Participanti & Proiecte
Descopera minunile de piatra ale Olteniei de sub Munte
|
Organizator: Asociatia Kogayon |
|
Categorie: Originalitate |
Proiectul a inceput avand la baza nevoia informarii, constientizarii si educarii publicului larg (elevi, comunitati locale, vizitatori) cu privire la cele doua arii naturale protejate.
In ultimii 5 ani si alte astfel de actiuni au fost intreprinse prin diferite proiecte ale asociatiei, vizand cele doua arii naturale protejate in a caror administrare suntem implicati, prin care treptat s-a ajuns la un anumit grad de informare si educare in randul comunitatilor locale si a vizitatorilor cu privire la ariile naturale protejate, rolul acestora, importanta lor pentru dezvoltarea zionei si importanta conservarii patrimoniului natural.
Din experienta de pana acum am ajuns la concluzia ca cea mai eficienta metoda de a informa si constientiza publicul lar este prin intermediul copiilor, acest proiect fiind realizat exclusiv cu ajutorul acestora.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost acela de a promova ariile naturale protejate in a caror administrare este implicata
Asociatia Kogayon: Parcul National Buila-Vanturarita si Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor Costesti si de a realiza informarea si constientizare localnicilor cu privire la importanta acestora, prin intermediul elevilor din comunitatea locala.
| Aria geografica
Judetul Valcea
| Rezumat
Proiectul isi propune promovarea Parcului National Buila-Vanturarita si Rezervatiei Naturale Muzeul Trovantilor Costesti de catre tineri din comunitatile locale ale acestora. Activitatile din proiect sunt necesare pentru cresterea gradului de informare/constientizare a comunitatilor locale si vizitatorilor cu privire la importanta parcului national si rezervatiei pentru zona, pentru conservarea biodiversitatii si geodiversitatii, implicarea tinerilor in activitati specifice ariilor naturale protejate si promovarea mai buna a parcului si rezervatiei.
Elevii din comunitatea locala si prin ei intreaga comunitate locala trebuie sa inteleaga importanta celor doua arii naturale protejate in dezvoltarea economica durabila a localitatii si a intregii zone.
Obiectivele vizate de proiect sunt:
- Asigurarea pentru elevii Grupului Scolar C-tin Brancoveanu Horezu, a unei baze de cunostinte referitoare la cele 2 arii protejate prin intermediul unor prezentari la care au participat peste 300 de elevi si profesori, lectii in natura, organizarea unei expozitii foto cu imagini din cele 2 arii protejate, organizarea a 2 tabere de creatie pentru identificarea si crearea mijloacelor de promovare ale ariilor protejate
- Constientizarea comunitatilor locale privitor la importanta celor 2 arii protejate prin intermediul elevilor din zona implicati in proiect, prin completarea 450 chestionare referitoare la perceptia comunitatilor locale vis-a-vis de cele 2 arii protejate, prelucrarea si interpretarea acestora, prin realizarea unui pachet de informare/promovare pentru cele doua arii protejate.
| Date beneficiari
In cadrul programului educativ Ranger Junior si a clubului Green Future EcoClub Horezu am dezvoltat, in ultimii 5 ani Asociatia Kogayon a dezvoltat o relatie de colaborare cu cele doua institutii de invatamant implicate direct in proiect (Gr. Sc. C-tin Brancoveanu Horezu si Sc. Generala Ferigile Costesti), care a continuat in mod firesc cu cadrele didactice si elevii deja implicati si in alte activitati anterioare.
| Rezultatele proiectului
Scopul proiectului a fost atins prin organizarea unor prezentari ale celor 2 arii protejate (la inceputul proiectului de catre voluntarii implicati iar la final de catre elevii direct participanti), la care au participat peste 2500 de elevi si profesori, lectii in natura, aplicatii practice, organizarea a trei expozitii foto cu 100 imagini din cele 2 arii protejate si din timpul activitatilor cu copiii, prin completarea a 450 chestionare referitoare la perceptia comunitatilor locale vis-a-vis de cele doua arii naturale protejate, prelucrarea si interpretarea acestora, prin realizarea unui pachet de informare si promovare pentru cele doua arii protejate: pliant (3000), poster (100), brosura (1000), crearea unei pagini web, organizarea unei tabere de creatie pentru identificarea si crearea mijloacelor de promovare ale celor doua arii protejate, tiparirea materialelor de promovare a celor 2 arii protejate, organizarea zilei parcului national.
| Argument
Proiectul a avut ca noutate faptul ca a fost realizat de copii sub indrumarea voluntarilor, fiind si un proiect scoala pentru acestia, prin implicarea totala in toate etapele sale: scriere, implementare, raportare.
Implicarea copiilor din comunitatile locale in activitati de sondare a opiniei publice din propriile comunitati, organizarea unor evenimente de promovare de catre ei pentru ariile protejate din zona lor, ralizarea unor materiale informative si de promovare a ariilor protejate din zona prin ochii lor, a dus la o promovare si o informare mult mai eficienta.
| Bugetul proiectului (in RON)
34785
| Parteneri
Administratia Parcului National Buila-Vanturarita, Inspectoratul Scolar Valcea, Grupul Scolar Constantin Brancoveanu Horezu, Primaria Comunei Costesti
| Website-ul proiectului
www.trovanti.ro