Din anul 2013, Codruta este realizator de reportaj si documentar pentru emisiunea „Dosar Romania”, difuzata pe TVR 1. Cariera mediatica a inceput in 1993 ca prezentator-comentator al stirilor „Observator”, continuand, pana in anul 1996, ca editor de stiri pentru aceeasi emisiune.
Colaborarea cu TVR a inceput in acelasi an, ca producător si prezentator al emisiunii de comentariu si analiză “Scena politică” difuzata pe TVR1. In perioada 1998 - 2013 a realizat reportaje sociale pentru emisiunea “Cu ochii‘n 4” (1998-2001), a fost realizator de reportaje de călătorie pentru emisiunea "Destinația Romania" (in perioada 2001-2006), in 2010 a fost producător al seriei „Cu Toate Panzele Sus”, documentar de calatorie, iar concomitent, in perioada 2003-2011, a fost realizator de reportaje si documentare pentru emisiunea ”Dincolo de hartă”. In perioada 2012-2013, a fost realizator de reportaje follow-up pentru emisiunea „Arena Leilor”.
Codruta Angelescu a primit Premiul Worldvision pentru documentarul „Copiii Domnului” (2001),
Premiul pentru cel mai bun film, sectiunea folk „Hotarul dintre fan si cer”, in cadrul Festivalul eco-etno-folk film (2005), i-a fost decernat Marele Premiu si Trofeul Festivalului de film documentar Toamna la Voronet – „Roata, piua si daracul” (2008), Premiul pentru reportaj al Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania (APTR) pentru „Cea mai buna alegere” (2009), Premiul pentru imagine in cadrul Festivalului de film documentar Voronet – „Copilul si stana” (2010) si Premiul pentru reportaj al Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania (APTR) pentru „Locul unde renaste speranta” (2011).