Participanti & Proiecte
Pasaportul Verde
|
Organizator: Asociatia TASULEASA SOCIAL |
|
Categorie: Protectia mediului |
Proiectul „Pasaportul Verde” raspunde unei probleme reale ce afecteaza starea apelor in mediul rural: in lipsa unui sistem centralizat de colectare a deseurilor, majoritatea raurilor sunt folosite ca sisteme de salubrizare de catre populatie. In acest context, eforturile de ecologizare ale voluntarilor devin insuficiente in raport cu amploarea fenomenului, iar educarea populatiei reprezinta unica solutie pentru protejarea apelor din zonele respective.
Proiectul vine in continuarea eforturilor din ultimii trei ani de solutionare a unor probleme locale de mediu, cand s-au realizat training-uri destinate tinerilor si exercitii practice precum plantarea a 45.000 de puieti si curatarea albiilor de rau de la Vatra Dornei la Galati.
| Scopul proiectului
Proiectul educativ „Pasaportul Verde” are ca scop schimbarea comportamentului locuitorilor din Poiana Negri, judetul Suceava, in sensul colectarii selective a gunoiului. Proiectul si-a propus identificarea unei solutii viabile de colectare, a carui model sa poata fi replicat in mod independent si de alte comunitati.
Obiective:
• Educarea populatiei din comunitatea locala cu privire la colectarea selectiva.
• Contribuirea la introducerea unui sistem de colectare selectiva.
• Motivarea populatiei din zona pentru a proteja apele.
| Aria geografica
Poiana Negri, judetul Suceava
| Rezumat
„Pasaportul Verde” este un proiect de educatie ecologica si totodata primul proiect de colectare selectiva cu saci in zona rurala, cu o participare a populatiei de peste 90%.
Ideea proiectului vine in intampinarea unei probleme de mediu stringente: poluarea excesiva a apelor in mediul rural, in lipsa unui sistem de colectare a deseurilor. Conform studiului realizat in zona Negrisoara de specialistii de la Centrul de Excelenta pentru Dezvoltare Durabila, majoritatea deseurilor provin din gospodariile rurale, si nu ca urmare a activitatilor de tip picnic, iar peste 80% dintre acestea sunt materiale din plastic.
In cadrul proiectului „Pasaportul Verde”, asociatia Tasuleasa Social a derulat o campanie de informare locala cu privire la consecintele depozitarii deseurilor in apa si despre avantajele reciclarii. Totodata, a fost implementat in Poiana Negri un mecanism original prin care localnicii sunt incurajati sa colecteze selectiv deseurile. In zona a fost deschis un Centru de educatie pentru voluntari si a fost amenajat traseul turistic de acces in Rezervatia 12 Apostoli. Proiectul a acoperit de la cele mai elementare notiuni de ecologie pana la realizarea in relief a unei machete a Parcului National Calimani. Localnicii au fost astfel incurajati sa se simta mandri de zona in care locuiesc si motivati sa o mentina curata.
Proiectul pilot a fost un exercitiu de colaborare mediu de afaceri - societatea civila, un experiment pentru implementarea cu succes a unui sistem de colectare selectiva in mediul rural, care este acum confirmat de implementarea masterplanurilor de mediu.
| Date beneficiari
Intr-o prima etapa a proiectului, beneficiari directi au fost tinerii din Dorna Candrenilor, care au participat la sesiunile de educatie ecologica si la exercitiile practice. Ulterior, grupul de beneficiari directi s-a extins la nivelul tuturor locuitorilor Poiana Negri, care au fost informati cu privire la importanta depozitarii corecte a gunoiului si au beneficiat de programul pilot de colectare selectiva. Prin deschiderea Centrului de voluntariat, intreaga comunitate din zona Dorna Candrenilor a devenit un beneficiar indirect, localnicilor oferindu-li-se posibilitatea de a cunoaste mai bine aria in care locuiesc si astfel sa se simta mandri de ea.
| Rezultatele proiectului
Proiectul educativ a adus in primul rand o schimbare a comportamentului localnicilor din Poiana Negri privind colectarea deseurilor. La o luna dupa informare si impartirea sacilor si a tichetelor, 75% dintre localnici (150 de familii din 200) au strans PET-urile in sacii de colectare selectiva. Pana la sfarsitul anului, proportia acestora s-a ridicat la peste 90%. Actiunea de colectare separata cu saci a continuat lunar pana la finalul anului 2010 fiind colectati 300 metri cubi de plastic.
Modelul propus de Tasuleasa Social a fost preluat si de autoritatile din Lunca Ilvei, judetul Bistrita-Nasaud. Asociatia a sprijinit autoritatile in aplicarea modelului, proband astfel daca printr-o buna informare si fara un sistem de motivare, dar totusi cu un model organizatoric clar (saci si calendar), sistemul ar putea functiona. Preluand modelul din Poiana Negri, 250 de copii au facut informare si au impartit saci si calendare. Rezultatele obtinute au fost similare celor din localitatea suceveana, majoritatea locuitorilor predand plasticul in zilele prestabilite.
Centrul de educatie pentru voluntari a fost vizitat de la deschiderea in luna iunie de peste 800 de copii din Romania, Republica Moldova, Franta, Germania, Italia. Voluntarii Tasuleasa Social au continuat sa poarte mesajul proiectului: in luna noiembrie a fost organizat la Muzeul Taranului din Bucuresti expozitia de fotografie „Tara Tasuleasa” a lui Cosmin Bumbut, urmata de vizionarea filmului „Pasaportul Verde” realizat de Catalin Stefanescu si un concert Ada Milea.
| Bugetul proiectului (in RON)
530000
| Parteneri
Coca-Cola HBC Romania (sponsor si partener), Ministerul Mediului si Padurilor si Parcul National Calimani.
| Website-ul proiectului
www.tasuleasasocial.ro