Termen de nominalizare: 31 decembrie 2017. Premiul Mentor pentru excelență în educație se acordă anual pentru 10 profesori și antrenori care au descoperit tineri talentați și au avut grijă de ei la începutul carierei lor, premiul constând dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi, și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Programul este organizat pe plan național începând din anul 2010 de către Fundația Pentru Comunitate, fondurile fiind asigurate de MOL România.
Prin recunoașterea și premierea publică, organizatorii doresc să atragă atenția asupra valorii muncii educaționale, asupra acelor profesori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Orice persoană poate să facă nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup. Nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale cât și pe cele umane ale persoanei propuse, și să evidențieze rolul mentorului în viața și cariera discipolului.
Detaliile și formularul de nominalizare se găsesc AICI...
Invitații de onoare a Galei de decernare a Premiilor Mentor, organizată pe parcursul anilor la Casino Centru de Cultură Urbană Cluj și la Teatrul Odeon din București au fost Horia Roman Patapievici, Solomon Marcus, Ivan Patzaichin, Ana Blandiana, Alexandru Tomescu.
Videoclipurile cu premianții 2010-2016... vizualizează