Participanti & Proiecte
Adoptă o scrisoare & Crăciun pentru bunici
|
Organizator: Asociația Îngeri pentru suflete |
|
Categorie: Premiul Special pentru INOVAȚIE |
Construind, în timp, o reală conexiune cu grupurile țintă, am aflat că bunicii și copiii din mediile defavorizate din grija asociației nu se pot bucura de un cadou de Crăciun. Ne-am propus atunci ca cei mici să nu se mai simtă „mai prejos” decât prietenii lor și am dorit să ajutăm persoanele de vârsta a treia cu alimente, produse de igienă și fructe.
Pentru a afla ce își doresc, am încurajat copiii să scrie scrisori Moșului și am făcut o listă de alimente pentru pachetele bătrânilor. Obiectivul a fost să ajungem la cel puțin 6000 de copii și 3000 de bătrâni.
Pe parcursul proiectului am beneficiat de implicarea constantă a comunității prin intermediul a peste 300 de voluntari din 17 județe din țară și din 16 orașe de peste hotare. Cu ajutorul acestora am lansat în forță „Adoptă o scrisoare și Crăciun pentru bunici” în septembrie 2022.
Scrisorile copiilor au fost preluate de voluntari sau trimise prin poștă/curier la sediul nostru. După ce au fost organizate după vârstă, acestea au fost fotografiate și s-a făcut apel către public pentru a adopta o scrisoare, pentru a ajuta un copil care nu poate scrie o scrisoare sau pentru a trimite un pachet unui bătrân singur. Totodată, am afișat conturile pentru donații în bani.
Voluntarii și-au pus la dispoziție casele sau sediile afacerilor din România și străinătate (Anglia, Austria , Belgia, Franța, Polonia, Germania, Italia) pentru colectarea de pachete, au fost lansate campaniile de promovare în Social Media și am participat la diverse evenimente și târguri caritabile organizate pentru beneficiarii asociației.
Partenerii și sponsorii vechi și noi ni s-au alăturat și, tot cu ajutorul voluntarilor, am reușit să distribuim aproximativ 25.000 de pachete, în 18 județe din țară.
| Scopul proiectului
Pe parcursul activității noastre în comunitățile defavorizate am observat un lucru: copiii din acele familii nu primeau niciodată nimic de Crăciun. I-am rugat, așadar, să scrie scrisori Moșului, pentru a realiza o conexiune directă între beneficiar și donator.
Ne-am propus să le îndeplinim dorințele primite și să completăm cu cadouri pentru copiii care nu știau sau nu puteau să scrie, fiind prea mici sau suferind de dizabilități. Uneori, aceștia au fost ajutați de către profesori sau îngrijitori să scrie o scrisoare.
Pe lângă cei mici, și cei mai în vârstă dintre beneficiarii asociației erau în pericol de a fi uitați de sărbători. Am analizat listele asociației și am decis să pregătim pachete de Crăciun și pentru bunicii singuri și nevoiași.
Scopul general al proiectului: Să aducem o bucurie copiilor și bătrânilor din comunitățile sărace în prag de sărbători, să le redăm speranța și să le arătăm că merită să fie fericiți, în egală măsură.
Obiective:
1. Asigurarea cadourilor de Crăciun pentru cel puțin 6000 de copii și 3000 de bătrâni din cel puțin 10 județe din țară;
2. Sporirea vizibilității proiectului;
3. Atragerea a cel puțin 7 parteneri noi.
| Aria geografica
6
| Rezumat
Profi, International Alexander, RoCredit IFN, Highplast srl, Vio Trans Group, Brandl Ro SRL, Fundația Alber, Asociația Pastel, Asociația caritabilă „Gătim împreună pentru o lume mai bună”, Banca regională pentru alimente Timișoara, Kiki & Iri SRL, S.C. Marasped Intertrans SRL, G-trans Esperto SRL, Puka Transcom SRL, Monitorul Oficial, Davi Press Pavaje SRL, Affinity Transport Solutions, Neotronix SRL, S.C. Smart Control SRL, S.C. Fairy Dairy SRL, Beep Media International, Hydraulic Solutions SRL, S.C. Limoncello SRL, S.C. Zâmbește mai des, S.C. Lexus Publicitate SRL, S.C. Royal Trans SRL, Lucas Top Events, Coaching4EU, Restart Enery One S.A., Menex SRL, Give First, Dreossi Dental SRL, Schuetz Agra Impex SRL, Efe Impex SRL
| Date beneficiari direcţi
17000 copii de la 0 – 18 ani și 8000 bătrâni aflați în dificultate, fără posibilități materiale, cu dizabilități, fără aparținător. Am susținut persoane din 18 județe din țară.
Copiii și-au scris dorințele de Crăciun sub forma scrisorilor, alături de desene reprezentative.
| Activitati
Activități 2022:
- Promovare sponsorizată prin Facebook, Instagram;
- Promovare organică: prin sustinebinele.ro.
- Campanii influenceri (Anda Adam, DaddyCool, etc.)
- Postări Social Media (1-2 postări zilnic);
- Publicare advertoriale în reviste;
- Organizarea de tombole caritabile
- Participarea la târguri caritabile de gătit;
- Apariții în emisiuni radio + TV (regionale și naționale).
Etape de implementare:
- Etapa 1: Septembrie: Am făcut apel la comunitățile aflate în grija asociației să scrie scrisorile. Am mobilizat voluntarii din țară și din afară să se alăture centrelor de colectare. Am organizat listele cu beneficiarii de vârsta a treia.
- Etapa 2: Octombrie: Am primit scrisorile și le-am sortat.
- Etapa 3: Noiembrie: Am făcut apelul online și offline către potențialii donatori pentru a adopta o scrisoare și a susține și un bătrân aflat în dificultate. Am început promovarea plătită pe canalele Social Media. Partenerii constanți ni s-au alăturat, alături de primii sponsori. Voluntarii s-au ocupat de canalele de comunicare pentru a gestiona distribuirea scrisorilor și a donațiilor.
- Etapa 4: Decembrie: S-au strâns pachete până pe data de 21, au fost sortate și au fost trimise pe rând în țară în funcție de liste. Acestea au fost împărțite în fiecare zonă cu ajutorul voluntarilor. În tot acest timp am menținut deschisă comunicarea cu comunitatea de susținători prin imagini de la locurile unde au fost împărțite pachetele.
| Rezultatele proiectului
În cadrul proiectului am avut alături aproximativ 300 de voluntari, aceștia fiind împărțiți după rolurile și activitățile pe care și le-au asumat:
- Voluntari care au colectat pachete la punctul propriu de colectare, în țară și în afară;
- Voluntarii care au mers pe teren să facă scrisori cu copiii – și să le colecteze;
- Voluntari responsabili cu gestionarea mesajelor și comunicarea la telefon și online;
- Voluntari responsabili cu gestionarea canalelor Social Media;
- Voluntari care au asigurat transport din străinatate sau din țară;
- Voluntari care au sortat pachete și produse pentru copii, pe categorii de vârstă, etichetându-le;
- Voluntari care au pregătit pachete cu alimente pentru bunici;
- Voluntari care au ajutat la încărcat, descărcat, paletat transporturi;
- Voluntari care s-au ocupat de distribuirea pachetelor;
- Profesorii/învățatorii care au scris scrisori pentru copiii în dificultate și care au organizat distribuirea pachetelor;
- Școli care fac pachete pentru alți copii.
- Elevi care vin ca voluntari și ajută la buna funcționare a activității.
| Bugetul
Aproximativ 50% dintre voluntari se implică în mod constant și în celelalte proiecte în care avem nevoie de personal. Aceștia au devenit parte din comunitatea de bază a asociației și ne susțin în majoritatea inițiativelor cărora le dăm curs.
Printre proiectele la care participă voluntarii „casei” amintim „Rechizite pentru viitor” și „Hrănește un suflet”, proiecte ale căror componente se bazează pe conectarea directă cu comunitatea, la fel ca în campania noastră de Crăciun.
LEI
| Parteneri
Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Timiș, Cluj, Vaslui, Ilfov, Neamț, Suceava, Bistrița Năsăud, Caraș Severin, Botoșani, Iași, Teleorman, Tulcea, Alba, Hunedoara
| Despre organizator
| Website proiect
Nu au existat dificultăți majore în cooptarea voluntarilor, deoarece îi selectăm foarte atent. Am explicat concret că este nevoie de oameni bine pregătiți pentru o astfel de acțiune și am analizat fiecare aplicație pe baza unor criterii prestabilite (disponibilitate, empatie, răbdare, spirit organizatoric).