MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a 12-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în programul organizat pe bază de concurs de proiecte. Fondul total de sponsorizare este de 350.000 de lei și este acordat de MOL România.
Solicitările pot fi depuse până la data de 17 iunie 2017, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Înscrierile se pot face atât individual, cât și prin echipe sportive sau ansambluri artistice.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 12-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor
Valoarea sponsorizărilor acordate în cadrul acestei ediții va fi de 350.000 lei
În cele 11 ediții de până acum s-au acordat peste 2.870.000 lei pentru 1.846 de tineri sportivi și artiști
În cadrul celor 11 ediții anterioare ale programului, MOL România a acordat 1.261 de sponsorizări în valoare de peste 2.870.000 de lei unui număr de 1.846 de sportivi și tineri artiști din toată țara, unii dintre ei obținând finanțare de mai multe ori.
„De 12 ani susținem performanța tinerilor artiști și sportivi care reprezintă țara la festivaluri și competiții europene, mondiale și olimpice. Este un sprijin care se acordă celor cu rezultate bune și care le arată tinerilor că munca și talentul lor sunt apreciate”, a declarat Camelia ENE, Country Chairman & CEO MOL România.
Beneficiarii edițiilor anterioare, prezenți la evenimentul lansării programului din acest an, au confirmat importanța acestui sprijin în conturarea carierei lor. Emil Imre, singurul medaliat cu aur din România la Festivalul Olimpic al Tineretului European de iarnă și deținătorul uneia dintre cele două medalii de argint, a afirmat: „În urma obţinerii acestui sprijin am reușit să achiziționez echipamentele și instrumentele la care înainte doar visam, dar care îmi erau atât de necesare pregătirii.”
La această ediție, programul dispune de un fond total de 350.000 lei, sumele fiind alocate tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv pentru categoria de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri sau achiziției de echipamente și materiale.
”Înscrierea unei solicitări de finanțare în acest concurs de proiecte este relativ simplă. Pe lângă prezentarea rezultatelor din ultimii doi ani și a obiectivelor de viitor, este importantă întocmirea exactă a bugetului pentru finanțarea solicitată. Corelarea chibzuită a cheltuielilor cu obiectivele stabilite ajută tinerii și în planificarea altor aspecte din viață”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Dintre beneficiarii ediției a 11-a a programului, mai mulți înotători dețin recorduri naționale: Ștefan Cozma, Ana Dascăl, Robert Glință, Huszár Ingrid, Daniel Martin, Vlad Pațurcă, Andrei Rusen, Simona Savastița.
Despre program:
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 12-a, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.
Solicitările pot fi depuse până la data de 17 iunie 2017, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert MÁRKOS, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.
Despre Fundația pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.