenabilității – scăderea consumului de apă, scăderea indicelui de intensitate energetică, a emisiilor CO2, creșterea angajamentelor față de angajați, clienți și comunități. Aceste rezultate au fost obținute de angajații noștri, prin dedicarea și înalta lor expertiză, iar acest raport își propune sa îi pună în lumină pe oamenii succeselor noastre, împărtășind cu publicul larg o parte din portretele și poveștile lor”, a spus Zhanat Tussupbekov, CEO al Grupului.
 
Raportul de sustenabilitate arată rolul și impactul companiei în economia românească, precum și în alte țări unde derulează operațiuni semnificative (Bulgaria, Georgia, Republica Moldova), detaliind rezultatele obținute în domenii precum guvernanță corporativă, resurse umane (educație și dezvoltare, siguranță, diversitate, drepturile omului), managementul mediului (reducerea emisiilor, consumul de apă, activități de conservare a biodiversității), investiții în comunitățile locale și performanța pieței de desfacere.
 
Performanțele unităților de producție – Rafinăria Petromidia a realizat cel mai mic cost de producție în ultimii 10 ani, permițând o disponibilitate operațională și mecanică semnificativă în timp ce a redus consumul de electricitate (o scădere cu 14% al indexului de intensitate) și costurile de procesare cu 44%. Rafinăria Vega a înregistrat cea mai mare producție de bitum din istoria sa – de 96 kilotone/an, precum și cea mai scăzută pierdere tehnologică din istoria sa de 113 ani – 1,04% wt.
 
În timp ce Divizia de Petrochimie a Grupului – singura unitate de acest gen din România – a început dezvoltarea unui nou tip de polimeri, companiile din unitățile de Retail și Trading au urmat același trend pozitiv în ceea ce privește eficiența mediului, cu o scădere de 34,2% a consumului de curent electric pentru Rompetrol Gas (divizia de tranzacționare GPL a Grupului) și o scădere de 4% a consumului total pentru Rompetrol Downstream (divizia de retail a KMG International, care include rețeaua de benzinării).
 
Nu s-au înregistrat scurgeri de produse petroliere în anul 2017, în timp ce emisiile CO2 ale Diviziei de Rafinare (platformele Petromidia și Vega, împreună cu Divizia de Petrochimie) au scăzut cu 5% în comparație cu anul precedent. 
 
Din punct de vedere al siguranței la locul de muncă, ca urmare a implementării măsurilor ce au intervenit după incidentul de pe platforma Petromidia din anul 2016, nu s-au înregistrat incidente fatale în anul 2017. Mai mult, indicatorul LTI a scăzut de la 12 la 1, iar frecvența incidentelor soldate cu absența de la locul de muncă a fost redus cu peste 90%. La nivelul Grupului, au fost realizate mai mult de 30.000 ore cursuri de instruire în sănătate și securitate la locul de muncă.
 
Alte câteva aspecte de sustenabilitate evidențiate pe parcursul anului 2017 de KMG International:
• 66% din colectivul Grupului este format din cetățeni români, dintr-un total de 5.629 persoane (numărul de angajați de la finalul anului), având 17 naționalități;
• 100% din angajați au fost incluși în programele de performanță și dezvoltare a carierei (numărul mediu de ore petrecute în instruire per angajat la nivelul Grupului este de 12,04 ore);
• 4,7 milioane USD – costul programelor de conformare cu cerințele de mediu și a activității de reducere a amprentei asupra mediului;
• Rata de recuperare a deșeurilor în cadrul Rafinăriei Petromidia – 91%;
• Investiții de 1 milion de dolari pentru proiecte comunitare doar în România.
 
Raportul a primit și integrat opinia independentă a Asociației pentru Relații Comunitare. 
 
KMG International utilizează sistemul de raportare GRI (Global Reporting Initiative), un sistem de referință recunoscut internațional pentru bune practici. Grupul îndeplinește cerințele Directivei Comisiei Europene privind responsabilitatea corporativă, al cărei scop este creșterea nivelului de transparență în mediul de afaceri.
 
 
***
Despre KMG International
KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în același timp un cetățean corporativ responsabil. Prin programul Grupului „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecție a mediului și a sănătății în întreaga țară. Pe lângă parteneriatul strategic cu societatea civilă, menționăm sprijinul acordat SMURD, Galei Societății Civile, Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
 
Deținut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfășoară operațiuni semnificative în sectoarele de rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale pe 12 piețe principale. În România, Grupul controlează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche rafinărie funcțională din România, construită în 1905, dar și o rețea de distribuție a carburanților cu peste 740 puncte de vânzare, 230 stații GPL, 9.000 de stații de butelii și 3 stații de înmagazinare a GPL, 7 depozite.
 
Valoarea totală a investițiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuțiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 15 miliarde de dolari în perioada 2007-2017.