Participanti & Proiecte
Poiana lui Iocan up to date.
|
Organizator: Fundatia Corona |
|
Categorie: Originalitate |
Exista o legatura intre cvasi-absenta organismelor societatii civile din mediul rural, caracterul de monopol organizational pe care administratia publica locala il are in mediul rural si lipsa de informare a cetatenilor si dificultatea implementarii legilor transprentei in localitatile mici.
Pe baza studiilor de specialitate s-a observat faptul ca in mediul rural, administratia publica detine cvasi-monopolul organizational si institutional local din cauza absentei organizatiilor intermediare intre guvernanti si cetateni. Absenta acestora este accentuata de lipsa internetului si a mass media locala. Astfel apar lipsa de informare si dezinteresul cu privire la legile transparentei si defciente in implementarea acestora, lipsa acuta a unui sentiment de eficacitate politica iar potentialul de implicare al populatiei nu este fructificat.
| Scopul proiectului
Obiectiv: Reactivarea structurilor traditionale de sociabilitate civica nonformala din mediul rural in medierea raportului dintre cetateni si APL.
1. Activarea resurselor de leadership civic locale in crearea de structuri civice nonformale pentru deschiderea de canale de comunicare intre cetateni si APL.
2. Implicarea ONG-urilor in supervizarea, sprijinirea si coordonarea acestor structuri.
3. Mobilizarea acestor structuri in facilitarea comunicarii intre cetateni si APL prin monitorizarea activitatii APL, informarea, consultarea si implicarea activa a cetatenilor in luarea deciziei.
| Aria geografica
jud. Iasi, 10 localitati din mediul rural: Belcesti, Butea, Harlau, Holboca, Podu-Iloaiei, Prisacani, Sinesti, Tibana, Tibanesti, Vladeni.
| Rezumat
In mediul rural romanesc exista un deficit de reprezentare politica si civica a cetatenilor la nivelul administratiei publice locale (APL). Daca in mediul urban vehiculele comunicarii cu autoritatile sunt reprezentate de mass-media, sindicate, asociatii, ONG-uri, in mediul rural acestea sunt cvasi-inexistente. Prin compensare, mediul rural dispune de o serie de structuri de sociabilitate nonformala capabile sa canalizeze comunicarea intre cetatenii izolati si autoritati.
Proiectul si-a propus reactivarea acestor structurilor traditionale de sociabilitate civica nonformala din mediul rural in medierea raportului dintre cetateni si APL.
In acest sens, proiectul si-a propus selectarea a 30 de lideri civici nonformali (profesori, medici, preoti), instruirea acestora cu privire la metodele si tehnicile de informare si de participare la luarea deciziei la nivel de administratie publica locala (APL) (legea 544/2001 si 52/2003), crearea cadrului punerii lor in practica si antrenarea cetatenilor in dialogul cu autoritatile.
Prin coordonarea liderilor de catre 5 reprezentanti ONG s-au derulat activitati de informare a 9000 de cetateni cu privire la legile transparentei, monitorizare a activitatii APL, consultare a 2700 de cetateni prin chestionare cu privire la nemultumiri, asteptari si propuneri, elaborarea unor proiecte de initiativa civica pornind de la rezultatele chestionarelor, comunicarea rezultatelor monitorizarii, consultarii si a proiectelor catre APL in cadrul a 30 de sedinte de consiliu local si asigurarea participarii a 112 cetateni la acestea.
| Date beneficiari
30 de Monitori APL sunt implicati in proiect prin:
- informarea a 9000 de cetateni prin brosuri despre legile transparenţei,
- consultarea a 2700 de cetateni prin chestionare despre probleme locale si prezentarea rezultatelor in sedinte de consiliu local,
- monitorizarea implementarii legilor transparentei si prezentarea rezultatelor in sedinte de consiliu local,
- elaborarea unui proiect pe o problema locala, prezentarea si promovarea acestuia in consiliul local,
- antrenarea a 112 cetateni in participarea directa la 30 de sedinte de consiliu local,
5 reprezentanti ONG sunt implicati in proiect in calitate de Tutori ai celor 30 de Monitori,
10 APL gazduiesc activitatile proiectului: participarea a 30 de Monitori si a 90 de cetateni la 30 de sedinte de consiliu local, receptionarea si dezbaterea materialelor elaborate de Monitori.
