Participanti & Proiecte
Drumul Verde Sepsi
|
Organizator: Federatia Organizatiilor Civile din judetul Covasna |
|
Categorie: Protectia mediului |
Motivul iniţierii proiectului a fost, că tineri dar şi adulţii, locuitorii comunităţilor locale nu cunosc valorile care îl înconjoară. Aceste valori sunt: valori naturale, valori culturale, valori de monumente istorice. O altă observaţie care a motivat realizarea proiectului, că în judeţul Covasna nu există drumuri tematice care ar prezenta aceste valori culturale pentru localnici, dar şi pentru turişti care vin în zona noastră. Un alt motiv a fost promovarea ocrotirii mediului prin circulaţia pe bicicletă, cu care se poate vizita acest drum tematic şi a învăţa despre valorile naturale şi culturale.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului realizarea primului drum verde din judeţul Covasna, denumit Drum Verde Sepsi cu implicarea factorilor semnificativi ai comunităţilor locale, în vederea promovării ocrotirii valorilor naturale şi culturale.
Obiectivele proiectului:
Marcarea drumului verde cu table de informare în 18 localităţi şi cu lungime de 100 km, prezentarea tradiţiilor culturale şi al valorilor naturale de-alungul drumului verde.Promovarea circulaţiei pe bicicletă sau pe jos. Educarea localnicilor şi tinerilor din 18 comunităţi locale, despre importanţa ocrotirii mediului şi despre valorile locale.
| Aria geografica
Proiect microregional, care implică oraşul Sf. Gheorghe, localităţile: Arcuş, Valea Crişului, Bodoc, Ghidfalău, Moacşa, Reci, Ozun, Ilieni din Judeţul Covasna
| Rezumat
Motivul iniţierii proiectului a fost, că tineri dar şi adulţii, locuitorii comunităţilor locale nu cunosc valorile care îl înconjoară. Aceste valori sunt: valori naturale, valori culturale, valori de monumente istorice. Scopul proiectului a fost: realizarea primului drum verde din judeţul Covasna, denumit Drum Verde Sepsi cu implicarea factorilor semnificativi ai comunităţilor locale, în vederea promovării ocrotirii valorilor naturale şi culturale. Obiectivele proiectului: Marcarea drumului verde cu table de informare în 18 localităţi şi cu lungime de 100 km, prezentarea tradiţiilor culturale şi al valorilor naturale de-alungul drumului verde. Promovarea circulaţiei pe bicicletă sau pe jos. Educarea localnicilor şi tinerilor din 18 comunităţi locale, despre importanţa ocrotirii mediului şi despre valorile locale. Marcare drum verde, realizare hartă, realizare şi montare 15 panouri de conştientizare, 134 de table de marcare, realizare şi montare 66 de stâlpi pentru table indicatoare, realizare. Finanțatori: Fundaţia pentru Parteneriat, Fundaţia DOEN, Ambasada Franţei, Corvinus ZRT Ungaria. Traseul parcurge următoarele 18 localităţi: Sfântul Gheorghe – Arcuş – Valea Crişului – Calnic – Zălan- Olteni- Bodoc –Zoltan - Ghidfalău – Fotoş – Angheluş - Moacsa – Reci – Magheruş - Lisneu –Bicfalău - Ozun – Ilieni. Lungimea drumul verde este aproximativ 100 de kilometric. Atracţiile locale sunt prezentate cu ajutorul tabelelor informative aflate 15 localităţi. În realizarea proiectului au participat 12 ONG-uri şi un număr de 48 voluntari.
| Date beneficiari
Federaţia ONG din Judeţul Covasna, continuă să dezvolte acest drum prin implicarea şcolilor şi ONG-urilor din zonă. Asta va fii realizat prin prezentări, organizarea Zilei Drumul Verde Sepsi.
| Rezultatele proiectului
Realizarea a primului concept de promovare valorilor locale culturale, naturale în mediul local, regional şi naţional şi internaţional, prezentarea acestuia print-un brand unic, cu logo propriu. Implicarea a 34 voluntari în realizarea stâlpilor pentru tablelor de indicatoare, pentru table. 3 seminarii de prezentare despre drumul verde, şi promovarea acestuia în cadrul mai larg, conferinţe, şi în rândul organizaţiilor de tineret. Montarea stâlpilor de informare cu implicarea cetăţenilor din localităţile unde trece drumul verde. Includerea şi participarea 9 autorităţi locale 12 instituţii şi organizaţii neguvernamentale din judeţul Covasna în proiect, de la localităţile atinse de drumul verde. Confecţionarea 66 de stâlpi de informare, cu implicarea voluntarilor din organizaţiile partenere. Table de informare montate, în totalitate 134 de bucăţi de-a lungul drumului de 100 de km, în 18 localităţi. Confecţionarea a suporţilor pentru panouri de prezentare, în totalitate 15 bucăţi. Munca voluntară este estimată la aproximativ 565 de ore în totalitate. Editarea, pliant de promovare a Drumul Verde SEPSI, 500 de bucăţi. Editarea hartă Drumul Verde SEPSI, 1000 de bucăţi. În totalitate 75.000 de mii de persoane beneficiari în proiect, din localităţile atinse de drumul verde.
| Bugetul proiectului (in RON)
23000
| Parteneri
Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România, Asociaţia Turulmadár, Asociaţia Tinerilor Maghiari din Covasna, Asociaţia Amőba, Salvamont Covasna, Asociaţia KliwaLab, Societatea de micologie László Kálmán, Biroul de Sport din Târgu Secuiesc, Asociaţia Alpin Sport. Primăria din Ilieni, Primăria din Ozun, Primăria din Reci, Primăria din Valea Crişului, Primăria din Bodoc, Primăria din Moacşa, Primăria din Ghidfalău, Primăria din Arcuş, Primăria din Sfântu Gheorghe, Editura T3, S.C Consic S.A, S.C. Prod Prest Connection S.R.L, S.C. Multinr S.R.L
| Website-ul proiectului
http://civek.ro/projektek_reszletek.php?id=4