Finanțarea proiectelor de terapie prin artă și terapie emoțională crește cu 100.000 de lei față de ediția trecută, ajungând la un fond total de 400.000 de lei în 2017. Termenul înscrierilor în concursul de proiecte este 26 octombrie 2017. În cadrul celor opt ediții anterioare ale programului, MOL România a finanțat cu peste 2,4 milioane de lei 146 de proiecte, incluzând aproape 10.000 de beneficiari în activitățile lor.
MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a 9-a ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, cu un fond mărit la 400.000 de lei. De asemenea, suma maximă care poate fi obținută de un ONG a fost ridicată de la 20.000 la 25.000 de lei. Acest program oferă sprijin financiar organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie prin artă sau terapie emoțională pentru copiii cu nevoi speciale. Înscrierile la concursul de proiecte sunt deschise până la 26 octombrie 2017.
În cadrul evenimentului de lansare, organizat la Casino Centru de Cultură Urbană Cluj, cele 19 organizații care au primit finanțare în ediția precedentă au prezentat rezultatele proiectelor realizate în perioada decembrie 2016 - august 2017.
Timp de 9 luni, peste 870 de copii cu nevoi speciale au avut parte de terapii prin artă, terapii corporale (prin mișcare și dans), drama terapie, terapii ocupaționale utilizând tehnici de art-terapie, de modelare a lutului și a altor materiale organice.
De asemenea, prin intermediul programelor susținute, s-au realizat terapii asistate de animale, acvaterapie, terapii emoționale – prin basm, povestiri sociale, joacă, teatru de păpuși.
Terapiile aplicate au contribuit la îmbunătățirea calității vieții copiilor, precum și a familiilor acestora.Totodată, în cadrul evenimentului a fost prezentat singurul centru de boli rare din țară, NoRo din Zalău, sprijinit în cadrul a două ediții anterioare ale Programului.
„Profesionalismul juriului și al specialiștilor implicați în evaluarea proiectelor înscrise la edițiile precedente a avut o contribuție importantă în ridicarea calității terapiilor aplicate. De-a lungul anilor, am putut observa o evoluție extraordinară a programului – de la prima ediție în care juriul nu a împărțit în totalitate fondul disponibil, nefiind înscrise suficiente proiecte care să corespundă criteriilor de selecție, până la ultimele ediții în care au existat atât de multe proiecte bune, încât finanțarea a devenit insuficientă pentru a le susține pe toate. Acesta a fost un motiv pentru care am considerat necesară suplimentarea fondurilor prin care MOL România susține cauza copiilor cu nevoi speciale, continuându-și astfel implicarea atentă în viața comunităților în care își desfășoară activitatea”, a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman al MOL România.
Premiul MOL pentru sănătatea copiilor a fost acordat Fundației Hospice. Emanuel din Oradea pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 8-a, 2016. Intitulat „Viața ta a schimbat lumea: un program psihosocial pentru cele mai scurte vieți și cei apropiați”, proiectul are ca obiectiv creșterea calității vieții și diminuarea suferinței emoționale a pacienților diagnosticați cu o boală incurabilă și a copiilor care au un frate sau un părinte care suferă de o afecțiune gravă, prin intermediul unor intervenții specializate de suport psihosocial în vederea reducerii anxietății și a stresului. Fundația Hospice Emanuel din Oradea a obținut finanțare de cinci ori în cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor între anii 2012-2016.
Câștigătorul Premiului MOL pentru sănătatea copiilor va beneficia la ediția din acest an de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, 25.000 lei, fără a se înscrie la concursul de proiecte, și va desemna un specialist al organizației pentru a fi membru al juriului programului.
„În cadrul celor opt ediții anterioare ale programului au fost înscrise în total 840 de proiecte din toată țara, dintre care au obținut finanțare 146. Sumele pentru implementarea proiectelor declarate câștigătoare se acordă încă de la început, asigurându-se astfel baza financiară pentru activitățile planificate. Colaboratorii Fundației noastre oferă suport și informațiile necesare atât celor care doresc să se înscrie, cât și celor interesați de program pe tot parcursul anului”, a afirmat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.
Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2017 – august 2018. Termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 26 octombrie 2017, iar fondul total al sponsorizărilor este de 400.000 lei. De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri totale de 2.418.000 lei ONG-urilor care au derulat 146 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând aproape 10.000 de beneficiari în activitățile lor.
Vezi proiectele câștigătoare 2016-2017
Vezi proiectele câștigătoare 2016-2017
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
***
Despre Grupul MOL
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.
Despre Fundația pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.