Participanti & Proiecte
Coalitia 52 a amendat Legea 52/2003
|
Organizator: Asociatia Academia de Advocacy |
|
Categorie: Impact |
Deficientele in aplicarea Legii 52/2003 si impactul aproape inexistent al implementarii acesteia au fost evidentiate consecvent si sistematic de catre AA printr-o serie de anchete, studii si rapoarte de monitorizare, realizate in perioada 2004 – 2012, dintre care mentionam:
2012: Analiza privind deficientele de transparenta intalnite pe site-urile autoritatilor publice; Analiza privind aplicarea Legii 52/2003; Ancheta privind respectarea prevederilor de informare in baza Legii 52/2003;
2009: Studiul privind existenta sau nu a unor proceduri minimale de consultare publica si Ghidul Implicarea societatii civile in procesul de elaborare a politicilor publice;
2004: De la opacitate la transparenta. Legea Transparentei la un an de implementare.
Detalii si rapoartele integrale la www.coalitia52.ro si la http://advocacy.ro.
| Scopul proiectului
Coalitia 52 a aparut ca o nevoie urgenta de incurajare a dialogului intre societatea civila si autoritatile publice si de imbunatatire a cadrului legal existent, fiind formata din cetateni si asociatii legal constituite, care cunosc si au exersat aplicarea Legii 52 privind transparenta decizionala in administratia publica din Romania.
Misiunea Coalitiei 52 este de a apara, promova si stimula dialogul civic prin utilizarea intensiva, corecta, onesta si aplicata a L 52/2003.
Primul obiectiv strategic al Coalitiei 52 a fost amendarea L 52/2003, obiectiv atins prin adoptarea L 281/2013.
| Aria geografica
-
| Rezumat
Studiile AA, privind aplicarea Legii 52/2003, au relevat faptul ca: dialogul cu institutiile publice este unul greoi, nu sunt respectate termenele prevazute de lege, iar responsabilitatea este transferata in mod deliberat catre angajatul nominalizat sa raspunda cererilor in baza Legii 52/2003, protejandu-se astfel, adevaratul decident. De asemenea, a fost confirmata lipsa unei proceduri minimale de organizare a dezbaterilor, fapt ce duce la mimarea procesului de consultare publica a societatii civile.
Pe acest fond si in contextul protestelor de strada din ianuarie 2012, care reclamau o nemultumire generala profunda privind transparenta decizionala, s-a nascut coalitia nationala ,,Coalitia 52”, care a inregistrat peste 400 de membri, cetateni si reprezentanti de organizatii (www.coalitia52.ro/cine-suntem).
Demersul Coalitiei 52 a urmarit imbunatatirea transparentei si a dialogului cu decidentii, prin introducerea in Legea 52/2003: i) a sanctiunilor directe si imediate aplicabile conducatorilor autoritatilor publice pentru nerespectarea Legii 52/2003, ii) a termenelor rezonabile de dialog si iii) a unor reguli minimale unitare de dialog.
Actiunile cheie ale campaniei de advocacy au fost: 20 de conferinte de presa simultane in diverse orase ale tarii, 20 de mese rotunde cu decidenti locali, judeteni si nationali si intalniri cu toate grupurile parlamentare din Senat si CDEP si cu reprezentanti ai Guvernului
Rezultatele inregistrate progresiv, ale acestui amplu demers au fost: sustinerea solicitarilor de catre 70 de parlamentari din legislatura 2008 – 2012; asumarea Propunerii Legislative de amendare a Legii 52/2003 de 17 deputati si senatori din toate partidele politice parlamentare; adoptarea Legii 281/2013 pentru modificarea si completarea Legii 52/2003, in 31 oct 2013
| Date beneficiari
Beneficiarii directi sunt membrii si sustinatorii Coalitiei 52, in numar de peste 400 de cetateni si reprezentanti de organizatii.
