close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



„Dincolo de cuvinte” - teatru și incluziune pentru copii surzi



| Organizator:
    SOLIDART
| Categorie:
    Incluziune socială
| Problema de fond
    Potrivit Legii nr. 27/2020 privind limbajul semnelor și drepturile persoanele surde, accesul la viața socială, culturală, economică și politică trebuie să fie în mod egal, fiind asigurate condițiile ca persoanele surde să poată participa la toate procesele de luare a deciziilor cu privire la viața lor.În anul 2021 am accesibilizat spectacolul „Fluturii sunt liberi” pentru persoane cu dizabilități ocazie cu care am identificat nevoia și oportunitatea persoanelor cu deficiențe de auz, în special a copiilor, de a participa la procesul creativ teatral ca formă de exprimare a propriilor povești, precum și oportunitatea de a crește încrederea de sine și capacitatea de colaborare în echipă punându-și în valoare abilitățile.Astfel, ne-am propus să implementăm acest proiect prin care un grup de copii surzi să dezvolte abilități specifice actoriei.

| Scopul proiectului
    Scopul spectacolului „Puf Buf” a fost de a ajuta la creșterea încrederii de sine a copiilor cu deficiențe de auz, creșterea gradului de conștientizare la nivelul comunității asupra nevoilor lor contribuind astfel pe termen lung, la o mai bună incluziune socială a acestora reușind ca din scopul propus să ne atinge și obiectivele. Mai mult, luând în considerare obiectivele am creat o serie de obiective specifice care să îmbunătățească planificarea proiectului. Am organizat ateliere de actorie pentru copii cu deficiențe de auz iar în urma acestor ateliere am selecționat 12 copii viitori actori.


„Dincolo de cuvinte” - teatru și incluziune pentru copii surzi „Dincolo de cuvinte” - teatru și incluziune pentru copii surzi „Dincolo de cuvinte” - teatru și incluziune pentru copii surzi

| Aria geografica
    Timișoara, Arad, Cluj Napoca, Oradea

| Rezumat
    În România, accesul la cultură al persoanelor cu dizabilități este extrem de limitat deoarece nu există evenimente culturale accesibilizate, drept urmare participarea sau implicarea persoanelor cu dizabilități în actul cultural este redusă, dar noi am devenit una dintre puținele asociații responsabile de a oferi acest acces la cultură și minorităților, persoanelor cu un statut social defavorabil, refugiaților și mai ales poveștilor care să spună realitatea unor oameni uitați. Astfel, în urma proiectelor anterioare ale Asociației Solidart – Teatrul Basca a fost identificată nevoia copiilor surzi de a se apropia de teatru și actorie, activități ce pot crește încrederea de sine și gradul de incluziune, efecte urmărite prin acest proiect. Obiectivele proiectului s-au construit întocmai pe nevoile identificate și astfel am optat pentru a ajuta la creșterea încrederii în sine a copiilor surzi și creșterea gradului de incluziune a copiilor surzi, dar și a conștientizării nevoilor lor la nivelul societății. Aceste obiective au fost atinse prin participarea copiilor surzi de la Centrul Școlar de educație incluzivă „Constantin Pufan” la atelierele de pantomimă și actorie (storytelling și prezență scenică). În urma acestor ateliere au fost selectați 12 copii surzi care au fost implicați direct în producția spectacolului de teatru drept actori și au dezvoltat spectacolul de teatru „Puf Buf”. Schimbarea majoră pe care a adus-o proiectul a fost în primul rând pentru acești copii care s-au familiarizat cu un domeniu complet nou pentru ei, teatrul. Atelierele și repetițiile i-au ajutat să înțeleagă implicarea într-un proces creativ și cum să lucrezi în echipă. Nu în ultimul rând, copii au reușit să-și spună povestea și să transmită mesajul lor publicului.


| Date beneficiari direcţi
    - 12 copii surzi și un actor profesionist parte din distribuția spectacolului
- echipa artistică și echipa de implementare a proiectului


| Activitati
    Toate activitățile proiectului au ajutat la creșterea conștientizării comunității vizavi de nevoile, dar și abilitățile copiilor cu deficiențe de auz contribuind pe termen lung la o mai bună incluziune a acestora în societate. Desfășurarea proiectului a fost organizată și distribuită pe mai multe activității. Pentru că vorbim despre un spectacol a trebuit să luăm în considerarea mai mulți pași și astfel am planificat un calendar al activităților după cum urmează.

