Participanti & Proiecte
Seek Your Career
|
Organizator: Asociatia Young Initiative |
|
Categorie: Dezvoltare economica si sociala |
Proiectul a avut ca punct de plecare dorinta elevilor de a cunoaste mai bine alternativele si optiunile pe care le au la dispozitie dupa incheierea liceului, pentru a putea face alegeri informate si corelate cu adevaratele lor pasiuni si competente. Am avut o serie de discutii cu o serie de elevi, am colectat feedback si prin intermediul retelei Facebook, si am vazut un entuziasm putem spune chiar enorm pentru acest proiect. Elevii vroiau sa li se ofere aceasta sansa. A fost una din rarele situatii cand ne-am "lovit" de un asemenea entuziasm general. Majoritatea elevilor aveau foarte multe incertitudini cu privire la ce inseamna anumite domenii si concepte dincolo de nume. Astfel, decizia legata de facultate si cariera era luata dupa spusele parintilor, colegilor, din auzite etc. Sau cea legata de cariera chiar dupa absolvirea facultatii.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost diminuarea gradului de incertitudine cu privire la perspectivele de cariera a unui grup de elevi, prin indrumarea acestora spre identificarea unor obiective concrete de cariera.
Obiectivele proiectului: Evidentierea perspectivelor de cariera spre care se pot indrepta dupa terminarea liceului elevi de la diferite licee din Bucuresti;Identificarea variantei optime pentru domeniul de studiu in cadrul cursurilor universitare de licenta pentru beneficiarii proiectului, cu ajutorul workshop-urilor organizate;
| Aria geografica
Bucuresti
| Rezumat
Ideea proiectului Seek Your Career a pornit de la faptul ca o majoritate covarsitoare a elevilor nu stiu catre ce cariera si facultate sa se indrepte dupa absolvire. Deseori aceasta decizie este luata pe baza unor informatii precare sau dupa vointa parintilor ori parerile colegilor. Discutand cu o serie de elevi bucuresteni, am constientizat nevoia unei mai bune informari cu privire la perspectivele de cariera existente dupa absolvire. Astfel, ne-am propus sa oferim elevilor aceasta informare si sa ii ajutam sa se orienteze mai eficient in cariera si sa isi stabileasca obiective realiste care sa corespunda cu pasiunile si abilitatile lor.
Pentru a realiza acest lucru am gandit o metoda specifica ca instrument de lucru. Astfel, am selectat o serie de domenii de activitate care am considerat ca ar avea cea mai mare nevoie de clarificare pentru elevi (Marketing, Relatii Publice, Publicitate, Resurse Umane, Juridic, Jurnalism + Inginerie si infrastructura rutiera) si am organizat pentru fiecare dintre acestea cate un workshop, respectiv un seminar pentru ultimul domeniu.
Acestea au avut insa un caracter specific, adaptat la nevoile elevilor, bazate pe metoda amintita mai sus. Astfel, elevii au beneficiat de o prezentare a perspectivelor de cariera din acel domeniu si conceptele teoretice ale zonei respective (pentru a le oferi si elemente de cultura generala), iar apoi au simulat practic diverse activitati relevante desfasurate in mod curent in acel domeniu.
De proiect au beneficiat 75 elevi, care in proportie de 95% au considerat workshop-urile ca fiind foarte utile.
| Date beneficiari
Grupul-tinta al proiectului a fost reprezentat de elevii de liceu din clasele a XI-a si a XII-a (cu precadere, dar fara a-i exclude pe ceilalti) din Municipiul Bucuresti. Am dorit sa mentinem calitatea pe primul loc, in detrimentul cantitatii, astfel ca am incurajat elevii sa participe la mai multe workshop-uri pentru a vedea comparativ ce domeniu li se pare mai relevant pentru ei.
| Rezultatele proiectului
De workshop-urile din cadrul proiectului au beneficiat un numar de 75 de elevi bucuresteni, majoritatea din clasele a XI-a si a XII-a (~90%). La fiecare workshop au luat parte intre 15 si 20 de elevi, unii dintre acestia mergand la 2-3, chiar 4 ateliere (majoritatea la 2), in functie de cum au fost selectati. Participantii au putut vedea ce inseamna sa lucrezi in domeniul abordat de workshop, ce ar presupune o cariera acolo (atat in teorie, cat si in practica, 60% din workshop fiind reprezentat de simularile practice). Totusi, chiar daca in final nu vor decide sa mearga pe acest drum, metoda folosita in cadrul workshop-ului i-a ajutat sa acumuleze cunostinte de cultura generala despre domeniul respectiv, care le vor fi utile oriunde si oricand (ex: la workshop-ul Juridic au invatat despre ce face un judecator, procuror, avocat, grefier, care sunt instantele romanesti de judecata si ce rol au etc.). Mai mult, 4 workshop-uri au beneficiat si de prezenta unor speakeri specialisti in domeniul abordat: Adelin Petrisor jurnalism, Maria Dinu (HR Business Partner Supply Chain la Coca-Cola HBC RO) la HR, reprezentanti companii si ONG-uri la relatii publice si marketing. Efectul final, cumulat si vizibil pe termen scurt, este o decizie mult mai informata cu privire la facultatea pe care doresc sa o urmeze, si perspective mult mai clare privind viitoarea cariera. Luand in considerare feedback-ul masiv pozitiv, concretizat inclusiv in email-uri de multumire trimise ulterior, si mesaje pe pagina de Facebook, consideram ca obiectivele proiectului au fost cu adevarat indeplinite.
| Bugetul proiectului (in RON)
2000
| Parteneri
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Biblioteca Metropolitana Bucuresti, Colegiul National
| Website-ul proiectului
www.seekyourcareer.ro