close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



2010 ANUL INTERNATIONAL AL BIODIVERSITATII



| Organizator:
    asociatia heidenroslein
| Categorie:
    Proiecte si campanii de CSR
| Problema de fond
    Biodiversitatea generează pe de o parte bunuri şi asigură servicii în cadrul sistemului socio-economic uman, iar pe de altă parte menţine procesele ecologice la nivel local, regional şi globalÎn vederea combaterii efectelor încălzirii globale asupra biodiversităţii sunt necesare două tipuri distincte de acţiune: acţiuni pe termen lung, cum ar fi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi acţiuni pe termen scurt ce au în vedere desemnarea unor rezerve naturale

| Scopul proiectului
    „Nu poate exista un scop mai incurajator decât intrarea în era restaurării, reconturând minunata biodiversitate a vieţii care încă ne înconjoară.\"E.GObiectivul general al sub-proiectului este formarea si dezvoltarea unui mod de gandire ecologic in randul elevilor, cadrelor didactice, comunitatii prin organizarea de intalniri informative cu acesti subiecti cat si prin intreprinderea unor activitati concrete de ecologizare si infrumusetare a mediului urmarindu-se stabilirea conexiunilor dintre om si mediu, constientizarea rolului important pe care il joaca un mediu curat in viata omului si sensi

2010 ANUL INTERNATIONAL AL BIODIVERSITATII 2010 ANUL INTERNATIONAL AL BIODIVERSITATII 2010 ANUL INTERNATIONAL AL BIODIVERSITATII

| Aria geografica
    Satu Mare,Bihor,Maramures,Salaj,Iasi,Tulcea,Sibiu,Mures

| Rezumat
    proiectul fiind campania de educatie si constientizare nu a primit finantare -nefiind finantari deschise pentru acest segment ,iar deteriorarea şi distrugerea ecosistemelor naturale au atins în ultimele decenii cote alarmante pe întreaga planetă. În acest sens, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat anul 2010 ca fiind „Anul Internaţional al Biodiversităţii”, este necesar să luăm măsuri pentru a ajuta natura, pentru a stopa declinul general al ecosistemelor, pentru a proteja viaţa pe Pământ.Agentii economici au tot interesul ca sa aiba continuitate in afacere ,sa aiba vizibilitate -in sensul ca ei sprijina actiunile in protectia naturii,au publicitate pozitiva vor devenii companii "verzi" .activitatea firmelor se leaga de protectia mediului astfel campania vizibilitatea firmei in comunitate.

| Date beneficiari
    in cadrul parteneriatelor au fost alesi leaderii,membrii in echipa de implementare,membrii in echipa de monitorizaremembrii in echipa de evaluare ,cei mai merituosi au beneficiat de excursii ,diplome,tricouri,rucsacuri,sepci,iar la masa rotunda "decizia e a ta"! au avut posibilitate sa organizeze dupa propria conceptie-pe cine invita,de ce ,temele de discutie etcProiectul va avea continuitate mai ales pe 3 segmente: educatie,inventariere de specii,monitorizarea starii de sanatate ale ariilor protejate (gunoaiele si depozitari clandestine de deseuri)

| Rezultatele proiectului
    Rezultate indirecte
o cresterea nivelului cunostintelor despre mediu si ocrotirea lui in randul grupului tinta
o formarea si consolidarea unor atitudini pozitive fata de ocrotirea biodiversitatii
o consolidarea unor parteneriate in ceea ce priveste atitudinile si actiunile de ocrotire a naturii intre universitate, mediul preuniversitar, comunitatile locale, mass-media ,agenti ec.
pe termen scurt
o un numar mai mare de elevi si de studenti etc. informati asupra speciilor incluse in lista rosie publicarea si distribuirea unor materiale informative privind necesitatea imperioasa a ocrotirii biodiversitatii oaprofundarea cunostintelor privind schimbarile climatice
o aprofundarea cunostintelor despre legatura dinte conservarea biodiversitatii activitati economice si schimbarile climatice
pe termen lung
o conservarea speciilor aflate in lista rosie
o conlucrarea in parteneriate a mai multor factori de responsabilitate fata de mediu si ocrotirea sa: universitatea, scolile, comunitatile locale,agenti aconomici ONG-uri, mas-media
o crestere nivelului de interes al populatiei fata de mediul natural in care traieste
o insusirea unui comportament civic responsabil fata de natura
o responsabilizarea factorilor de decizie privind protectia mediului
o Promovarea dezvoltării durabile la nivelul comunităţii prin
o mediatizarea proiectului
o Dezvoltarea spiritului ecologic în rândul adolescenţilor
o şi conştientizarea problemelor de mediu


Rezultate indirecte
o cresterea nivelului cunostintelor despre mediu si ocrotirea lui in randul elevilor si s


| Argument
    Aşa cum spunea B. Commoner: Noi le furăm generaţiilor viitoare elementele vitale: aerul şi solul … astfel că societatea contemporană trebuie să acorde o atenţie prioritară naturii, să rezolve realist criza ecologică.
Omul, prin întreaga sa activitate, stă la originea comportamentului iresponsabil faţă de mediu, dar tot el este în măsură să amelioreze “sensul ecologic” actual, atât în plan social-politic, cât şi economic, cultural, artistic şi educaţional.Proiectul se adreseaza tinerei generatii, atat studentilor, cat si elevilor, dar are si un caracter formativ . un aspect important este cel al imaginii de produs, de creare a unei comunicari “umbrela”, prin care firmele isi vand serviciile sub brandul unei campanii sociale. o ultima forma :“certificarea” serviciilor unei firme de catre un ONG care promoveaza o cauza. Astfel, capitalul pozitiv de imagine al ONG se transfera direct serviciilor incluse in strategie. Intre firma, ONG si cumparator se creeaza o relatie de win-win-win.


| Bugetul proiectului (in RON)
    3000

| Parteneri
    Sc Consulting for strategy and developemt Srl Baia Mare,Sc Valnova Srl Satu Mare,Universitatea de Nord Baia Mare,Isj Maramures

| Website-ul proiectului
    la raportul pe 2010 pe www.heidenroslein.home.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->