Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Începând cu luna septembrie, Şcoala de Valori şi Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, dau startul unei noi ediţii a programului Bursele stART, o iniţiativă prin care...
Joi 22 septembrie a fost organizat în cadrul Centrului de zi din comuna Stănișești, un schimb de experiență cu reprezentanți ai unor ONG-uri și APL-uri din sapte județe din zona de est a țării. Intâlnirea a f...
BIG BUILD 2016: cel mai mare proiect de construcție accelerată și voluntariat din Europa. 800 de voluntari vor ajuta 40 de familii să aibă o locuință decentă în doar 5 zile. Bucătari celebri din...
9 echipe cu idei de afaceri sociale au ajuns în marea finală a competiției Social Impact Award România, care își va anunța câștigătorii pe 29 septembrie. După 3 luni de incubare a afacerilor, 3 din cele 9...
Reprezentanţii Ligii Studenţilor Români din Străinătate, Ruxandra Popescu, Secretar General, şi George Andrei Tecuşan, Vicepreşedinte Relaţii Externe, s-au întâlnit cu E.S. Mihnea Ioan Motoc, Ministrul...
Pentru cel de-al cincilea an consecutiv, românii se vor uni din nou pentru o cauză comună: curățarea României de deșeuri. Ziua de Curățenie Națională, care are loc pe sâmbătă, 24 septembrie, are noi...
Competitia Give IT isi propune sa aduca in lumina reflectoarelor si sa premieze companiile si organizatiile din Romania care aleg solutii unice de gestionare a deseurilor de echipamente electrice si electronice, conform...
Make a Point vă propune un nou proiect de revitalizare a periferiei Bucureștiului. De data aceasta vrem să dezgropăm poveștile și istoriile cartierului care ne este gazdă de aproape 7 ani – cartierul...
Vineri, 30 septembrie 2016, Noaptea Albă a Galeriilor prezintă în cadrul ediției #10 cele mai noi tendințe din arta contemporană românească și internațională în București și, pentru prima dată, în alte...
Se lansează oficial Code for Romania, o comunitate de programatori, designeri, specialiști în științe sociale sau comunicare care oferă soluții digitale pentru rezolvarea provocărilor societății...
Prin proiectul Școala de Mers pe Munte - ediția a II-a - realizat de Tășuleasa Social și Coca-Cola HBC România, 300 de participanți au fost instruiți și în acest an în cultura mersului responsabil pe...
Mai mult de 30.000 de clujeni au votat ideile propuse în cadrul proiectului COM’ON Cluj-Napoca până în data de 7 septembrie 2016, ora 23:59. Rezidenții Municipiului Cluj-Napoca au avut posibilitatea să voteze pe ...