close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Campania "Infertilitatea este o boala" (2010)



| Organizator:
    Asociatia SOS Infertilitatea
| Categorie:
    Apararea drepturilor individuale/ colective
| Problema de fond
    - Rezolutia Parlamentului European privind viitorul demografic european 2007/2156(INI) prevede: «infertilitatea este o boala recunoscuta de OMS si poate avea efecte grave, cum ar fi depresia; subliniaza ca rata infertilitatii este in crestere, atingand in prezent aproximativ 15% din cupluri; invita statele membre sa garanteze cuplurilor dreptul de acces universal la tratament impotriva infertilitatii».
- Statisticile europene arata ca un cuplu din sase se confrunta cu dificultati in a concepe un copil, avand nevoie de ajutor medical.
- Studiile de specialitate atesta ca efectele in plan psiho-social ale persoanelor afectate de infertilitate sunt comparabile cu trairile persoanelor afectate de cancer.


| Scopul proiectului
    Scop: responsabilizarea opiniei publice si politice asupra impactului medical, social si psihologic pe care infertilitatea il are pentru 15% din populatia aflata la varsta reproductiva. Obiective:
- mediatizarea cauzei infertilitatii si aducerea acesteia pe agenda publica si politica din Romania;
- informarea si constientizarea cuplurilor infertile privind aspectele medicale si psiho-sociale pe care afectiunea lor le implica;
- acordarea de asistenta si consiliere cuplurilor cu probleme de fertilitate;
- responsabilizarea autoritatilor si a clasei politice pentru a initia un cadru legislativ


Campania "Infertilitatea este o boala" (2010) Campania "Infertilitatea este o boala" (2010) Campania "Infertilitatea este o boala" (2010)

| Aria geografica
    Nivel national

| Rezumat
    Proiectul "Infertilitatea este o boala" a continuat in 2010 ca un raspuns la problema infertilitatii in Romania, o afectiune grava care afecteaza din ce in ce mai multe cupluri aflate la varsta reproductiva, cu repercusiuni multiple in plan medical, afectiv si social. Pe langa neimplinirea resimtita din cauza afectiunii de care sufera, cuplurile infertile din Romania se confrunta cu prejudecatile si mentalitatile invechite, subiectul infertilitatii fiind unul de tip tabu pana de curand. Gravitatea fenomenului este accentuata de faptul ca persoanele afectate de infertilitate, desi contribuie la plata asigurarilor de sanatate, nu au acces la proceduri de reproducere asistata medical si tratamente compensate, asa cum se intampla in celelalte tari ale Uniunii Europene. In plus, Romania se confrunta cu un vid legislativ in domeniul infertilitatii, ceea ce a dus atat la incurajarea exceselor pe plan medical, pe principiul ca “tot ce nu este interzis, este permis”: sarcini obtinute mult dupa varsta natural reproductiva, sarcini cu tripleti sau +, care pun in pericol viata mamei si copiilor, trafic de embrioni si de ovocite (a se vedea cazul “Sabyc”). Avand in vedere toate aceste realitati versus completa indiferenta a structurilor statului referitor la aceasta problematica, Asociatia SOS infertilitatea a considerat ca subiectul „infertilitatea” trebuie adus in agenda publica, mediatica si politica.
Proiectul se defasoara in regim exclusiv de voluntariat, fara surse externe de finantare.


| Date beneficiari
    In celelalte tari ale Uniunii Europene exista o legislatie clara referitoare la reproducerea asistata medical, iar statul finanteaza pana la sase incercari de fertilizare in vitro sau inseminari artificiale per cuplu. In schimb, cetatenii romani trebuie sa plateasca integral pe cont propriu procedurile medicale de tip inseminare artificiala (IA) sau fertilizare in vitro (FIV), inclusiv analizele preliminare si medicatia aferenta. Costurile sunt uriase in raport cu veniturile medii ale unei familii din Romania, pretul global al unei tentative de FIV variaza intre 2.500 si 4.500 de euro. O procedura de tip IA / FIV reprezinta o experienta extrem de dificila pentru un cuplu, in plan fin plan fizic si mai ales psihic, care se accentueaza dramatic atunci cand la aceste dificultati se adauga un obstacol insurmontabil de ordin financiar.

| Rezultatele proiectului
    La initiativa si cu participarea Asociatiei “SOS Infertilitatea”, in perioada feb. 2010 - ian. 2011 este documentat si elaborat Proiectul de lege privind reproducerea umana asistata medical, sub coordonarea Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor (proiectul de lege a intrat in circuitul de aprobare legislativa in februarie 2011).

La solicitarea sustinuta a SOS Infertilitatea, in decembrie 2010 se aproba in sedinta de guvern initierea Subprogramului National pentru Fertilizare in vitro si Embriotransfer, ce va fi implementat in 2011 si 2012 de catre Ministerul Sanatatii, pentru sprijinirea cuplurilor hipofertile. Buget anual: cca 1.000.000 €.

Aparitii “SOS Infertilitatea” in media: 18 stiri la jurnale TV (prime time), 9 reportaje/documentare TV, 7 reportaje radio, 23 de articole in presa scrisa centrala si 24 in cea locala, 87 de articole online.

Consiliere online pentru pacienti: 24 de specialisti renumiti in reproducere asistata si domenii medicale conexe acorda pro bono consiliere medicala pe forumul Asociatiei; initierea Grupului de Suport SOS Infertilitatea, intalniri bilunare in bucuresti ale cuplurilor hipofertile, sub coordonarea unui psiholog; initierea Bibliotecii SOS Infertilitate, fond de carte in romana si in limbi straine despre infertilitate & RUAM.

Comunicare online: Blog >18000 vizitatori unici pe luna, Forum pentru pacienti: >11500 vizitatori pe luna, 1050 utilizatori. Newsletter: bilunar catre cca 2300 destinatari.

Campanie premiata cu Silver Award for Excellence la PR Award Gala 2010.


| Bugetul proiectului (in RON)
    3658 RON

| Parteneri
    Ministerul Sanatatii, Comisia pentru Sanatate Publica a Camerei Deputatilor, Fertility Europe s.a.

| Website-ul proiectului
    http://infertilitate.com





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->