Participanti & Proiecte
Copiii explică istoria II
|
Organizator: |
|
Categorie: Educație și Învățământ |
Proiectul a fost inițiat după ieșirea din perioada de criză generată de pandemia COVID, ce a trecut școala preponderent în mediul online și a revelat faptul că cea mai mare parte a cadrelor didactice din România se aflau și se află în continuare în dificultate în procesul de adaptare a metodelor de predare și adecvarea lor la mediului digital. Considerăm că rolul profesorilor este de a dezvolta competențe ce îi vor ajuta pe elevi în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, cel mai mare blocaj pe care îl au mare parte a profesorilor este auto-limitarea la stilul educațional bazat pe transferul de informații brute. În plus, considerăm că dezvoltarea competențelor mediatice este esențială pentru dezvoltarea elevilor. Resursele digitale create de noi vin în întâmpinarea acestor lipsuri și nevoi, atât ale profesorilor, cât mai ales, ale elevilor.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost crearea unor materiale educaționale alternative inovatoare care să constituie o modalitate incintată prin care elevii să poată învăța istoria cu pasiune și entuziasm. Un alt scop important a fost crearea unui cadru în care elevii să își poată construi stima de sine și încrederea că pot face orice, atunci când sunt îndrumați, susținuți și încurajați.
Obiectivul proiectului a fost crearea unui pachet alternativ de resurse educaționale digitale, disponibil la adresa www.copiiiexplicaistoria.ro, care să susțină programa de istorie pentru clasa V, semestrul II.
| Aria geografica
București / Sohatu (jud. Călărași)
| Rezumat
Proiectul Copiii explică istoria II și-a propus să continue prima ediție a proiectului, realizată în 2021, în cadrul căreia am creat un website cu resurse educaționale a cărui componentă principală sunt lecții video de istorie explicate de către copii pentru copii: www.copiiiexplicaistoria.ro. Dacă în cadrul primei ediții, am realizat 10 lecții video care însoțesc programa școlară pentru clasa a V-a, semestrul I, în cadrul ediției II am continuat producția cu 12 lecții video ce sunt menite să acompanieze programa școlară de istorie pentru clasa a V-a, semestrul II.
Particularitatea lecțiilor video realizate în cadrul proiectului nostru este că ele sunt explicate nu de profesori, ci chiar de către copii. O componentă esențială a proiectului este implicarea elevilor din zone defavorizate ale țării din punct de vedere social, economic și cultural, astfel că, la primele două ediții am lucrat cu elevii claselor V-VIII ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 din comuna Sohatu, județul Călărași. Astfel, încercăm să oferim o șansă acelor copii care nu au la dispoziție oportunități variate de a se dezvolta, dar care, suntem de părere, atunci când sunt implicați într-un proces creativ în care sunt încurajați, susținuți și chemați să participe în mod cât mai activ, își pot depăși limitările și își pot valorifica potențialul infinit.
Intenționăm să continuăm proiectul în anii următori, cu ediții noi pentru care am deschis deja colaborarea cu alte școli din alte zone defavorizate ale țării, încercând de asemenea să creăm punți de colaborare între cel puțin două școli în cadrul aceleiași ediții. Scopul final al proiectului este completarea întregii serii de lecții video pentru acoperirea integrală a programei școlare de istorie pentru gimnaziu - clasele V-VIII.
