Campania „O carte de la tine, un viitor pentru ei!” organizată de Plaza România în parteneriat cu Salvați Copiii în perioada 23 aprilie – 31 mai, a reușit să colecteze 3.181 de cărți pentru copiii din școli unde organizația derulează programe educaționale. 

O parte din cărți au fost dăruite pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, la Centrul Educațional 181 al organizației Salvați Copiii, care oferă servicii unui număr de peste 100 de copii pe an, în risc de abandon școlar.

În următoarea perioadă vor fi distribuite si celelalte cărți către alte unități din București care nu beneficiază de fonduri de carte: Școala Gimnazială nr.1, „Sfinții Voievozi” (zona Gara de Nord) și Școala Gimnazială nr. 127 (Rahova). Salvați Copiii derulează în aceste centre programele lor educaționale: „Grădinița Estivală”, „Școală după Școală” și „A doua șansă”. Acestea au ca obiectiv facilitarea participării la educația preșcolară a copiilor care nu au frecventat grădinița (activități de pregătire preșcolară în perioada verii), programe de prevenire a abandonului școlar (prin care copiii beneficiază de pregătire școlară suplimentară), și programe de integrare/reintegrare școlară. 

Plaza România și Salvați Copiii le mulțumesc tuturor celor care au donat și au dat astfel șansa unor copii de a citi cărți pentru prima dată.
Donațiile de cărți făcute de bucureșteni au fost colectate într-un container special creat de Plaza România și amplasat la parterul mall-ului, Zona Rotonda. 

Proiectul demarat de Plaza România și Salvați Copiii se înscrie în programele educaționale dezvoltate de organizație, cu scopul de a oferi șanse egale la educație și dezvoltare copiilor. Plaza România se implică în mod constant în educația copiilor din România prin organizarea unor evenimente care contribuie la buna dezvoltare a acestora. Mai multe detalii despre evenimentele următoare puteți afla accesând: www.plazaromania.ro sau pagina de Facebook. 
 
***
DESPRE PLAZA ROMÂNIA
Plaza România, centru comercial lansat de Grupul Anchor în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității rezidențiale. În ultimii doi ani, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. În urma renovărilor, centrul comercial beneficiază de o nouă intrare de pe Bulevardul Timișoara, un interior mai luminos, elemente și tipare liniare, o zonă de food court extinsă, terase exterioare și noi spații verzi. Tot ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices cu Mega Image ca principal chiriaș. Suprafața de închiriat este acum de de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.  
 
DESPRE SALVAȚI COPIII ROMÂNIA
Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, nonprofit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.750.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.