Pregătirea și livrarea atelierelor pentru introducere în actorie.
Elaborarea și implementarea planului de comunicare și promovare.
Scriere piesei de teatru și regia. Piesa de teatru a fost „scrisă” de către copii. În urma unor jocuri de actorie și mișcare, regizorul și coregraful au dezvoltat câteva scene împreună cu copii iar dramaturgul a creat apoi o structură dramatică pornind de la acele scene.
Repetiții.
Realizare scenografie și achiziție decoruri și costume.
Susținerea reprezentațiilor.
Susținerea turneului. Arad, Oradea și Cluj Napoca. La toate reprezentațiile au fost prezente persoane cu dizabilități de auz alături de publicul auzitor iar la final copiii din public au urcat pe scenă alături de copii- actori unde au făcut poze și s-au jucat.
Organizarea și susținerea cursului pentru învățarea limbajului mimico-gestual. În luna aprilie 2022 am organizat un curs dedicat profesorilor din Timișoara pentru învățarea limbajului mimico-gestual.


| Rezultatele proiectului
    Schimbarea majoră pe care a adus-o proiectul și beneficiul aduse grupului țintă a fost că a crescut încrederea de sine a copiilor cu deficiențe de auz prin familiarizarea acestora cu un domeniu nou, teatrul, prin implicarea lor directă în crearea unui spectacol. Totodată a crescut și gradul de incluziune a copiilor surzi. De asemenea, acest efect este generat și prin instruirea profesorilor în limbajul mimico-gestual care a avut două direcții de impact precum creșterea accesului la educație adaptată nevoilor lor crescând astfel și șansele la o viață profesională mai bună, dar și creșterea nivelului de acceptare și incluziune în școală în general. În urma acestui curs de învățare a limbajului mimico-gestual, participanții pot duce mai departe cele învățate în comunitatea lor iar copiii surzi care pot lua în considerare explorarea actoriei drept o pasiune în viitor. Un profesor poate influența atitudinea clasei față de colegul surd și nivelul de incluziune al acestuia în comunitate. Dacă un profesor face efortul de a învăța limbajul mimico-gestual acesta dă un semnal foarte puternic și elevilor în direcția incluziunii. Efectul generat de acest spectacol, credem noi, este unul deschis către cultură. O parte dintre ei au mai fost implicați în viața culturală a orașului, prin participarea activă la alte evenimente culturale.

| Bugetul
    111,045,00 LEI

| Parteneri
    Parteneri principali Asociația CONEXIUNI Instituție parteneră Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă „Constantin Pufan” Teatrul de Marionete- Arad, Era Shopping Park - Oradea, Ziz – Art and Social Area - Cluj Napoca. Liceul Iris, Liceul Atanasiu, CJRAE, Liceul Loga Firma Tufaris

| Despre organizator
    Scopul Asociației Solidart este crearea cadrului pentru un dialog constructiv între oameni, participarea la formarea de comunități solidare, încurajarea implicării active a oamenilor în viața comunității,prin organizarea de proiecte artistice,culturale,sociale și educaționale. Accesul la cultură al persoanelor cu dizabilități este limitat dar noi am devenit responsabili de a oferi acces la cultură persoanelor cu un statut social defavorabil,să transpunem prin artă realitatea unor oameni uitați.

| Website proiect
    https://basca.tm.ro/jurnal/puf-buf-spectacol-de-teatru-incluziv/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->