• Prin „Idei din Țara lui Andrei”, OMV Petrom sprijină proiecte ce vizează educația profesională și mediul
• Fiecare inițiativă poate primi finanțare de până la 5.000 de euro sau 15.000 de euro, în limita celor 150.000 de euro alocați
• Înscrierile în competiție se pot face pe www.taraluiandrei.ro
Până pe 17 noiembrie, românii care au o idee de proiect se pot înscrie în competiția Idei din Țara lui Andrei și pot primi finanțare pentru a-și pune planurile în aplicare. Programul oferă granturi în valoare totală de 150.000 euro pentru proiecte care contribuie la dezvoltarea pe termen mediu și lung a comunităților din România și oferă soluții pentru educația profesională și mediu.
Competiția este deschisă persoanelor fizice, organizațiilor nonguvernamentale, instituțiilor de învățământ și altor instituții publice din orice localitate din țară.
Anul acesta, sunt căutate idei ce pot aduce plus valoare în următoarele două domenii:
• Educație profesională - proiecte care contribuie la dezvoltarea educației profesionale și tehnologice din România, îmbunătățesc actul educațional, îmbogățesc baza materială și încurajează dezvoltarea competențelor elevilor și profesorilor din învățământul profesional și tehnologic, public;
• Mediu - proiecte care promovează folosirea eficientă și responsabilă a resurselor naturale, care inovează pentru protecția mediului, care contribuie la îmbunătățirea calității aerului și a apei, la reducerea poluării, la creșterea eficienței energetice, la extinderea spațiilor verzi și a zonelor împădurite sau ecologizarea zonelor naturale/spațiilor publice.
După terminarea perioadei de înscriere, proiectele eligibile vor trece prin două etape de evaluare:
- votul public se va desfășura în perioada 23 noiembrie - 1 decembrie 2016 și va reprezenta 30% din punctajul final;
- evaluarea juriului va avea loc între 23 noiembrie 2016 - 6 decembrie 2016. Juriul „Idei din Țara lui Andrei” va analiza proiectele înscrise, iar evaluările lor vor reprezenta 70% din totalul punctajului.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 7 decembrie 2016 în urma punctajului obținut din votul public și evaluarea juriului. Proiectele înscrise în competiția „Idei din Țara lui Andrei” sunt evaluate de un juriu format din specialiști în educație și probleme de mediu, bloggeri, jurnaliști, reprezentanți ai unor ONG-uri, precum și ai OMV Petrom.
Pe parcursul celor cinci ediții, prin intermediul competiției, OMV Petrom a oferit finanțări în valoare totală de 550.000 de euro pentru peste 60 de proiecte care au devenit realitate.
Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm să accesați www.taraluiandrei.ro.
***
OMV Petrom – Resourcefulness
Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.
OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.
"Ţara lui Andrei" este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 44 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.