Participanti & Proiecte
Rețeaua 2.0
|
Organizator: Asociatia MagiCAMP |
|
Categorie: Premiul Special pentru INOVAȚIE |
Romania se confruntă cu o lipsă de medicamente vitale pentru anumite categorii de pacienți, de cel puțin un deceniu. Lipsa medicamentelor necesare pentru tratarea cancerului, epilepsiei, diabetului pune in pericol viața a mii de români, în fiecare zi, cei mai mulți pacienți neavând opțiuni de achiziție. Rețeaua 2.0 ajută la procurarea acestor medicamente indisponibile în România. Voluntari farmaciști, medici, transportatori conlucrează pentru ca pacienții români să își poată primi tratamentele, dându-le astfel o șansă în lupta cu boala.
Beneficiul principal al Rețelei 2.0 este că pacienții găsesc medicamente care le salvează viața și pe care altfel nu le-ar putea obține. Astfel se reduc ratele de morbiditate/mortalitate și se îmbunătățește calitatea vieți pacienților cronici. În plus, se reduc costurile de asistență medicală - pacienții care obțin medicamente prin rețeaua de voluntari plătesc nu mai ajung să plătească pentru tratamente sau spitalizări mai scumpe, care ar fi putut rezulta din lipsa accesului la medicamente.
Nu in ultimul rând, cu ajutorul Rețelei 2.0, pacienții pot respecta schemele de tratament prescrise de medic, iar asta duce, implicit, la un management mai bun al bolii și la îmbunătățirea stării de sănătate.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului Reteaua 2.0 este de a oferi acces la medicamente celor care au nevoie de ele și nu le găsesc la farmaciile locale sau nicăieri pe piața din România.
Obiectivele stabilite pentru îndeplinirea scopului:
• identificarea persoanelor și comunităților care nu au acces la medicamentele necesare tratamentului;
• Identificarea și mobilizarea voluntarilor farmaciști și transportatori;
• creșterea gradului de conștientizare a acestei probleme majore;
• consolidarea capacității de a ajuta;
• susținerea schimbărilor de politici publice de sănătate, în legătură cu achizițiile și distribuirea medicamentelor în România;
• monitorizarea și evaluarea eficienței proiectului.
La pacienții oncologici, amanarea sau întreruperea tratamentului poate însemna diferența dintre viață și moarte, de aceea încercăm să mobilizăm voluntarii din țară și din diaspora pentru a putea face rost de aceste medicamente căt mai repede.
| Aria geografica
6
| Rezumat
nu există
| Date beneficiari direcţi
1470 de pacienti per an
| Activitati
Activitatea Rețelei 2.0 se concretizează logistic astfel:
Primul pas în procesul logistic este identificarea, prin intermediul formularului de pe site www.reteaua.ro, a nevoilor specifice de medicamente ale pacientului, evaluarea tipului de medicament și cantitatea necesară în baza unei rețete de la medicul curant.
Odată ce nevoile de medicamente au fost identificate, rețeaua de voluntari farmaciști indică disponibilitatea medicamentului, pe piața internă sau externă. După ce medicamentul a fost găsit de voluntarii farmaciști, este achiziționat și transportat în condiții de siguranță, prin voluntarii transportatori, către pacient.
Pe tot parcursul procesului de logistică, rețeaua de voluntari se asigură că medicamentul este manipulat corespunzător, că sunt îndeplinite standardele de control al calității și că toate cerințele necesare în materie de documentare și raportare sunt îndeplinite.
| Rezultatele proiectului
Reteaua 2.0 este formată din aproximativ 600 voluntari farmaciști și transportatori. Rolurile lor sunt:
• Aprovizionarea cu medicamente: voluntarii farmaciști se ocupă cu identificarea medicamentului sau substanței active, în farmaciile în care lucrează;
• Transportul medicamentelor: voluntarii transportatori achiziționează și transportă medicamentul, în condiții de siguranță;
• Depozitarea medicamentelor: în cazuri excepționale, voluntarii pot fi implicați în stabilirea sau gestionarea spațiilor de depozitare a medicamentelor. Acest lucru implică, în primul rând, asigurarea că medicamentul este depozitat în condiții de temperatură și umiditate adecvate. De asemenea, si efectuarea de verificări regulate ale inventarului și menținerea unor înregistrări precise.
| Bugetul
Voluntarii implicati în acest proiect sunt dedicați exclusiv acestui proiect, datorită specificității lui. Marea lor majoritate sunt farmaciști sau medici. LEI
| Parteneri
Romania - națională
| Despre organizator
| Website proiect
Pentru cooptarea voluntarilor mereu avem probleme, pentru că timpul lor este limitat și ne dorim să fie oameni specializați (farmaciști și medici). Dar înțeleg mereu că viața unor oameni poate depinde de aceste medicamente și atunci implicarea lor este mult mai motivată.