| Rezultatele proiectului
- 30 monitori APL instruiti cu privire la legile transparentei in APL (legea 544/2001, legea 52/2003),
- 10 Centre de Activare Rurala infiintate in 10 comune din jud. Iasi,
- 9 000 cetateni informati cu privire la legile transparentei prin Ghid de Activare Civica,
- 10 APL monitorizate cu privire la legile transparentei timp de 3 luni,
- 10 Rapoarte de Monitorizare inaintate catre APL in sedinte de consiliu local,
- 2 700 cetateni consulatati prin chestionare cu privire la probleme locale, asteptari si sugestii,
- 10 Rapoarte de Consultare inaintate catre APL in sedinte de consiliu local,
- 30 monitori APL participanti la 30 de sedinte de consiliu local,
- 112 cetateni participanti la 30 de sedinte de consiliu local,
- 10 Proiecte de Initiativa Civica inaintate catre APL in sedinte de consiliu local,
- 24 Procese verbale de sedinte de consiliu local consemnand interventiile Monitorilor,
- 1 Hotarare de Consiliu Local adoptata pe baza unui Proiect de Initiativa Civica: Infiintarea unei piete agroalimentare in comuna Prisacani Jud. Iasi,
- 1 Proiect implementat si in curs de derulare fara implicarea autoritatilor publice: imbogatirea fondului de carte al bibliotecii comunei Tibana, jud. Iasi,
- 1 Proiect ce urmeaza sa fie implementat prin POSDRU prin mobilizarea autoritatilor in comuna Butea pentru copii abandonati,
- 1 Proiect ce rezolva problema desemnarii unei persoane responsabile cu informatiile de interes public in comuna Tibanesti,
- 1 publicatie finala a proiectului „Culegere de experiente civice” consemnand experientele civice ale celor 30 de Monitori APL.
| Argument
Multe din proiectele care abordeaza problema monitorizarii APL cu privire la implementarea legilor transparentei (Legea 544/2001 si 52/2003) se rezuma la verificarea unor indicatori de la distanta sau prin personal strain problemelor curente ale localitatii. Proiectul nostru pune fata in fata cetateni locali informati, lideri locali instruiti si autoritati publice locale cointeresate. Proiectul a dus la cresterea efectelor activitatilor uzand de credibilitatea unor lideri locali atat in fata cetatenilor cat si in fata autoritatilor.
Proiectul a combinat in mod original si logic activitati atat la nivel extensiv prin informarea si consultarea cetatenilor cat si la nivel intensiv prin monitorizarea APL, prin elaborarea de proiecte de initiativa civica, prin participarea directa la sedinte de consiliu local a 112 de cetateni.
Proiectul a constituit un exercitiu de comuncare si transparenta in ambele sensuri, dinspre cetateni spre autoritati si invers prin mijlocirea liderilor locali. Uimirea, interesul si contributia multor cetateni si a autoritatior publice la proiect este un argument pentru originalitatea actiunii.
Implementarea unor proiecte din cele elaborate de Monitoii APL a reprezentat un exemplu de buna practica. O parte din monitorii APL si-au asumat personal proiectele elaborate si le-au sustinut pentru finalizare prin hotarari de consiliu local sau prin implementare cu sustinerea cetatenilor, desi acest lucru nu fusese propus initial.
| Bugetul proiectului (in RON)
465194
| Parteneri
Partener: Fundatia Centrul de Mediere si Securitate Comunitara; Colaboratori: Primariile localitatilor: Belcesti, Butea, Harlau, Holboca, Podu-Iloaiei, Prisacani, Sinesti, Tibana, Tibanesti, Vladeni.
| Website-ul proiectului
www.fundatiacorona.org