UniCredit promoveaza voluntariatul si implicarea civica la nivel international, unul dintre cele mai importante programe in domeniul social dezvoltat la nivelul Grupului fiind Gift Matching, care se desfasoara in perioada august-noiembrie 2012.

Programul a fost initiat de catre Fundatia UniCredit in anul 2003 si urmareste sa ofere sprijin copiilor si persoanelor defavorizate prin intermediul donatiilor facute de catre angajatii Grupului.
 
Cel mai important aspect al acestui program este implicarea companiei intr-o actiune de voluntariat, care i-a adus mai aproape unii de ceilalti pe angajatii UniCredit si i-a ajutat sa ofere ceva inapoi comunitatii in care isi desfasoara activitatea.
 
In cadrul programului oricare dintre angajatii UniCredit, denumiti Ambasadori, pot propune si sustine cauzele unor organizatii si asociatii active la nivel national intr-unul din domeniile: sanatate, educatie, asistenta sociala, cooperare internationala si protectie civica.
 
Programul se desfasoara in 3 etape:
- ambasadorii propun fiecare cate o cauza, pe care o popularizeaza in mod creativ in randul colegilor;
- angajatii se decid ce cauza doresc sa sustina si fac donatii;
- la sfarsitul perioadei de campanie, Fundatia UniCredit dubleaza suma stransa.
 
UniCredit Tiriac Bank Romania s-a alaturat acestui program in 2005 si, de la an la an, numarul de cauze propuse pentru a fi sprijinite s-a marit, la fel si numarul angajatilor-donator.
 
De exemplu, in 2007, au participat la program 242 de colegi, care au donat, pentru sapte proiecte sociale, 8.297 Euro, suma finala fiind de 16.594 Euro. Am devenit astfel campioni regionali, la nivelul Europei Centrale si de Est. La nivel international, UniCredit Romania a fost intrecuta doar de Italia, Germania si Austria, tari cu traditie in derularea programelor de voluntariat.
 
In 2008, programul a sprijinit impreuna 10 organizatii non-guvernamentale. Suma totala stransa din donatii a fost de 25.000 Euro, ajungand la 50.000 Euro dupa ce Fundatia UniCredit a dublat-o.
 
In 2009, numarul organizatiilor non-profit ajutate prin proiectul Gift Matching a ajuns la 11. Eforturile companiei au fost pe deplin rasplatite atunci cand s-a tras linie si s-a constatat ca suma stransa a fost de 20.000 EURO, ajungand la 40.000 EURO dupa ce Fundatia UniCredit a dublat-o. Totodata, s-a decis sa fie oferita pentru fiecare cauza in parte suma de 10.000 de EURO, astfel incat suma totala donata celor 11 ONG-uri a fost de 150.000 de EURO.
 
Desfasurata intre 27 septembrie si 26 noiembrie, editia din 2010 a programului Gift Matching a fost sustinuta prin 1.600 de donatii. Angajatii bancii au donat peste 30.000 de EURO pentru cele 29 de cauze care au fost promovate de catre 50 de ambasadori. Suma a fost completata de catre Fundatia UniCredit. Astfel, angajatii bancii au demonstrat ca, desi contextul economic nu a fost favorabil in acest an, dorinta de a-i ajuta pe cei defavorizati este mult mai importanta. Editia din 2010 a fost cu atat mai speciala, cu cat o persoana cu statut emblematic pentru faptele bune a fost implicata. Este vorba despre Andreea Marin Banica, care s-a intalnit cu angajatii UniCredit Tiriac Bank si le-a vorbit despre ce inseamna voluntariatul si despre importanta dezvoltarii unei culturi in acest sens.
 
In 2011, programul s-a incheiat pe 25 noiembrie, cu cea mai mare rata de participare de la lansarea sa (2003) pana in prezent. Peste 12.000 de colegi, cu 22% mai mult decat in anii precedenti au sprijinit 401 de proiecte non-profit totalizand donatii in valoare de 2.300.000 EUR. Colegii din UniCredit Tiriac Bank au avut posibilitatea sa doneze catre un numar de 5 proiecte, sprijinite fiecare de ambasadori si voluntari dedicati. Suma totala stransa a fost de 19.428,35 EUR.
 
"Pe termen lung, speram sa cream impreuna o cultura a voluntariatului si, in plus, sa dam un exemplu care sa fie urmat de cat mai multe persoane si companii" se arata pe site-ul UniCredit.
 
La editia din acest an au fost selectate 10 proiecte derulate de ONG-uri, din cele propuse de angajati: Asociatia P.A.V.E.L. (un centru de terapie pentru copii bolnavi de cancer), Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange (modernizarea spatiilor destinate transfuziilor), Asociatia pentru Relatii Comunitare (YouthBank Oradea), Centrul Gifted Education (o scoala de excelenta pentru copiii supradotati), Ana Aslan International Foundation (un proiect de prevenire a problemelor generate de stres), Fundatia Special Olympics Romania (tabere de pregatire pentru atletii cu dizabilitati), Fundatia Comunitara Bucuresti (un program pentru sprijinul voluntariatului), Fundatia Hospice Casa Sperantei (un program dedicat copiilor bolnavi de cancer), Fundatia Motivation (tabere pentru copiii cu dizabilitati), Fundatia de Servicii Sociale Bethany (un program de terapie pentru copiii cu dizabilitati si parintii lor).
 
Sursa: unicredit-tiriac.ro