| Date beneficiari direcţi
Beneficiarii direcți ai proiectului (120 de persoane):
- 15 elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sohatu, jud. Călărași, implicați în activitatea de realizare a lecțiilor video educaționale
- 15 elevi voluntari din școala Sohatu, care s-au implicat în promovarea celor 3 evenimente culturale în comună
30 de profesori de istorie de gimnaziu din toată țara ce au participat la trainingul pentru cadre didactice, organizat la finalul proiectului
60 de membri ai comunității din Sohatu ce au participat la cele 3 evenimente de proiecție de film
| Activitati
Activitatea 1: Crearea pachetelor de resurse educaționale pentru elevi și profesori (redactarea lecțiilor și a materialelor auxiliare - planuri de lecții, quiz-uri, chestionare, activități ce însoțesc lecțiile video pe website; redactarea, cu colaborarea elevilor, a scenariilor pentru filmarea lecțiilor video): iulie - octombrie 2022
Activitatea 2: Filmarea celor 12 lecții video: septembrie - octombrie 2022
Activitatea 3: Editarea și post-procesarea (colorizare, editare sunet) celor 12 lecții video: septembrie - octombrie 2022
Activitatea 4: Actualizarea website-lui educațional realizat în editia I a proiectului cu resursele educaționale dezvoltate în ediția II: octombrie 2022
Activitatea 5: Organizarea a 3 evenimente de vizionare în comunitate pentru locuitorii comunei Sohatu, în cadrul cărora au fost proiectate lecțiile video produse cu copiii din sat, în perioada noiembrie 2022.
Activitatea 6: Organizarea unui training online pentru 30 de profesori de istorie din țară – octombrie 2022
Activitatea 7: Implementarea unui plan de diseminare prin intermediul caruia am promovat resursele dezvoltate în proiect către publicul țintă: perioada octombrie - noiembrie 2022.
Activitatea 8 : Management de proiect: iulie - noiembrie 2022
Activitatea 8: Monitorizare și evaluarea proiectului: iulie - noiembrie 2022
| Rezultatele proiectului
Rezultatele / produsele proiectului:
- Dezvoltarea unui pachet cu resurse educaționale pentru elevi și profesori de istorie ce susține și face mai atractivă programa de clasa a V-a, semestrul II (lecții video de istorie explicate de copii pentru copii și materiale educaționale auxiliare - planuri de lecții, chestionare, quizz-uri)
1 website updatat cu resurse educaționale: www.copiiiexplicaistoria.ro
3 evenimente culturale de vizionare organizate în comunitatea din Sohatu
1 training de utilizare a resurselor educaționale de pe website destinat profesorilor de istorie din toată țara
Impactul proiectului:
Resursele educaționale dezvoltate în proiect, prezentate într-o manieră originală, prin modalități inovatoare, sporesc interesul elevilor pentru a învăța istoria, pentru a o înțelege mai bine și a o studia cu plăcere. De asemenea, profesorii au acces gratuit la resurse de calitate, ce le vor simplifica predarea și le-o vor face mai interesantă pentru elevi.
De asemenea, credem că experiența pe care au avut-o cei 12 elevi din comuna Sohatu care au participat la filmări a avut un impact real asupra stimei, încrederii lor de sine și a dezvoltării lor personale. Suntem de părere că și experiența de voluntariat a celor 15 elevi care s-au implicat în promovarea evenimentelor culturale în comună a avut un impact constructiv asupra dezvoltării acestora. Nu în ultimul rând, credem că proiectul a avut un impact pozitiv și asupra comunității din Sohatu, care s-a reunit pentru evenimentele de lansare, aceștia putând vedea rezultatul implicării unor tineri din comunitate.
| Bugetul
95200 LEI
| Parteneri
Organizator: ELIZA ZDRU FILMS SRL / Partener: Școala Gimnazială Nr. 1 Sohatu, jud. Călărași / Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
| Despre organizator
ELIZA ZDRU FILMS SRL este o societate înființată în 2021 ce are ca scop realizarea unor producții video care să deservească proiecte culturale: filme documentare, materiale video promoționale pentru școli și instituții culturale, proiecte educaționale pentru tineri sau adulți, spectacole de teatru, campanii informative coordonate de ONG-uri sau asociații, materiale educaționale destinate educației continue în mediul online, campanii pentru susținerea drepturilor copiilor sau ale femeilor.
| Website proiect
www.copiiiexplicaistoria.ro