OTP Consulting Romania SRL, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) lansează proiectul ‘FIA – Fii antreprenor acasă! Investește în viitorul tău!’, ce are ca obiectiv principal încurajarea spiritului antreprenorial şi generarea unui număr crescut de afaceri în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate din România. Acest obiectiv se va realiza prin măsuri de promovare a culturii antreprenoriale, sesiuni de formare specifică și prin acordarea de subvenții românilor din diasporă cu vârsta de peste 18 de ani care doresc să-și înființeze o întreprindere în mediul urban.
Desfășurare
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni. În primele 12 luni, activitățile principale vizează informarea și promovarea acestui proiect în rândul a cel puțin 10.000 de români din diaspora, urmând ca celor interesați sa li se ofere oportunitatea să participe la un training online în domeniul antreprenoriatului. Programul de formare antreprenorială va avea alocate cel puțin 40 de ore/cursant și va conține atât o componentă teoretică, cât și o componentă practică. Participanții vor fi supuși la un test online, pentru a promova cursul. Din rândul participanților se vor selecta ulterior 22 de planuri de afaceri, înscrierile pentru obținerea finanțării urmându-se a se face abia după absolvirea cursurilor.
A doua etapă a proiectului urmărește implementarea planurilor de afaceri finanțate din fonduri europene, sub atenția mentorilor. În ultimele 6 luni ale proiectului se va derula un program de monitorizare a funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate în cadrul perioadei de sustenabilitate a acestora.
Impactul proiectului
Atragerea spre casă a forței de muncă calificată și înalt calificată care, prin dezvoltarea de investiții (în sectoare economice emergente și cu potențial competitiv definite conform Strategiei Naționale pentru Competitivitate 2014 - 2020), să contribuie la competitivitatea economiei românești și la creșterea nivelului de trai si de angajare la nivel local.
Activitățile proiectului aduc îmbunătățiri față de situația existentă la nivel național, contribuind la:
creșterea numărului de persoane care au absolvit un curs de formare antreprenorială;
creșterea nivelului de informare a persoanelor cu privire la beneficiile antreprenoriatului;
creșterea competențelor practice a viitorilor antreprenori;
dezvoltarea de noi parteneriate intre companiile de la nivel regional;
îmbunătățirea mediul social și de business, prin crearea Fondului de Sprijin al Antreprenorilor (instrument financiar și de expertiză).
Beneficiile proiectului
Printre beneficiile proiectului se regăsesc: acces la un program online de formare antreprenorială realizat într-un mod interactiv; acces la o finanțare de max. 40.000 de euro; acces la o rețea de mentori care să sprijine viitorii antreprenori; acces la un set de instrumente utile pentru antreprenori după finalizarea proiectului: Fondul de Sprijin al Antreprenorilor.
Grupul țintă
Proiectul vizează persoanele cu vârsta de minimum 18 ani, care intenționează sa înființeze o afacere non-agricola în mediul urban, într-una din cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale României și care pot face dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii în grupul țintă.
Mijloace de informare
Mai multe informații privind proiectul, sursele de finanțare și criterii de eligibilitate pentru grupul țintă vor fi disponibile online: pe site-urile și paginile de social media ale partenerilor, dar vor fi împărtășite și în cadrul evenimentelor ce se vor organiza în Diaspora: Paris, Franta (Noiembrie 2017); Londra, Marea Britanie (Ianuarie 2018); Viena, Austria (Februarie 2018); Rotterdam, Olanda; Roma,Italia (Martie 2018); Berlin,Germania (Aprilie 2018); Copenhaga, Danemarca (Mai 2018).
Proiect co-finantat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.