Participanti & Proiecte
Țara Morilor de Apă
|
Organizator: Asociatia Acasa in Banat |
|
Categorie: Programe |
Punctul de pornire a fost lipsa de informație legată de numărul morilor de apă existente in situ, în Caraș Severin. Ultimul recensământ era din anii 60 și era deja irelevant pentru situația actuală. Numărul mare de mori de apă găsite, dificultățile de a ajunge la acestea, dar și starea de conservare și contactul cu comunitățile locale, faptul că aceste mori de apă au rămas în memoria colectivă, ne-a făcut să demarăm următoarele etape pentru a reabilita și a pune în valoare aceste instalații tradiționale, în sprijinul comunităților. De asemenea, pentru a veni în sprijinul vizitatorilor, am decis organizarea unor trasee în localitățile vizate, cu informații utile. Nevoile punctuale (lucrări, materiale) au fost identificate la fața locului, în fiecare etapă în parte.
| Scopul proiectului
Protejăm, salvăm, repornim mori de apă din Caraș Severin
Susținem comunități rurale aflate în dificultate, dar care au un potențial turistic
Promovăm dezvoltarea economică sustenabilă a comunităților locale bazată pe valorificarea patrimoniului existent, orientată pe turism, gastronomie, tradiții și meșteșuguri;
Promovăm gastronomia sustenabilă, susținând producătorii de făină de grâu și de porumb
Promovăm instalațiile ecologice ce se folosesc de puterea apei pentru a măcina
Promovăm turistic morile de apă din Banatul de Munte în general dar și microzonele Valea Almăjului și Clisura Dunării
| Aria geografica
Caraș Severin
| Rezumat
Ne-am propus să protejăm morile de apă vechi și să promovăm morăritul tradițional din Banat. An de an, morile țărănești se distrug pentru că sunt nefolosite, necunoscute și nepuse în valoare.
în prima etapă am identificat în teren morile de apă existente în județul Caraș Severin deoarece nu exista un recensământ complex al acestora care să conțină informații despre starea lor, localizarea în teren și dacă sunt sau nu funcționale, iar apoi, în a doua etapă, să începem o protejare sistematică a acestora și o promovare a acestor instalații tradiționale.
Concomitent, vrem să ajutăm comunitățile rurale să se dezvolte sustenabil, păstreze obiceiul străvechi al măcinatului pe care să îl aducă în secolul XXI prin caracterul ecologic și calitatea superioară a produselor locale.
În total, în cei 3 ani de la demararea programului, am identificat 250 de mori de apă din județul Caraș Severin, am realizat lucrări de întreținere și/sau reabilitare la 36 de mori de apă din 6 localități (Sasca MOntană, Gârnic, Șopotu Vechi, Eftimie Murgu, Feneș) , am implementat un sistem de indicatoare/direcționare în Gârnic, Șopotu Vechi și Pârvova, și un traseu turistic complex, cu hărți, indicatoare și informații detaliate pentru fiecare moară de apă la Eftimie Murgu (Rudăria)
În toate activitățile noastre, am implicat peste 500 de voluntari care au muncit cot la cot penbtru a pune în valoare aceste instalații tradiționale, tipice pentru zona Banatului de munte. Cele mai importante resurse au fost din partea finanțatorilor (Fundația Orange, doi ani la rând – prin două proiecte în valoare totală de 67.000 lei) și a comunităților locale care ne-au sprijinit cu diferite materiale, utilaje, dar și cele necesare pentru a reuși să asigurăm împreună masa și cazarea tuturor participanților.
| Date beneficiari direcţi
Rândașii: Fiecare moară are are între 5-20 de rândași (familii), așadar estimăm că beneficiari sunt aproximativ 300 de familii.
| Activitati
În 2019 când am demarat Țara morilor de apă ne-am dedicat sute de ore de a merge cu voluntarii în teren pentru a identifica, fotografia și localiza fiecare moară de apă din județul Caraș Severin. 250 de mori de apă au fost identificate, din care 88 erau în funcțiune. Exista un număr mare de mori oprite din motive minore, iar noi am decis ca în etapa următoare să reparăm, să protejăm și să punem în funcțiune cât mai multe asemenea instalații tradiționale.
În a doua etapă (2020) ne-am propus să reparăm cu sprijinul voluntarilor 10 mori de apă din județul Caraș Severin și am reușit ca până la final, să protejăm 13 mori (Sasca Montană, Gârnic, Pârvova și Șopotu Vechi). Pentru 12 dintre ele am avut sprijinul financiar al Fundației Orange – în valoare de 32.000 de lei, prin proiectul Salvăm Morile de Apă. În toate satele am realizat indicatoare pentru a direcționa turiștii spre aceste obiective.
În 2021, prin proiectul Hai la Rudăria! finanțat de Fundația Orange (35.000 de lei) am pus la punct un concept integrat de a pune în valoare toate cele 22 de mori de apă din sat, prin realizarea unui traseu turistic care să atingă toate morile. Au fost realizate diferite îmbunătățiri ale infrastructurii: podețe de acces, băncuțe, curățenie, marcaje turistice, lucrări de întreținere, schimbarea unui acoperiș cu metode tradiționale, amplasarea de indicatoare și informații turistice la fiecare moară. În plus, în 2021 a fost reabilitată și moara din Feneș
| Rezultatele proiectului
Rezultatele directe sunt: identificarea în teren a 250 de mori de apă din județul Caraș Severin, reabilitarea și realizarea de lucrări de întreținere la 36 de mori de apă dintre acestea, punerea lor în siguranță și (pentru câteva din ele) repunerea lor în funcțiune. În total peste 700 de familii sunt beneficiare directe, vorbim de proprietarii informali ai morilor de apă reabilitate în cei 2 ani, („randasi” – localnici care au un anumit timp alocat pentru utilizarea morii, proporțional cu contribuția lor la construirea și întreținerea morilor). Beneficiarii indirecți sunt atât membri ai comunităților locale, cât și voluntari (peste 500 de voluntari în 3 ani), turiști care acum vizitează în siguranță aceste mori de apă și informați – în total putem estima la 15.000 de persoane.
Primul impact vizibil a fost cu siguranță conștientizarea publicului larg asupra acestui patrimoniu existent în județul Caraș Severin, morile de apă. Mai mult, folosind metode tradiționale (lemn, șindrilă), am dorit să promovăm reabilitarea respnsabilă a acestora, fără metode invazive. În comunitățile în care am lucrat, aceste mori de apă au început să fie vizitate constant de turiști, iar la morile repuse în funcțiune se macină din nou, astfel că s-a revenit la o tradiție veche, cea a morăritului.
Un alt beneficiu indirect a fost că în ultimii doi ani de zile, mai multe comunități(în afara proiectului) s-au implicat pentru reabilitarea a instalațiilor de morărit, așadar considerăm că e un succes deoarece întreținerea morilor de apă trebuie să să se facă de comunitate.
| Bugetul
77000
| Parteneri
Asociația Acasă în Banat, Fundația Orange(2020-2021), Consiliul Județean Caraș Severin (2019), Primăria Eftimie Murgu, Primăria Lăpușnicel, Primăria Gârnic, Primăria Feneș, Primăria Sasca Montană, Primăria Dalboșeț
| Website proiect
www.taramorilordeapa.ro