Directia Generala pentru Educatie si Cultura a Comisiei Europene (DG EAC), a lansat de curand pagina de internet European Expert Network on Culture, EENC (Reteaua europeana de experti pentru cultura), ce poate fi accesata la adresa http://www.eenc.eu. Continutul este disponibil in limbile engleza, franceza si germana.

Pagina ofera informatii cu privire la aceasta initiativa si la activitatile sale si pune la dispozitia vizitatorilor resurse utile despre politicile culturale europene si despre cooperarea in domeniul culturii. Ea contine diferite lucrari pe teme legate de politica culturala in UE, inclusiv accesul la cultura, rolul industriilor culturale si al creativitatii in dezvoltarea regionala, impactul digitizarii asupra sectorului cultural european si asupra competentelor profesionale, precum si rolul culturii in procesul de responsabilizare a societatii civile in tarile din afara UE.

Acest site contine, de asemenea, o biblioteca de linkuri la resurse utile (reviste, rapoarte, prezentari de minute, centre de conferinte si documentare), dar si o baza de date de experti si de adrese ale unor organizatii active in domeniul politicii culturale si al cooperarii culturale in UE, dar si in tari din afara UE. Acesta va fi extins si actualizat cu regularitate.
 
EENC este coordonata de Interarts Foundation si Culture Action Europe.
 
Informatii despre aceasta initiativa aici.
 
Punctul de Contact Cultural al Romaniei
info_c2k@eurocult.ro , www.cultura2007.ro
Centrul de Cercetare si Consultanta in Domeniul Culturii
str. Barbu Delavrancea 57, sector 1, Bucuresti, 011353
Tel / fax: 021 316 60 60; 021 316 60 61