close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Șah în școală



| Organizator:
    Club Sportiv Gambitul Damei Iași
| Categorie:
    Educație și Învățământ
| Problema de fond
    Experiența bogată a echipei Șah în școală, dorința de a lăsa ceva comunității și de a susține copii și sistemul de învățământ au fost punctele forte ale proiectului. Asocierea cu Rompetrol și Aqua Carpatica a fost pasul următor prin care am putut susține acele ore de șah în școlile din țară și am susținut concursuri-eveniment ușor ușor în toată țara. Astfel am ajuns ca la sfârșit de an școlar să organizăm 3 Finale Naționale Ploiești cu 220 copii, Constanța 209 copii și Iași 502 copii în Piața Unirii. Cunoscând sistemul de învățământ, am găsit soluții pentru predarea orelor de șah unde cererea era foarte mare: ore de șah la Educație Fizică mai ales în sezonul rece, ore la Palatul Copiilor, cercuri de șah în școli, cursuri opționale. Concursurile de șah au avut un mare efect în dezvoltare.

| Scopul proiectului
    Scopul: introducerea șahului în sistemul de învățământ și mai ales în mediul rural unde nu erau antrenori, profesori de șah, șansele copiilor la o educație de calitate fiind redusă
Obiectivele:
- promovarea șahului în mediul școlar
- crearea unei rețele naționale prin profesori reprezentanți regionali;
- crearea unei rețele la nivel de județ cu un coordonator județean, care să coreleze acțiunile comune
- atragerea copiilor spre șah ca materie de studiu ce ajută enorm în dezvoltarea personală
- atragerea celor mai buni copii spre cluburile de șah


Șah în școală Șah în școală Șah în școală

| Aria geografica
    Constanța, Prahova, Călărași, Tulcea, Brăila, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Arad, Timiș, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Argeș, București

| Rezumat
    Proiectul Șah în școală a demarat prin necesitatea de a ajuta copiii să practice șahul, nu ca sport ci ca materie de studiu în școli. Erau foarte mulți copii dornici să învețe și să joace șah doar că erau câteva probleme.
Șahul aduce multe avantaje celor care îl practică, este o materie relativ nouă de studiu, este iubit de copii, iar pe fundalul pandemiei proiectul a prins și mai bine. Erau câteva pericole: lipsa cadrelor didactice din școli, lipsa motivației pentru profesori să predea șahul la clase, lipsa de încredere a acestora că pot realiza un astfel de proiect, lipsa susținerii materiale, logistice și a consultanței necesare dezvoltării mișcării șahistice în școli. De aici și parteneriatul cu Rompetrol - au fost tipărite și distribuite gratuit 35.000 de manuale de anul I și II, au fost donate 7.000 de seturi de șah în școli și copiilor, au fost organizate foarte multe concursuri eveniment cu premii în care au fost implicați 14.000 de copii. În total la orele de șah în școală au fost instruiți 38.500 de copii, iar prin Casa Corpului Didactic București, Iași, Constanța am avut mai multe sesiuni de perfecționare a cadrelor didactice. Un atu important pentru echipa Șah în școală a fost experiența uriașă în dezvoltarea șahului școlar și prezența permanentă în echipă a profesorilor și antrenorilor - buni cunoscători ai sistemului de învățământ. Am înscris la OSIM numele Șah în școală de unde ne bucurăm de exclusivitate totală, demonstrând prin acțiunile noastre că am construit un brand în toată țara. Sunt tot mai mulți copii care vor să joace șah, profesori și școli care aderă la proiectul nostru, e un succes. Un mare avantaj a fost și colaborarea cu Mall-urile din țară de unde proiectul a fost susținut material dar și mediatic.


| Date beneficiari direcţi
    38.500 de copii/elevi implicați în proiect
14.000 de elevi prezenți la evenimente


| Activitati
    Primul pas a fost popularizarea șahului atât în mediul școlar cât și la instituțiile din cât mai multe localități.
Al doilea pas a fost introducerea a cât mai multe ore opționale în școli prin parteneriate cu ISJ-urile din țară.
Având experiența vastă a județului Iași (modelul Iași) am dorit implementarea acestui sistem în toate județele. Am creat o echipa de înaltă calitate morală și am susținut evenimente în cât mai multe localități - folosind puterea exemplului. Finalele de la Iași, Constanța și Ploiești au determinat și celelalte județe să organizeze astfel de acțiuni cu atragerea a cât mai multor scoli. Dacă în Iași în 2022 s-a organizat în aer liber Iași - 500, în 2023, pe 1 iunie va avea loc Iași - 1000
Printr-o promovare continuă, ore de șah în permanență și evenimente pe măsură s-a creat un val național care cuprinde din ce în ce mai multe orașe, mai multe județe. Un mare plus în promovarea proiectului a fost colaborarea cu Mall-urile din toată țara: proiectul a fost promovat, copiii au participat din ce în ce mai mulți și astfel, la cererea copiilor școlile au văzut o șansă în dezvoltarea comunității.


| Rezultatele proiectului
    38.500 de copii implicați
35.000 de manuale tipărite și distribuite gratuit
14.000 de copii implicați în evenimente
40.000 de ore de șah în școală atât în online cât și față în față
7.000 de seturi de șah distribuite
Cea mai mare surpriză a fost aceea că am fost contactați din foarte multe județe, localități pentru că vor și ei! Avem o susținere uriașă de la Primării, ISJ-uri etc și avem suport și de la firmele private. Parteneriatele cu Rompetrol și Aqua Carpatica au dat stabilitate și am putut face predicții, am anticipat anumite polul de dezvoltare
Sunt foarte multe exemple în care o școală care nu a avut ore de șah și nici profesor pregătit au acceptat proiectul, au perfecționat cadre didactice, au creat grupe de copii, au organizat concursuri, mai întâi interne și apoi cu invitați din alte localități, pentru ca după un an de zile să organizeze concursuri cu peste 120 de copii, iar cei mai buni dintre ei, susținuți de primării să participe la Campionatele Naționale de copii și juniori.
Un alt avantaj este că șahul aduce copilul la școală. Sunt proiecte care luptă împotriva abandonului școlar cu resurse mari cheltuite, iar noi reușim să aducem, cu plăcere, copiii la școală.
Șahul în școală reușește cu succes să reducă numărul de ore pe care copilul îl petrece cu gadget-urile. După un concurs de circa 3-4 ore acesta petrece un timp de calitate gratuit.


| Bugetul
    500000 LEI

| Parteneri
    Primăria Municipiului Constanța, Ploiești, Galați, Vaslui, Iași, Suceava, Roman, Drobeta Turnu Severin, Sibiu, Sf Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Rompetrol, Aqua Carpatica, Academia de Șah Cotnari, Basware, Shoreline, Adservio, MCL Induct, Inspectoratele Școlare Județene din toate județele mai sus amintite, Value Centre Dâmbovița, Arad, Zalău, Balotești, Prahova, București, Era Park Iași, Shopping City, Iulius Town

| Despre organizator
    CS Gambitul Damei Iași își propune promovarea șahului la orice nivel, atât în zona de performanță cât și în cea a sportului pentru toți
Chiar dacă are puțin timp de la înființare este una dintre cele mai puternice organizații la nivel de șah, printre cele mai importante evenimente organizate fiind:
Proiectul Național Șah în Școală
Campionatul European Feminin 2021, Iași
Festivalul Internațional Mihail Sadoveanu etc


| Website proiect
    sahinscoala.org



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->