Participanti & Proiecte
Bursele stART
|
Organizator: Scoala de Valori |
|
Categorie: Programe |
Arta este perceputa ca o meserie lipsita de viitor in Romania. Doar 6,4% dintre elevii de liceu din Romania, din aproximativ 800.000 in anul scolar 2013-2014, au ales o institutie de invatamant artistic. Astfel, 50.000 de tineri se inscriu in fiecare an la un liceu care ii pregateste pentru o cariera vocationala, dintre care 15.000 de elevi la un liceu de arte, reprezentand putin peste 2% din numarul total de elevi la nivel national. Printre motive se numara lipsa de sprijin in dezvoltarea unei cariere artistice, absenta unei infrastructuri de invatamant potrivite pentru acest domeniu si, cel mai important, o aparenta lipsa de perspective si oportunitati de a deveni un artist de succes. Astfel, arta este perceputa strict ca o pasiune, nu ca o cariera care poate asigura un nivel de trai decent in Romania.
| Scopul programului
Programul anual Bursele stART sustine tinerii talentati la muzica, pictura si desen sa-si dezvolte pasiunea si sa o transforme intr-o cariera de succes. Bursele, in valoare totala de 35.000 de euro, pot fi folosite de catre adolescenti pentru achizitionarea de materiale necesare exersarii abilitatilor artistice, aprofundarea studiilor sau participarea la concursuri nationale, organizarea de expozitii, vernisaje sau concerte personale. Toate aceste oportunitati contribuie la cresterea increderii in perspectivele de viitor oferite de talentul lor si in potentialul meseriei de artist.
| Aria geografica
Programul Bursele stART se desfasoara la nivel national
| Rezumat
Programul Bursele stART sustine tinerii talentati la muzica, pictura sau desen sa isi dezvolte pasiunea si sa o transforme intr-o cariera de succes. Scoala de Valori a lansat prima editie a programului anual Bursele stART in septembrie 2014, printr-o ampla campanie de comunicare desfasurata la nivel national, si a oferit burse in valoare de 35.000 de euro unui numar de 50 de tineri incepand din noiembrie 2014. Acestia studiaza in liceele si colegiile de arta sau palatele si cluburile copiilor din Romania si au obtinut multiple premii la concursuri nationale sau internationale de arte.
Pentru ca arta este perceputa ca o meserie lipsita de viitor in Romania, Scoala de Valori si-a propus sa sprijine tinerii care isi doresc o cariera vocationala, sa fie cu un pas mai aproape de visul lor. Sustinerea copiilor si a tinerilor este o prioritate pentru 49% dintre romani, inclusiv prin burse de studiu sau programe de dezvoltare, potrivit unui sondaj realizat in 2013 de Ipsos Research, in cinci tari europene, la initiativa International Personal Finance, grupul britanic din care face parte compania partenera Provident. Cei 50 de tineri bursieri ai editiei Bursele stART 2014 continua sa investeasca in talentul lor cu ajutorul burselor primite si beneficiaza suplimentar de sesiuni dedicate de dezvoltare cu specialisti din cadrul Scoala de Valori.
Prin programul Bursele stART, Scoala de Valori si-a propus sa ofere anual, cu sustinerea Provident Financial Romania, burse tinerilor talentati, dandu-le astfel oportunitatea de a-si transforma talentul in cariera.
| Date beneficiari
Programul multianual Bursele stART ofera burse celor 50 de tineri talentati selectati in prima editie ca fiind beneficiarii unei finantari anuale pentru sustinerea talentului la pictura, desen sau muzica. Beneficiarii sunt tineri cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, care studiaza intr-o institutie de invatamant cu profil artistic si care au participat la concursuri sau competitii nationale sau internationale de arte. Ei provin in cea mai mare parte din judetele Neamt, Valcea, Cluj, Olt, Suceava, Iasi si Bucuresti, in total fiind reprezentate 26 de judete. Majoritatea bursierilor (85%) sunt de sex feminin, iar cei mai multi (35%) sunt elevi in ultimul an de liceu, peste 73% urmand un liceu vocational, in timp ce restul de aproape 27% studiaza intr-un liceu teoretic.
| Rezultatele programului
Cei 50 de tineri selectati in programul Bursele stART beneficiaza lunar de bursele obtinute. Din noiembrie pana in prezent au fost acordate burse in valoare de 15.000 de euro, iar pana la finalul anului tinerii talentati – 15 la pictura, 15 la desen si 20 la muzica, vor primi in total burse in valoare de 35.000 de euro. Astfel, ei investesc mai departe in dezvoltarea talentului lor prin achizitionarea de materiale necesare, aprofundarea studiilor prin cursuri de specialitate, participarea la concursuri nationale, sau realizarea de expozitii de pictura ori desen, respectiv de piese si compozitii care sa valorifice talentul muzical.
Tinerii au beneficiat imediat de bursele stART pentru achizitionarea de materiale si instrumente necesare dezvoltarii talentului lor sau participarii la concursuri. De exemplu, unul dintre bursieri a folosit bursa pentru a participa, in luna decembrie 2014, la Festivalul Eduard Pamfil din Bucuresti, altul a directionat bursa catre cursuri de specialitate pentru vioara si pian, o eleva a investit cea mai mare parte a bursei in vopsea si acuarele speciale pentru pictat haine, iar o alta eleva si-a achizitionat o tableta grafica. Dezvoltarea talentului lor prin aceste investitii le-a crescut gradul de incredere in ei insisi, precum si in potentialul vocational al pasiunii lor, bursierii declarandu-se mai increzatori in perspectivele lor de viitor si in meseria de artist. La editia din 2015 a programului, 15.000 de tineri se vor putea inscrie pentru a putea beneficia de una dintre cele 50 de burse oferite de Provident prin Bursele stART.
| Bugetul programului (in RON)
216,000
| Parteneri
Programul Bursele stART este desfasurat de Asociatia Scoala de Valori, organizatie non-guvernamentala ce are ca viziune dezvoltarea unei societati bazate pe valori prin educatie inovativa, in parteneriat cu compania de credite de consum Provident Financial Romania IFN SA, cu sprijinul Ministerului Educatiei Nationale.
| Website-ul programului
http://scoaladevalori.ro/proiecte/burselestart/ si https://www.provident.ro/burselestart/