Beneficiari indirecti, prin natura neimplicarii directe in sustinerea si/sau actiunile campaniei, dar cat se poate de directi, prin prisma efectului general al adoptarii Legii 281/2013 de amendare a Legii 52/2003, sunt toti cetatenii Romaniei, atat in calitatea lor de simpli cetateni, cat mai ales a acelora care au si calitatea de membri si/sau reprezentanti ai diverselor structuri de dialog civic si social din Romania.
Au fost direct implicati, in mod absolut voluntar, la nivel national, cca. 100 lideri si membri activi ai Coalitiei 52. Contributia lor a constat in organizarea de conferinte de presa si mese rotunde cu decidentii si mass media din comunitatea proprie si in intalniri de lobby cu decidenti cheie
| Rezultatele proiectului
Rezultatele imediate ale campaniei de advocacy initiate au fost:
- sustinerea campaniei de catre 70 de parlamentari din legislatura 2008 – 2012;
- asumarea Propunerii Legislative de catre 17 deputati si senatori din toate partidele: Itu Cornel; Uioreanu Horea; Arion Viorel, Calian Petru, Ciobanu Gheorghe, Dugulescu Marius Cristinel, Gurzau Adrian, Movila Petru, Prigoana Silviu, Tabara Valeriu; Buciuta Stefan, Ignat Miron; Giurgiu Mircia; Cordos Alexandru; Nicoara Marius, Radulescu Serban; Hardau Mihail.
Au urmat activitati de lobby ale Coalitiei 52 atat in Parlamentul Romaniei, pe perioada legislaturii 2008 – 2012, dar mai ales a legislaturii actuale, cat si in Guvern.
Rezultatele imediate ale actiunilor de lobby au fost:
- aviz favorabil din partea Guvernului (Ponta 2), in 11 aprilie 2013;
- vot de adoptare in Camera Deputatilor, camera decizionala, in 8 octombrie 2013;
- promulgarea de catre presedinte, in 30 octombrie 2013;
- trimiterea spre publicare in M.O. a Legii 281/2013 pentru modificarea si completarea Legii 52/2003, in 31 octombrie 2013.
Legea transparentei decizionale este mult mai clara si mai apropiata de spiritul transparentei, fata de forma adoptata initial. Modificarile aduse modernizeaza accesul cetatenilor la deciziile publice, mai ales ca s-a introdus ca, pornind de la nivel local si judetean, studiile de impact si/sau fezabilitate sa devina obligatorii ca documente publice, anexe ale proiectului de act normativ propus. Decidentii nu vor mai putea, deci, actiona discretionar.
| Argument
Coalitia 52 a imbunatatit L52/2003 in urmatoarele puncte:
1. extinderea perioadei de consultare publica la 30 de zile lucratoare (nu calendaristice);
2. derularea procesului de consultare publica pana la inceperea dezbaterilor in cadrul autoritatilor publice (nu pana la finalizarea lor);
3. publicarea modalitatii de colectare a recomandarilor;
4. publicarea modalitatii de desfasurare a dezbaterii publice;
5. asigurarea accesului public la istoricul procesului de luare a deciziei, inclusiv prin publicarea versiunilor imbunatatite ale proiectului;
6. introducerea unui registru al opiniilor si propunerilor colectate;
7. specificarea concreta, de catre cei interesati, a articolelor la care fac referire spre amendare;
8. introducerea, inclusiv la nivel local si judetean, a studiilor de impact si/sau fezabilitate ca documente publice anexe la proiect propus;
9. diferentierea sedintei publice a consilierilor de dezbaterea publica cu cetatenii;
10. obligativitatea participarii la dezbaterile publice a initiatorilor, expertilor si/sau specialistilor implicati, din partea autoritatii publice.
Obiectivele au fost atinse prin planificarea strategica si implementarea campaniei de advocacy, dedicate, cu fundamentarea si argumentarea pertinenta a amendamentelor, initierea si coordonarea unei coalitii nationale informale, derularea unui plan de comunicare in interiorul coalitiei si cu mediul extern si actiuni de lobby, toate intr-o continua si dinamica adaptare la contextul politic instabil.
| Bugetul proiectului (in RON)
9500
| Parteneri
Nu este cazul
| Website-ul proiectului
www.coalitia52.ro