Reff & Asociaţii, societatea de avocați membră a reţelei globale Deloitte Legal, lansează etapa de înscriere la a treia ediţie a LAWSOME, programul de training accelerat special conceput pentru studenţii facultăților de drept din anii III și IV care își doresc să urmeze o carieră în domeniu. Programul acoperă arii esenţiale în dreptul afacerilor, precum fuziuni şi achiziţii, drept imobiliar și bancar, litigii, infracţiuni financiare, legislaţia muncii, concurenţă şi insolvență.

Studenţii se pot înscrie până pe data de 8 martie 2019, iar un grup de 30 de persoane dintre acestea va fi selectat pentru a intra în program. Participanţii vor avea ocazia să întâlnească şi să înveţe de la experții din cadrul Reff & Asociaţii şi Deloitte România, care vor găzdui nouă ateliere în perioada 25 martie – 11 aprilie 2019. La primele două ediții au participat în total 100 de studenţi, iar mai mulți dintre ei au fost recrutaţi pentru o poziţie de Avocat Junior sau pentru un stagiu de internship la Reff & Asociaţii.

„LAWSOME este un program de pregătire oferit de Reff & Asociații, mulat pe dimensiunea practică a profesiei de avocat, program menit să îi ajute pe viitorii absolvenți ai facultăților de drept să înţeleagă mai bine ce înseamnă să fii avocat de business. Programul nostru oferă accesul la un mediu în care studenţii la drept pot învăța din experienţa personală şi profesională a colegilor mei din echipa Reff & Asociații, care activează ca specialiști în diferite arii de practică”, a spus Georgiana Singurel, Partener Reff & Asociaţii, societatea de avocați membră a reţelei globale Deloitte Legal.

Studenții care participă la acest program vor avea acces la resursele Reff & Asociaţii, beneficiind de expertiză, coaching şi îndrumare din partea profesioniștilor firmei. În plus, pentru o experienţă completă, specialiştii în resurse umane le vor oferi sfaturi despre cum să se pregăească pentru un interviu de angajare și cum să-și evidenţieze abilităţile.

Cu o echipă de peste 70 de avocați, Reff & Asociații este una dintre cele mai mari societăți de avocați din România și una dintre cele mai active în asistarea clienților în tranzacții complexe de fuziuni și achiziții, drept imobiliar, finanțări bancare și tranzacții cu portofolii de credite. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală de avocați Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.