PENNY Market continuă eforturile de susținere a comunităților și grupurilor defavorizate din România începute în anii anteriori și intensifică sprijinul acordat persoanelor afectate de pandemia COVID19. Astfel, compania oferă sprijin financiar în asigurarea nevoilor umane de bază, cum ar fi alimentația zilnică si igiena, celor care nu au posibilitatea de a și le îndeplini prin forțe proprii. Alte două necesități de bază pe care compania și-a propus să le susțină sunt continuarea studiilor pentru elevii din familiile cu posibilități reduse și sprijinul umanitar oferit în situații de urgență celor mai afectați dintre români.
 
Prin intermediul asociațiilor partenere, PENNY Market a făcut donații în valoare de 100.000 EUR grupurilor sociale vulnerabile și spitalelor. Printre cei șase parteneri, se numără asociații cu care compania colaboreză deja precum World Vision, Banca pentru Alimente și Organizația Salvați Copiii, dar și noi parteneri, precum Crucea Roșie Română, Zi de BINE și Adi Hădean, asociații care au reușit să identifice nevoile stringente ale societății în perioada de criză și să găsească soluțiile potrivite pentru depășirea cu bine a acesteia.
 
“Credem că situația recentă din domeniul sănătății publice a venit cu schimbări majore într-un interval de timp foarte scurt. Am considerat că eforturile noastre de sprijinire a comunităților vulnerabile din România începute în anii precedenți trebuie să continue și să fie relevante în această perioadă. De aceea, ne-am orientat către grupurile de persoane cele mai afectate pe timpul crizei: medicii din lina întâi, elevii și persoanele din grupuri vulnerabile aflate în grija asociațiilor cu care colaborăm. Avem încredere că impactul acțiunilor noastre este unul pozitiv și ne luăm angajamentul să rămânem alături de cei care au nevoie de noi în continuare, de-a lungul întregului an,” a declarat Daniel Gross, Director General PENNY Market România.
 
Sprijinirea medicilor și a pacienților
• Împreună cu Asociația ZI de BINE, compania a asigurat produse alimentare pentru medicii și pacienții de la Institutul Național pentru Protecția Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu" din București și pentru cei de la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu.

• Prin parteneriatul cu Asociația Adi Hădean, unul dintre cei mai cunoscuți chefi din România, compania a participat cu produse pentru realizarea meselor dedicate medicilor din prima linie. Astfel, câte 1.200 de porții au fost livrate zilnic către personalul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colentina și către persoanele vulnerabile aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, cel puțin 5 zile pe săptămână. Prin susținerea programului de către companie, numărul total al porțiilor a trecut de 50.000 în 2 luni, urmărindu-se extinderea națională.

• În ceea ce privește protecția sănătății copiilor în această perioadă, împreună cu Organizația Salvați Copiii România, PENNY Market a oferit sprijin Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din București pentru ca unitatea medicală sa fie dotată cu aparatură, după cum urmează:
o Fibroscop Nazo-faringo-laringian ENF-GP2, care reprezintă standardul optim pentru o rino-faringo-laringo diagnosticare completă;
o Sursă de lumină EndoLED, care furnizează o lumină albă foarte puternică, pentru a asigura o vizualizare clară a corzilor vocale.
o Două videofibroscoape flexibile nazofaringolaringiane, cu video cameră și monitor, esențiale pentru managementul căilor respiratorii și bronhoscopie, ideale pentru ATI (de exemplu, pentru intubare).
 
În cadrul aceluiași parteneriat, până pe data de 5 iunie, toți cei care au vrut să răsplătească un medic pentru eforturile depuse, au putut participa la concursul "Descoperă eroii de lângă tine!" desfășurat la Magic FM.  Cea mai emoţionantă poveste a fost premiată cu un coş de cumparături cu produse alimentare şi pentru igienă, în valoare de 500 de euro.
 
Susținerea elevilor
În continuarea parteneriatului cu World Vision România, compania susține 100 de elevi de la trei licee din Dolj, Ialomița și Vaslui să își continue studiile, oferindu-le burse școlare, rechizite și oportunități de practică în magazine, iar în această perioadă a intensificat eforturile de susținere, prin oferirea de produse alimentare.
 
Alături de comunitățile defavorizate
• În calitate de partener al Băncii pentru Alimente, compania a contribuit la asigurarea produselor necesare acoperirii nevoilor de bază pentru peste 350 de familii din București, Ploiești, Buzău, Arad, Oradea, Timișoara, Lugoj. Astfel, alimente de bază și produse de igienă sunt puse la dispoziția rețelei Băncii pentru Alimente pentru a distribui cele necesare traiului zilnic persoanelor cu dizabilități și din medii defavorizate. Produsele au ajuns la familiile care se află în grija asociațiilor „Ridică-te și umblă!“, Asociația Down Plus București și Asociația Distroficilor Muscular din România, membre ale Consiliului Național al Dizabilității din România, dar și a altor organizații care ajută persoanele cu dizabilități: Motivation, Alternativa 2003, NANE, Organizația Suedeză, CONIL, Alinare sau Jubileu.
 
• Prin intermediul Crucii Roșii Române, compania a susținut comunitățile din șase județe din țară unde sunt prezente magazine PENNY Market - Suceava, Timiș, Bacău, Galați, Constanța și Brașov, prin donarea a 55 de paleți cu alimente de bază pentru traiul zilnic. Astfel, 44 de paleți (4.500 pachete) cu lapte, spaghete, pastă de tomate, fasole, miere, pate de ficat, mazăre, orez, mălai, biscuiți, compot, napolitane, ulei și făină vor fi distribuite în pachete alimentare de câte 12 kg către persoane în vârstă, fără aparținători și familii vulnerabile. Toate cele 4.500 de pachete cu alimente sunt distribuite la domiciliul acestora cu sprjinul voluntarilor Crucea Roșie din cele șase județe. 
 
Diferența de 11 paleți cu alimente de bază (900 de pachete cu alimente) au fost direcționate de către Crucea Roșie Română către Fundatia Comunitară București care le-a distribuit către Asociația Carusel (București), Asociația Șansa Ta (București, Ilfov, Dâmbovița), Asociația Easy Eco (București), Grupul de inițiativă Casa Bună București (Valeriu Nicolae), Asociația Hercules (Buftea), Fundația Comunitară Buzău, Fundația Comunitară Bacău și Fundația Comunitară Galați.
 
***
Despre PENNY Market
PENNY Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 259 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajați.