Participanti & Proiecte
Dulăpiorul Fermecat
|
Organizator: Asociația Îngeri pentru suflete |
|
Categorie: Educație și Învățământ |
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă școala în societatea românească contemporană o reprezintă abandonul școlar, România fiind unul dintre statele UE cu cea mai mare rată de abandon timpuriu.
În urma ieșirilor pe teren, am observat că mulți dintre copiii din școlile din medii defavorizate nu aveau toate cele necesare pentru participarea la ore. Ideea proiectului a luat naștere din nevoia copiilor de a avea la dispoziție rechizitele care le lipsesc, la momentul oportun.
Am considerat că, pe lângă celelalte proiecte ale noastre ce susțin educația, un dulăpior comun cu rechizite va fi folosit într-un mod mai responsabil, strict pe nevoie.
| Scopul proiectului
Scop
Scopul general al proiectului vizează stimularea participării la activitățile școlare și prevenirea fenomenului de abandon școlar timpuriu și de excluziune socială în rândul elevilor defavorizați.
Am urmărit îmbunătățirea condițiilor de ordin material din unitățile de învățământ vizate și venirea în întâmpinarea nevoilor, încurajând elevii să continue frecventarea cursurilor.
Obiective
1. Susținerea anuală a minimum 10 școli cu rată mare de abandon școlar.
2. Creșterea ratei de participare la cursuri cu 30%.
3. Implicarea comunității de antreprenori locali în susținerea educației.
| Aria geografica
Arad, Bihor, Timiș, Vaslui
| Rezumat
Ideea proiectului a plecat de la programul „Rechizite pentru viitor” și proiectul cu același nume. Pe parcursul acestuia, învățătorii și profesorii elevilor ne-au relatat că, deși copiii primesc rechizite pe care le iau cu ei acasă, de multe ori nu se mai întorc cu ele la școală, sau se întorc cu ele rupte, le pierd sau vin cu ele deteriorate. Totodată, deși în cadrul campaniei „Laboratoare Rurale” au fost dotate 2 laboratoare din mediul rural cu computere, scaune și toate cele necesare, profesorii au observat că, deși infrastructura școlară a fost îmbunătățită, numărul elevilor care abandonează școala a continuat să crească, principalul motiv invocat de elevi fiind rușinea provocată de faptul că ei nu au rechizite școlare proprii.
Prin urmare, Asociația Îngeri pentru Suflete a luat inițiativa de a aplica un concept nou, acela de a dota școlile cu un dulap cu rechizite - concept care a dat rezultate neașteptate încă de la început.
Scopul proiectului a fost asigurarea participării la activitățile școlare și prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și de excluziune socială pentru copii, de la grădiniță până la liceu. Acesta a fost atins prin asigurarea resurselor materiale necesare pentru desfășurarea în bune condiții a cursurilor școlare.
În 2022 am atras 7 sponsori și parteneri noi și am mobilizat partenerii constanți pentru a se implica în dotarea unui Dulăpior. Toate echipamentele și rechizitele au fost achiziționate din sponsorizări și donații de la persoane fizice sau societăți comerciale. Vizibilitatea proiectului a luat amploare în mod organic, prin intermediul canalelor Social Media și a posturilor radio la care am expus campaniile.
| Date beneficiari direcţi
Aproximativ 1400 de copii din 12 școli din mediile defavorizate ale județelor Vaslui, Bihor, Timiș, Arad, de la grădiniță până la liceu (s-a făcut un dulăpior per școală, plus reaprovizionări). Beneficiarii provin preponderent din mediul rural, din familii numeroase, cu o situație grea, din familii monoparentale sau sunt crescuți de bunici.
Școlile alese pentru a beneficia de aceste Dulapuri cu rechizite sunt școli din mediul rural, din 4 județe din țară, iar, conform declarațiilor profesorilor din școli, lipsa rechizitelor este unul dintre motivele principale pentru care elevii nu frecventează școala.
| Activitati
În 2022 am desfășurat activitățile următoare:
- Promovare organică: prin sustinebinele.ro
- Postări Social Media;
- Publicare advertoriale în reviste;
- Apariții în emisiuni radio + TV (regionale și naționale).
Am respectat următoarele etape de implementare în fiecare an:
- Etapa 1: La începutul anului am luat legătura cu unitățile de învățământ cu risc de abandon școlar aflate deja în vizorul asociației. Am mobilizat partenerii.
- Etapa 2: Pe parcursul anului am atras sponsorizări și noi parteneriate pentru realizarea de dulăpioare.
- Etapa 3: După obținerea unei sponsorizări ne-am ocupat de achiziționarea materialelor (dulap, rechizite) și de personalizarea și dotarea dulapului în cadrul școlii.
- Etapa 4: La câteva luni am reaprovizionat dulăpiorul, asigurând continuitatea proiectului și a efectelor pozitive asupra beneficiarilor.
Un dulăpior a conținut: 450 caiete dictando și matematică A3, 200 caiete dictando și matematică A4, 100 blocuri desen, 100 caiete geografie, 100 caiete muzică, 100 caiete biologie, 100 vocabulare, 20 truse geometrie, 100 stilouri, 200 pixuri, 200 creioane, 100 culori, 100 radiere, 100 ascuțitori, 100 liniare, 200 truse acuarele, 40 pahare desen, 20 foarfece, 50 coli hârtie glasată, 50 coli hârtie creponată, 50 truse plastelină, 50 rucsacuri, 50 rezerve stilou, 100 carioci, 100 caiete tip 1 și tip 2, 50 tuburi lipici, 50 creioane corectoare, 20 role scoci.
| Rezultatele proiectului
În 2022 am organizat 15 dulăpioare (inclusiv cu reaprovizionări), în 12 școli din 4 județe din țară, susținând aproximativ 1400 de elevi cu rechizitele de care aveau nevoie, punctual. Practic, am depășit obiectivul inițial.
Am atras 7 sponsori și parteneri noi, ecoul avut în comunitatea de antreprenori fiind unul de amploare.
Prin intermediul acestui proiect am oferit siguranță copiilor, știind că au dulăpiorul acolo, în incinta școlii, și că fiecare își poate lua de fiecare dată rechizitele de care are nevoie. Datorită noului lor „prieten”, prezența la ore a crescut și elevii au revenit chiar și atunci când nu mai aveau acasă caiete sau ghiozdan: se bazau pe Dulăpior.
Un efect neașteptat a fost faptul că profesorii s-au bucurat mai mult decât elevii. Situația era frustrantă pentru ei, deoarece aduceau mereu de acasă rechizite pentru a-i ajuta pe elevi să rămână la ore.
Totodată, responsabilizarea de la vârste fragede a avut succes, elevii fiind atenți să nu ia mai mult decât le trebuie, pentru a oferi și colegilor posibilitatea de a-și acoperi nevoile în materie de rechizite. Mai mult, o serie de copii ne-au scris scrisori despre cât de important este Dulăpiorul pentru ei, văzându-l ca pe „un prieten bun, ca pe o mamă” care avea grijă de ei. Componenta emoțională ce a rezultat cu personificarea Dulapului a fost o surpriză pentru noi.
Nu în ultimul rând, majoritatea dulăpioarelor au fost făcute la inițiativa partenerilor și sponsorilor, aceștia venind spre noi cu dorința de a se implica activ în educație.
| Bugetul
221478,75 LEI
| Parteneri
Profi, Fundația Alber, DIGI, Grădina Sănătății, CMA Group, RoCredit, International Alexander, Vio Trans Group, Highplast SRL
| Despre organizator
Îngeri pentru Suflete a luat naștere din dorința de a ajuta copiii și persoanele în vârstă din comunitățile defavorizate ale României. Misiunea asociației este aceea de a combate abandonul școlar, de a susține copiii din medii rurale subdezvoltate și de a sprijini persoanele vârstnice. Asociația se implică în 13 județe ale țării, constant, cu peste 300 de voluntari, 5 proiecte permanente și aproximativ 60.000 de copii și vârstnici care au beneficiat de sprijin din partea organizației.
| Website proiect
https://ingeripentrusuflete.ro/