Selgros Bacau a donat si in acest an catre FSC fondurile colectate in cadrul intalnirii de final de an cu clientii, partenerii si colaboratorii de top. Vineri 18 noiembrie la Pensiunea Condor Resort din comuna Dulcesti, judetul Neamt, s-a desfasurat traditionalul eveniment pe care Selgros Bacau il dedica in special clientilor de top ai supermarketului, dar si principalilor colaboratori si parteneri.   Evenimentul a adunat peste 300 de participanti, care au apreciat si gustat din plin atmosfera creata de organizatori si de Trupa Feelings, aflata in forma de zile mari. In acelasi timp, participantii si-au aratat inca o data generozitatea achzitionand bilete la tombola evenimentului, iar banii au fost donati la final de directorul Selgros Bacau, doamna Irina Stănciuc pentru sustinerea programelor sociale ale FSC.
 
”Colaboram cu Fundatia de Sprijin Comunitar de mai bine de 5 ani si nu doar cu ocazia intalnirii noastre anuale cu partenerii, ci si in activitatile de pe parcursul anului. Ne sunt clienti si prieteni si am avut ocazia sa cunoastem indeaproape ce lucruri extraordinare si importante fac pentru copiii si batranii defavorizati din Bacau. Cu fiecare colaborare suntem tot mai convinsi ca aceasta organizatie locala merita intreg sprijinul nostru si al partenerilor nostri” (Irina Stănciuc, manager Selgros Bacau).
 
La tombola organizata in cadrul evenimentului s-au putut castiga mai multe modele de televizoare, iar marele premiu a constat intr-un week-end la volanul unei masini de lux, premiu oferit de Tiriac Auto Bacau. Din vanzarea biletelor, au rezultat 7540 lei, care au fost donati integral catre FSC. Din acesti bani vor fi pregatite, cu ocazia Sarbatorilor de iarna, pachete alimentare pentru cei mai saraci varstnicii ingrijiti la domiciliu in mediul rural de echipele FSC.
 
“Selgros este unul dintre partenerii si sustinatorii constanti ai organizatiei noastre. Astfel de companii care inteleg importanta sustinerii continue a proiectelor dedicate categoriilor defavorizate sunt vitale pentru orice ONG. Partenerii de drum lung, cum sunt cei de la Selgros Bacau, ofera stabilitate si sustenabilitate proiectelor noastre si pentru aceasta le multumim din suflet. Multumim tuturor celor care si-au oferit contributia in cadrul evenimentului si in special doamnei director Irina Stănciuc, initiatoarea acestei actiuni!” (Ionut Chirita, Coordonator PR)