close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



MagiCAMP - Joaca la greu!



| Organizator:
    Asociatia MagiCAMP
| Categorie:
    Sanatate
| Problema de fond
    Pentru copil și pentru familia lui cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Copiii petrec dureros de multe ore în cabinetele medicale, lipsesc de la școală sau de la alte evenimente cu prietenii și familia. MagiCAMP încearcă să le dea puțin înapoi din ceea ce le-a fost luat. Adică joacă. Joacă la greu – cum spune și motto-ul nostru. Joaca pentru cei carora le este greu. Joaca luata in modul cel mai serios, pusa la cale si discret supravegheata de oamenii cei mai pregatiti pentru asta, medici onco-pediatri, psihologi specializati, entertaineri si voluntari.

| Scopul proiectului
    Scopul taberelor MagiCAMP a fost de a reclădi încrederea copiilor în propriile forțe și în cei din jur, prin activitati precum călărie, teatru, muzică, ateliere de desen, cautare de comori, escaladă, dans sau tir cu arcul. Ceva ce nici ei, dar nici cei apropiati lor nu credeau ca pot face. Dar da, au putut! 31 de copii s-au bucurat de magie in 2014.
Obiective:
•creșterea stimei si increderii in sine
•creșterea independenței copilului
•cresterea interesului copilului fata de reluarea activităților sociale
•o “gura de aer” pentru parintii adesea coplesiti de situatie
•facilitarea prieteniilor


MagiCAMP - Joaca la greu! MagiCAMP - Joaca la greu! MagiCAMP - Joaca la greu!

| Aria geografica
    Vrancea, Brasov, Covasna, Ilfov, Bucuresti, Constanta, Teleorman, Ialomita, Tulcea, Prahova, Arges, Dambovita,

| Rezumat
    Asociatia MagiCAMP a fost infiintata in data de 26.05.2014 cu scopul de a sustine si promova, prin diferite mijloace, organizarea de tabere si alte activitati educative si/sau recreative pentru copiii si tinerii care sufera de afectiuni oncologice. Astfel, timp de doua saptamani in luna august 2014, MagiCAMP a organizat doua tabere pentru copii si adolescenti aflati sub tratament oncologic, care incheiasera tratamentul sau care se aflau intre curele de citostatice. MagiCAMP le-a oferit acestor copii sansa de a retrai o parte din copilaria pierduta, sansa de a uita de branule, de citostatice, de spital si de chipuri ingrijorate si de a-si gasi forta de a lupta mai departe cu boala. Foarte multi dintre ei au venit in MagiCAMP timizi, nesociabili, uneori chiar chinuiti de «vina» de a se fi imbolnavit si de stigmatul cu care, poate chiar fara sa vrea, societatea ii marcase si au plecat mai increzatori, mai puternici, cu amintirile pe buze si gata sa dea piept cu lumea si cu ei insisi. Acesta este primul si cel mai important motiv pentru care MagiCAMP exista.

| Date beneficiari
    

| Rezultatele proiectului
    Efectele participarii copiilor la MagiCAMP sunt vizibile, acestia devenind mai increzatori in ei insisi. Aceste efecte au fost remarcate si de medicii curanti. Dr. Codruta Comsa, medic in cadrul Institutului Oncologic din Bucuresti, remarca: «Pe copiii din MagiCAMP i-am revăzut la spital: încă aveau zâmbete pe chipuri și vorbeau întruna de tabără. Sunt mai siguri pe ei, mai încrezători». Mai mult, efectele pozitive ale MagiCAMP se pot vedea si in randul voluntarilor. "MagiCAMP este locul unde am invatat ca pot fi invinse toate greutatile si lucrurile imposibile devin posibile doar daca punem suflet si ne unim fortele, unde prietenia nu are varste, unde zambetul nu este doar de politete si rasul este molipsitor" spune Dr. Oana Iaru, medic voluntar in MagiCAMP 2014 si medic la Institutul Oncologic Bucuresti. Una dintre cele mai emotionante marturii este a unei mame care ne-a sunat la scurt timp dupa incheierea taberei pentru a ne spune ca fiul ei, Dragos, a inceput sa mearga la scoala fara sa-si mai ascunda sub maneci lungi proteza de plastic care acoperea handicapul pe care boala i-l daduse. Lui Dragos nu ii mai era rusine cu faptul ca nu are o mana.

| Bugetul proiectului (in RON)
    133500

| Parteneri
    Organizatii: Asociatia PAVEL; Institutii: Institutul Oncologic Bucuresti; Spitalul Fundeni, Reteaua de Spitale Regina Maria Companii: Amway, Pfizer, C&A, BCR Erste Bank, Aqua Carpatica, Dormeo, Volksbank, Kosarom, Kenvelo, Schonherr, Dedeman, Unicredit Tiriac Bank, Melody Design, Stefana, Realitatea TV, Prima TV, Pro TV

| Website-ul proiectului
    www.magicamp.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->